luni, 4 ianuarie 2016

Magia zăpezii

În loc să scriu două capitole de roman și, pe blog,  despre sexualitatea bătrânilor lui Marquez, am rânit la zăpadă. Pisicile și câinii se zbenguiau în jurul meu, nu simțeau frigul și mi-am dat seama că zăpezile, ca și cărțile sau pădurile, nu pot fi decât iubite.
Înseamnă că încă n-am îmbătrânit.
Ninge în continuare și voi avea și mâine de lucru, în aerul tare, venit direct din Scandinavia și din Rusia mea de suflet.
Regret doar că de când am pisici, au dispărut păsărelele din copaci.

8 comentarii:

Augustin spunea...

Dragă Şerban, şi eu am admirat toată ziua ninsoarea. Am făcut-o în timpul înmormântării celei mai drage fiinţe a soţiei mele, mătuşa şi naşa ei.
Dar, cum mă uit eu acum pe fereastră, la 21,00, mă îngrozesc că dimineaţă trebuie să merg la slujbă cu maşina 40 de kilometri.
Cum ai tu de ales între pisici şi vrăbii, aşa am eu de ales între puritatea zăpezii şi drumul cotidian de 40 de kilometri dus, tot atâţia întors.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Iluzia e că avem de ales. Și regret că aleg mereu, fără greș, soluțiile cele mai proaste. În realitate, nimeni nu poate alege nimic. Totul e scris, cum spun arabii.

cristina spunea...

Mie, cu doua pisici, nu mi-au disparut de tot pasarelele, dar ma apuca nebunia cand gasesc cate una omorata si adusa in fata usii. Am o mare problema in sensul asta si nu stiu cum as putea sa o rezolv. Doar una dintre pisici ucide pasari, cealalta imi aduce soricei, dar chiar si asa, mi-e o mila de bietele pasarele de nu pot spune. Degeaba o cert pe criminala, ca nu pricepe, evident si cred ca e in genele lor sa ucida, asa ca vom ramane cu aceasta problema pe vesnicie.
Cat despre zapezi ... ar fi ele de iubit, nimic de zis, dar cu conditia sa ne luam concediu pe toata perioada ninsorilor, caci altfel ele devin mare pacoste pentru cei care au de facut naveta zilnic. Eu am de strabatut 60 de km zilnic si la o viteza de 40, nu stiu cat o sa mai rezist. Se mai pune si problema inzapezirilor si inchiderii drumurilor si atunci nu prea iti mai vine sa iubesti decat zapezile din carti.

stefan s. spunea...

N-ați îmbătrânit, vă asigur, domnule Șerban Tomșa!
Doar oamenii cu suflet de copil se mai pot bucura de frumusețea zăpezii!
O zi liniștită să aveți!

Şerban Tomşa spunea...

Cristina,
Mă doare faptul că nu mai văd zeci de guguștiuci și sute de vrăbii prin pomii mei. Hrăneam păsărelele iarna și le purtam de grijă. Nu știu ce voi face în viitor.

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Bătrânețea e parșivă. Vine pe neașteptate. Te uiți în oglindă, într-o dimineață, și îți dai seama că ești moș, chiar dacă ai încă o minte de adolescent. :(

stefan s. spunea...

Și bătrânețea are frumusețea ei, domnule Șerban Tomșa.
Cum spunea Noica: abia de la 60 de ani în sus... viața e frumoasă!
Sau o persoană cunoscută mie: Am îmbătrânit, dar îi mulțumesc Domnului, că alții, mai tineri decât mine, au murit de mult, săracii de ei!
Și lăsați oglinda în pace, folosiți-o doar când vă bărbieriți:))
O zi frumoasă!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Aveți dreptate, dar cu condiția să îmbătrânești printre oameni instruiți, inteligenți, care au mai citit câte ceva.