duminică, 16 august 2015

Vocația nu ține de foame

                        În atâția ani de când este fie ministru, fie președintele unor comisii parlamentare, Ecaterina Andronescu a avut ocazia să ajute învățământul românesc. Dar doamna cu codițe de școlăriță și cu acreală de Baba-Cloanța în suflet a distrus sistemul cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Ea a desființat școlile de arte și meserii. Ea a încurajat perpetuarea Evaluării Naționale, modalitate de introduce analfabeții în licee și de a submina definitiv învățământul secundar din România. A făcut și multe alte prostii. Iar acum apare la televizor și face apologia bucuriei de a trăi în mizerie. Profesorii n-au nevoie de salarii bune, fiindcă își fac meseria din vocație. Între timp, ea - fiindcă nu are nicio vocație ? - își trage afaceri profitabile și numai în austeritate nu trăiește. Talentul, devoțiunea, pasiunea, determinarea nu se plătesc, prin lege, în România. Țin cumva și de foame. În schimb, delațiunea, mâncarea rahatului în public, minciuna, incompetența, hoția și lenea sunt bine remunerate. Mă întreb pentru a o mia oară : în ce țară trăim?
    Profesiile care presupun contactul cu oamenii - profesor, polițist, medic, preot - sunt lăsate la voia întâmplării, cum erau lăsați țăranii pe vremea CAP-urilor. Nu primeau nimic, dar furau și ei cât puteau din avutul comun. Se merge, ca și atunci, pe încurajarea necinstei.  Dar ce să fure un profesor, un polițist sau un preot? Caietele elevilor, anafura din altar sau praful de pe șosele? Să mergem la medic și să ne operăm. Ce-i spunem omului care ne-a salvat viața și care, mai nou, n-are voie să primească nimic de la pacient, fiind considerat un fel de funcționar al bolilor? Domnule doctor, mă scuzați că nu vă pot da nicio para chioară, fiindcă eu sunt profesor și îmi fac meseria din vocație. Nu umblu cu gologani la mine, că mă trăsnește sistemul. Poate ieșim amândoi la poarta spitalului, să cerșim de-o chiflă.
     Pe ce ne luăm pantofi? Pe ce ne cumpărăm pâine? Nu toate cadrele dau meditații, nu toți cetățenii au bani pentru a finanța acest sistem de învățământ paralel cu cel oficial. Scapă cine poate, trăiește cine dă Dumnezeu! De mai plătim impozite uni stat preocupat exclusiv de modalitățile de a ne jefui?
     Niciun om pe lumea asta nu trăiește cu aer. Leonardo da Vinci și Michelangelo Buonarroti nu se hrăneau cu văzduh. Și dacă nici ăștia n-aveau vocație, nu mai scoatem un cuvânt. Îi comunic doamnei Andronescu că vocația nu ne plătește facturile, nu ne îmbracă și nu ne hrănește nici pe noi, nici pe copiii noștri. O sfătuiesc prietenește să-și vadă de afacerile ei și să lase locul unor persoane competente, care să scoată din impas și din foame sistemul de învățământ.

P. S. Vocația este o condiție a performanței. Dar performanța nu poate fi imaginată în România. Ptem să ne jucă de-a așa ceva, dar performanța -  făcută, evident,  pe cont propriu! - te aruncă direct în gura colhoznicilor și a pravoslavnicilor.

10 comentarii:

Miron Dan spunea...

Sunt exasperat de cucoana asta, o mediocritate absoluta si unul din groparii invatamantului nostru, care ne ofera lectii de moralitate si de vocatie. Am inteles ca are si ea, saracuta, o mica problema cu marea spaga primita de la Microsoft, si sper ca "vocatia de dascal" o s-o ajute atunci, la momentul adevarului.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
E o nesimțită. Face pe ingenua și ne prostește în față.

Ella spunea...

Imi pare rau de ce se intampla acolo.... mai multe chiar nu stiu ce as putea scrie!
Eu sunt un copil al epocii "de aur" (o parte din ...)

ઇઉ Ell@

Şerban Tomşa spunea...

Ella;
Îți dai seama cât de rău îmi pare mie! Și regret că nu mai am unde să plec și să scap de coșmarul ăsta.

Ryanna spunea...

Suntem un popor sacrificat.Mi-e teama ca si pe cale de disparitie.Nu stiu ce poate fi in mintea acestor monstri care se tot roiesc pe la guvernare,care-si fac averi pentru zeci de generatii,care da drepturi minoritatilor sa faca ce vor de am ajuns noi sa fim minoritari in tara noastra,cu tiganii lasati sa-si afiseze opulenta si care pe zi ce trece se extind mai peste tot cu constructiile lor matusalemice si nimeni nu-i intreaba de unde au sutele de mii de euro,ca deh ,ei trebuiesc integrati.

,Iar noi cei cu vocatie daca ridicam glasul si ne expunem nemultumirile pentru lipsa de motivatie salariala, ei,cei ajunji in scaune caldute,(pe mana noastra desigur)vocifereaza pe mai toate posturile ca vezi doamne suntem lenesi.Dar nu vad ca cei plecati in afara muncesc si au realizari in cativa ani cat nu ar avea intr-o viata aici in Romania pe aceeasi munca pe care ei "luminatii" nostri guvernanti,o platesc cu minimul rusinii de salariu pe economie.

Pacat de sangele varsat al anilor 1989.!

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
Suntem un popor de boi. Dacă iese vreunul din rând, sar ceilalți și îl trântesc în mocirlă. Îi compătimesc pe cei puțini, cu minte și caracter, oameni care trebuie să suporte deciziile luate de aleșii turmelor de inconștienți.

La Rose Jaune spunea...

te simti atat de trist, neputincios si frustrat sa stii ca faci o meserie cu daruire, cu seriozitate, dar esti tratat ca un jeg de catre stat. daca odinioara salariul de profesor iti permitea sa-ti platesti darile si sa iti mai permiti cate ceva in plus, la ora actuala nu stii ce sa mai faci, ce sa mai inventezi, ca sa mai castigi o para cinstit... pentru ca nu toti putem fura. mi s-a acrit de chestia cu vocatia aruncata in fata de fiecare data profesorilor, de parca ar fi vinovati ca si-au ales profesia asta. ce e mai tragic, e ca cei din interior, care se presupune ca au trecut prin aceleasi probleme, ajung sa se intoarca impotriva propriei bresle...

andreea toma spunea...

Din păcate, așa stau lucrurile la noi și nu întrevăd șanse ca ele să se schimbe.

Şerban Tomşa spunea...

La Rose Jaune,
Da, simțim că muncim inutil. Nu ești nici remunerat corespunzător, nu mai ai nici rezultatele la care te aștepți, fiindcă pe copii nu-i mai interesează învățătura. În definitiv, ce ar avea de câștigat?

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Toți prietenii mei spun așa. Din pricina unor căpușe nesătule, România e bolnavă incurabil. Pe vremea lui Ceaușescu era un cântec care se dădea continuu la radio : ” O forță-n lume nu există/Să ne întoarcă înapoi..” Într-adevăr, de la groapă nu se mai întoarce nimeni.