luni, 6 februarie 2017

Viață și literatură. Scriitorii-oglindă

       O viață trăită cu intensitate poate duce la realizări majore în plan artistic. A spus-o un critic de teatru, a repetat-o legendarul actor Ștefan Iordache. Sigur, talentul este indispensabil, dar rareori un om care n-a ieșit din tiparele ipocritei vieți de cetățean model a dat capodopere. Abia după ce ai suficient material de viață, își face treaba și scriitura. Nu-i uităm pe cei cu trăiri interioare neobișnuite. Kafka, de pildă, a fost un funcționar desăvârșit, dar Sartre se ducea la cârciumă și la bordel cu elevii din liceul la care a predat o vreme. ( Profesorul meu de filozofie n-a scris nimic, însă avea o idee de care mă amuz și acum : ”Bă, tată, bă, dacă elevul intră cu mine în cârciumă, bă, bem amândoi, și eu și elevul, bă, până cădem sub masă, bă! Dar dacă îl prinz pă elev bând singur în cârciumă, bă, eu îl termin dăfinitiv pă elev, bă, tată, bă!”) În fine, a trăi intens nu înseamnă neapărat a umbla rupt de beat prin cârciumi și a te bate cu oricine este dornic de o cafteală. Nu toată lumea se numește Munch, Modigliani sau Edgar Poe. Dar în vremuri civilizate, cârciuma este, pentru un scriitor, un topos inevitabil : berăria lui Caragiale, cafenelele lui Hemingway și Sartre, localurile lui Erich Maria Remarque. Sartre scria într-o cafenea, fără să știe că mulți americani traversau oceanul doar pentru a-l vedea la lucru.
     Sunt scriitori care își folosesc prea puțin imaginația. Asamblează cu har scene pe care le-au trăit ori la care au fost martori, dar au ”ureche” și spirit de observație. Nimic nu pune la locul lor gesturile și vocile personajelor mai bine decât realitatea. Cei mai mulți locuitori din Siliștea-Gumești nu cred nici acum că a fost ceva de capul consăteanului lor Marin Preda, mai ales că prozatorul ”a râs” de ei, folosind numele adevărate ale unor țărani. ”Păi, ce-a făcut ăsta, bă? A scris și el ce a auzit pă ulița noastră! D-astea poci să scriu și eu. Și încă mai multe.” În situația semnalată, fără să beneficieze însă de oralitatea dialectală/subculturală cu care sunt înzestrați românii,  sunt scriitorii sud-americani, japonezi, chinezi, nordici, arabi și africani, exploratori ai unor lumi cu tradiții exotice. Povestind, aparent ei nu fac altceva decât să înlăture vălurile care ascundeau niște lumi deja existente. Sunt etnii și obiceiuri care par, prin ele însele, ficțiuni cu o poezie aparte. Citesc cu o emoție specială romanele Graziei Deledda, laureată a Nobelului, pe vremea când premiul răsplătea literatura de cea mai înaltă valoare. În cele șaisprezece romane ale sale, Deledda evocă existența unor comunități închise din Sardinia, cu tradiții seculare și cu drame demne lumea antică a Greciei. Ca mai toți scriitorii fără imaginație, Grazia Deledda are personaje vii și credibile. De pildă, în Iedera ( Ed. orizonturi, București, 2012) fiecare ființă pe hârtie este memorabilă în felul său : Annesa, moș Castigu, părintele Virdis, Paulu Decherchi, unchiul Zua. Personaj foarte complex și cu caracter puternic, Annesa îl ucide prin sufocare, într-un moment de disperare, pe unchiul Zua, astmaticul infirm și bogat, pentru a salva de la ruină nobila familie Decherchi și din dragoste pentru Paulu. Deși nu este pedepsită de autorități pentru crimă ( autopsia dovedește că bătrânul a murit sufocat, fiindcă nu i s-a administrat, din neglijență, tratamentul), viața îi rezervă Annesei o soartă crudă. După dureroase peregrinări, se reîntoarce în casa familiei Decherchi, care pe vremuri a cules-o de pe drumuri și crescut-o, realăturându-se, într-o bătrânețe urâtă, lui Paulu, idolul vieții ei. E un roman cu o acțiune mereu tensionată, cu spectaculoase schimbări de situație și cu un efect emoțional devastator asupra cititorului. Fundalul natural, cu munții măreți pe care joacă parcă marile umbre ale destinului, dă cărții o necesară notă poetică. Scriitorii care au deschidere deopotrivă către abisul sufletesc al personajelor și către marile mituri ale lumii sunt pe placul meu. Îi voi prefera pe Knut Hamsun, Joyce, Faulkner, Dino Buzzati, Elias Canetti și Ștefan Bănulescu autorilor care nu au decât o viziune socială și psihologică. (Acum văd că se bate monedă pe politic, una dintre cele mai facile și mai primitive teme literare.)
 Se pare că Iedera este capodopera Graziei Deledda.

Niciun comentariu: