Stan V. Cristea, un meşter Manole modern

Puţini sunt scriitorii care iubesc mai mult literatura, cultura în general, decât propriile cărţi sau opinii. Când asemenea oameni există, ei reprezintă o binefacere pentru confraţii lor. Din această categorie făceau parte, pe vremuri, Valeriu Cristea, Lucian Raicu, Nicolae Manolescu şi Florin Mugur. Vă mai amintiţi câţi scriitori de talent, dar nebăgaţi în seamă nimeni, a consacrat Valeriu Cristea prin excepţionalele cronici literare pe care le publica în « România Literară » ? Augustin Buzura, Sorin Titel şi Nicolae Velea sunt numai câţiva dintre ei. Şi cine nu era la curent cu independenţa de opinie a lui N. Manolescu care, cu inteligenţă şi talent, a impus o întreaga literatură ? În fond, este un lucru elementar ca un scriitor (şi mai ales un critic literar) sa nu fie influenţat, în părerile sale, de prieteniile şi inamiciţiile pe care şi le-a câştigat şi să nu fie tributar unei anumite politici literare. Din păcate, relaţiile interpersonale dictează, astăzi, liniile de forţă ale întregii mişcări literare. Şi acest lucru nu este de acceptat. (În lungile mele nopţi de insomnie mă întreb de ce nu sunt Paul Cornea, Eugen Negrici, Al. Călinescu, Ion Pop, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, membri ai Academiei Române .Căci operă consistentă au, slavă Domnului. Mister.) Stan V. Cristea face parte dintre cărturarii altruişti fără de care cultura unui popor riscă să devină falimentară. Poet şi eseist talentat, el îşi neglijează proiectele personale, pentru ase dedica altora, ample şi consumatoare de timp,care ţin de promovarea culturii unui spaţiu spiritual de tradiţie, judeţul Teleorman. Ultimele sale lucrări, de anvergură, vizează exclusiv această zonă. El identifică, inventariază şi cercetează cu grijă orice element care are cea mai mică legătură cu Teleormanul. Nimic nu este lăsat pe dinafară.Nicicând o personalitate nu a adus mai numeroase şi mai importante servicii unei zone culturale a ţării. Clasificând şi interpretând, cu vocaţie, competenţă şi dăruire, fapte de civilizaţie şi de literatură, Stan V. Cristea a adunat o zestre impresionantă pentru conjudeţenii săi. Devotamentul şi pasiunea sa sunt cu adevărat tulburătoare. Scriitorii teleormaneni (printre care mă număr) nu-i vor putea fi niciodată îndeajuns de recunoscători celui care a proiectat o hartă a tuturor formelor de cultură teleormănene, dându-le o identitate şi un sens. Acţiunea culturală şi literară a lui Stan V. Cristea nu are precedent în Teleorman şi este de bănuit că el nu va avea nici urmaşi care să se dedice acestei nobile, înălţătoare idei.

Munca pe care o presupune, de exemplu, « Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor teleormăneni »(Editura Rocriss, Alexandria, 2005) este descurajantă pentru un om obişnuit. Nu şi pentru Stan V. Cristea care monitorizează, de mulţi ani, activitatea tuturor autorilor din judeţ. Sub toate aspectele, « Dicţionarul… » este o operă monumentală, copleşitoare ca informaţie şi admirabilă ca realizare istorico-literară. Lucrarea se bazează, după cum scrie Stan V. Cristea, pe o « îndelungată şi atentă documentare ». Cartea conţine 815 fişe orânduite strict alfabetic, fiecare incluzând următoarele secţiuni : biografia, opera, traducerile, ediţiile şi referinţele privind viaţa, activitatea şi opera celui în cauză. La loc de cinste se află marile valori literare teleormanene : Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction. La articolul despre Preda ies în evidenţă însuşirile de critic literar ale lui Stan V. Cristea : « Ştergând limitele dintre subiectiv şi obiectiv, renunţând la elementele idealiste şi lirice şi unind observaţia cu reflecţia, proza predistă transfigurează afectiv întregul material epic printr-un stil al amintirii obiectivate, prin fuziunea dintre confesiune, invenţie şi moralism. »(pag. 389) Ca şi în celelalte volume ale lui Stan V. Cristea, niciun amănunt nu este omis sau neglijat. În « Dicţionar… » apar scriitori de toată mâna : autori de valoare (unii având o singură carte), publicişti talentaţi sau veleitari, grafomani cu zeci de volume, celebrităţi sau necunoscuţi. Aflăm, astfel, că Nelly Cutava, Petru Popescu, Gabriela Adameşteanu, Andrei Pleşu, Dan Berindei, C. Abăluţă şi Mircea Albulescu au rădăcini teleormănene. C. Hogaş a fost profesor la gimnaziul « Alexandru Ghica » din Alexandria, iar Dan-Silviu Boerescu şi-a satisfăcut stagiul militar la Alexandria şi a fost profesor la o şcoală din Roşiori. Ştiam deja că George Gană şi Gheorghe Sarău, universitari de prestigiu, sunt teleormaneni din tată-n fiu.

Dincolo de toate acestea, merită evidenţiată atitudinea de meşter Manole modern a lui Stan V. Cristea. Sacrificându-şi propria creaţie, el ne uimeşte cu realizări unice pentru cultura noastră.Din acest punct de vedere, Stan V. Cristea este, poate, ultimul mohican. Până la urmă, nobleţea şi sacrificiul cultural ţin de o morală foarte înaltă. Şi aceasta este o valoare care va dăinui, în timp, şi prin cărţile cu care Stan V. Cristea sporeşte continuu patrimoniul cultural românesc.