duminică, 2 august 2015

Copilăria lui Cicikov

             Paulo Coelho n-a intuit și situația în care lumea conspiră pentru a te împiedica să faci ceea ce-ți place. Uneori, când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră ca visul tău să devină un coșmar. Rămâi lefter, animăluțele ți se îmbolnăvesc, prietenii sunt departe și ai multe și inutile treburi de făcut.
Și atunci te trezești recitind Suflete moarte de Gogol.
Două lucruri m-au frapat la noua recitire.
Faptul că naratorul ia cuvântul peste capul personajelor dă o turnură postmodernă textului, fiindcă Gogol, spre deosebire de Nicolae Filimon și de Marin Preda, pune multă grație în părerile pe care ni le servește ca paranteze la acțiunea romanului .Spre final însă, naratorul intră parcă în panică și simte nevoia să justifice opțiunea sa pentru un personaj precum Cicikov. Narează, într-un capitol, toată viața personajului. O copilărie tristă, cu detalii înduioșător-sordide - ”Odaie mică, ferestre mici, care nu se deschideau nici iarna, nici vara ; tatăl lui - om bolnav, în redingotă lungă, căptușită cu blană de miel, și încălțat cu târlici de lână de-a dreptul pe piciorul gol, mereu oftând, umblând prin casă și tot scuipând în lădița cu nisip din colțul odăii...” -, motivează elanurile lui Cicikov de a se căpătui. Tatăl său nu-i lasă moștenire decât ”patru flanele atât de ponosite, încât nu mai puteau fi folosite, două redingote vechi, căptușite cu blană de miel, și o mică sumă de bani.” Bătrânul pare însă mare meșter în a da ”povețe de agoniseală” : ”Bagă de seamă, Pavlușka! Cată de învață, nu face prosti și nu trândăvi, dar mai ales cată să fii pe placul învățătorilor și mai-marilor tăi. Dacă ai să le fii pe plac, chiar de n-ai să prea izbutești la învățătură, chiar de nu te-a dăruit Dumnezeu cu har, tot ai să-ți croiești drum și o să ieși înaintea tuturor. Și, vezi, nu te lua după colegi, că nu te învață lucruri bune; dar dacă te iei, ia-te după cei care-s mai bogați, pentru ca, la nevoie, să-ți poată fi de folos. Să nu faci cinste niciunuia, mai bine poartă-te așa fel ca să te cinstească alții pe tine și, mai cu seamă, păstrează banul și pune-l bine; e lucrul cel mai de nădejde din lume. Colegul sau prietenul te trage pe sfoară și, la nenorocire, te lasă cel dintâi; banul nu te lasă niciodată, oricât de mare ți-ar fi nenorocirea. Cu bani faci ce vrei și răzbești orișiunde în lume.” Cicikov este sfătuit să fie lingușitor și strângător, însușiri de căpetenie într-un sistem social rigid, conservator și totalitar, bazat pe autoritate și corupție. De aceea personajul se va adapta perfect în mecanismul birocrației țariste. Nu va cădea decât odată cu înlocuirea șefilor de care depindea. Înainte de a cumpăra ”suflete moarte”, strânge în două rânduri avere și de două ori o pierde. Cicikov face și greșeli - se îmbată, intră în conflict cu complicele său de la vamă, se lasă furat de farmecul fetei guvernatorului etc. - și este, se vede, un om al eșecului. Printre parveniți, Cicikov este un Sisif. Asta-l deosebește de Dinu Păturică al nostru, a cărui ascensiune este continuă, dar care își pierde și libertatea, la sfârșit, odată cu risipirea definitivă a averii dobândite prin înșelătorie. Ca și Păturică, își trădează oamenii de încredere la momentul oportun și nu știe ce este recunoștința. Cicikov este un Dinu Păturică mai colorat, mai nuanțat, mai uman chiar, care apelează la mijloace aproape legale pentru a se chivernisi.
În fine, din precauțiile pe care scriitorul și le ia, făcând multe reverențe celor care-l urmăresc, remarcăm că el se teme că unii cititori s-ar putea recunoaște în paginile sale : ” E primejdios să scornești fie chiar și un nume la întâmplare, căci orice nume ai născoci, se va găsi cu siguranță într-un colțișor al țării noastre - care, Slavă Domnului, este destul de mare - cineva care să-l poarte și care să te dușmănească apoi până la moarte, începând să spună că autorul înadins a venit în taină acolo ca să afle totul : și ce fel de om este, și ce fel de șubă poartă, și la care anume Agrafena Ivanova se duce și cam ce anume îi place să mănânce. Iar de-ar fi să-i numești numai după cinuri, să te ferească Dumnezeu : e și mai primejdios! Acum, toate cinurile și tagmele de la noi sunt atâ de iritate, încât în orice văd ele tipărit într-o carte, li se pare o aluzie personală. Se vede treaba că asta-i o stare de spirit care plutește în aer. E de ajuns să spui că în orașul cutare locuiește un om prost, pentru ca imediat și aceasta să fie socotită o aluzie personală; deodată sare în sus un domn respectabil la înfățișare și strigă : Păi și eu sunt om, vasăzică și eu sunt prost!”
   Ne asemănăm cu rușii de acum aproape două secole nu numai prin personajele pe care le creăm, ci și prin faptul că, în anumite medii, citim romanele ca pe niște ziare. Amestecăm, ca și vecinii noștri, elementele de principiu cu problemele personale. Și când te gândești că Marin Preda a folosit, în opera sa, nume reale, luate din satul său : Tudor Călărașu, Florea Gheorghe etc.

P.S. Ceea ce are naratorul Sufletelor moarte în plus, în comparație cu echivalentul său din primele romane românești, este simțul umorului. În Ciocoii vechi și noi, comicul îi lipsește nu numai personajului, ci și naratorului. Iar literatura modernă fără comic e ca mâncarea fără sare.

9 comentarii:

andreea toma spunea...

Eu n-am citit cartea, dar scrierea ta și citatele cu care este presărată mă înghiontesc să n-o mai amân. Am o ediție destul de veche și cred că e mai potrivită decât una nouă, cu hârtie vecină și coperți colorate. :)

andreea toma spunea...

Și oricare ar fi problemele, cred că o carte bună e ca un balsam. Așa că sper că ai găsit remediu pentru clipele mai puțin plăcute. :)

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
”Suflete moarte” e o carte absolut fabuloasă! E unică. Citește-o cât mai repede!
Îți voi trimite mâine un mesaj cu câteva romane pentru care mi-aș da viața.
Am găsit remedii pentru neplăceri - și chiar pentru depresie -, dar e păcat că am prea multe porcării de făcut și astea îmi întunecă viața.
Am fost supărat că mi s-a îmbolnăvit un motănel dintre cei foarte mulți pe care îi am. Am tot alergat pe la doctori și am cam rezolvat problema.

andreea toma spunea...

Aștept cu mult interes această listă, când găsești timp pentru ea. :)

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Îți mulțumesc pentru încredere. În ”Suflete moarte”, primele zece capitole sunt de neegalat. Te invidiez cu drag pentru bucuria pe care o vei trăi când vei citi cartea lui Gogol. E singura formă de invidie pe care am încercat-o în viața mea. :)

andreea toma spunea...

Sunt sigură că așa va fi. N-am uitat de alte cărți magnifice pe care le-ai amintit. Sub vulcan, de exemplu.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Sub vulcan este un roman mare. Se află printre cele câteva cărți pe care aș fi vrut să le scriu eu : Orbirea, Rodul pământului, Deșertul tătarilor ( dar și Secretul pădurii bătrâne și Barnabo, omul munților de Dino Buzzati ), Ora de germană de Siegfried Lenz, Relatare despre regele David de Stefan Heym, La răsărit de Eden, Conjurația imbecililor, Maestrul și Margareta, Suflete moarte, Zgomotul și furia, Șoareci și oameni, Marele Gatsby, Fructele mâniei, Pășunile raiului,Ghepardul.

andreea toma spunea...

Să înțeleg că aceasta ar fi lista? O parte dintre ele le am și intenționez să le citesc. Altele m-au făcut cumva să le evit, spre exemplu romanele lui Steinbeck.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Ar mai fi și altele, dar astea sunt cele mai frumoase. Nu-ți place Steinbeck? E foarte plăcut la lectură. Mai puțin ”Nopți fără lună”, carte pe care n-am putut-o citi. Începe cu ” Pășunile Raiului” E minunată.