joi, 25 iunie 2009

A apărut, la Editura Cartea Românească, romanul "Gheţarul" de Şerban Tomşa





Intr-un oras imaginar, Christiana, un amfitrion misterios a strins laolalta oameni de tot felul − un scriitor, un sportiv, un calugar, un profesor, un doctor, un ofiter in rezerva, functionari pensionati, fosti securisti, victime si calai, inocenti si perversi, desfrinati si asceti − pentru a-i supune unui experiment, intr-un moment in care, obositi, plictisiti, debusolati, acestia nu mai asteapta nimic de la viata. Scosi din mediul lor obisnuit, smulsi din rutina si framintarile zilnice, se trezesc intr-un loc mai mult decit ciudat, unde amfitrionul mefistofelic ii obliga sa-si deruleze la nesfirsit amintirile. Iar locul cu pricina devine treptat-treptat un infern... Din care personajele, mai ales halucina(n)tul Tom Kastelka, incearca sa se elibereze prin fabulatie.
"Ghetarul" lui Serban Tomsa este o naucitoare utopie negativa, o carte captivanta, cu scene vii, colorate, relatate alert, cu nerv si cu un haz rabelaisian, revelind o lume nebuna, condusa dupa legi stranii si proiecte funambulesti. ( din prezentarea editurii) www.cartearomaneasca.ro

11 comentarii:

Irina spunea...

Multumesc pentru cuvintele frumoase! Au fost o incurajare de care aveam nevoie.

As avea o intrebare legata de profesia dumneavoatra, am vazut ca sunteti profesor de literatura: recomandati tinerilor sa se indrepte catre meseria de profesor?

Şerban Tomşa spunea...

Intuiţia nu m-a înşelat niciodată... Cred sincer în talentul dumneavoastră şi în frumuseţea ( de toate felurile ) pe care o posedaţi... Învăţământul liceal şi gimnazial este acum un fel de colonie penitenciară. E un coşmar care nu-ţi permite să mai faci nimic. Mai ales ceea ce îţi place ! V-o spune cineva cu o carieră didactică de mare succes ! Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş alege orice altceva... Învăţământul poate deveni atractiv numai dacă va fi construit după un model similar cu cel finlandez. Adică peste cel puţin cincizeci de ani... În schimb, dacă vă place, cred că merită să vă dedicaţi învăţământului universitar. E cu totul altceva... Veţi avea şansa de a modela viitoare mari valori umane şi intelectuale. Nu veţi avea nici probleme absurde( cum am eu ), cu inşi care vor avea impresia că se recunosc în viitoarele dumneavoastră cărţi. La Universitate, chiar dacă se vor identifica oarecum cu nişte personaje negative pe care, ipotetic, le veţi crea, oamenii se vor comporta civilizat : vă vor saluta în continuare şi vă vor surâde în treacăt...

Cristiana spunea...

In primul rand, primiti din partea mea, va rog, felicitari pentru o noua samanta pe care ati sadit-o in sufletele noastre... O carte cu un subiect greu, dupa cum am citit prezentarea. Te obliga sa-ti pui intrebarea normala cum ai reactiona intr-o astfel de situatie... Cu siguranta o voi cumpara.
Va multumesc si eu pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-ati adresat in atatea locuri, incurajari care si pe mine ma sustin permanent pe un drum nu tocmai usor. Ele dau putere, atata timp cat incurajatului nu i se urca la cap!! Ei, de asta imi este mie frica intotdeauana si ma straduiesc sa raman echilibrata in mijlocul tuturor darurilor, fie venite din partea unui brat care loveste, fie venite din partea altuia care sprijina...
Irina, mi-as permite sa va ofer un mic sfat: urmeaza-ti chemarea, oricat de greu ar fi drumul!.. Eu nu am putut sa-mi urmez calea care imi era atat de draga, aceea de a urma filologia, visand la momentul in care voi putea invata copiii despre tot harul care s-a revarsat in lume prin povestile de pretutindeni ale sufletului uman...
Iata ca acum, la o varsta care merge spre batranete, nimic nu ma mai opreste, dar nici viata nu mai este foarte lunga!! Oricum, incerc sa ma exprim cat voi putea intr-o lume care nu poate sa se exprime cat ar dori..
Am putut sa iubesc si dusmanul copilariei si adolescentei (matematica...), dar cred ca numai pentru ca nu am lasat sa se stinga pasiunea pentru cuvintele frumoase. Poti face orice in viata cu cuvinte frumoase, de la serviciul de menaj pana la cercetare subcuantica... De aceea toti copiii merita profesori talentati (toti oamenii ar merita si medici, si preoti cu har, dar.. rar..), sa invete sa manuiasca cuvantul ca o sabie de samurai.. Cand cu blandete, cand cu fermitate, aducand dreptate si mladiere intr-o lume.. asa cum este ea.. pe care invatam sa o pretuim intelegand-o in toate neputintele ei..
Avem nevoie de profesori cu talent, cu har, nu numai de profesori cautatori de bani...
Un om ca dvs., care stie sa multumesca cuminte si frumos, inseamna ca are sufletul plin de har...
Sa auzim numai de bine!!

Şerban Tomşa spunea...

@ Cristiana
Mulţumesc pentru felicitări. "Gheţarul" are o miză artistică mare. Consider că găsirea unei formule narative noi este o condiţie a existenţei unui scriitor. Realismul de tip Preda sau Eugen Barbu şi-a consumat ultimele experienţe valabile odată cu opera lui Radu Aldulescu.
În altă ordine de idei, nu concep literatura refuzată de idee. Construit pe sugestiile oferite de mitul lui Moise, căruia nu i se permite să păşească pe Pământul Făgăduinţei, romanul „Gheţarul” are ca temă ratarea, neputinţa unui anumit tip uman de a depăşi propriile limite şi de a-şi finaliza aspiraţiile. Personajul meu trăieşte mai mult în imaginaţie, într-o lume construită din secvenţe fericite ale primei vârste a omului şi din elemente luate din cărţile citite de el. Călătoria în Christiana - un oraş aflat la poalele unui munte acoperit de gheţuri, pe seama căruia circulă câteva legende - se dovedeşte, până la urmă, deopotrivă o întoarcere acasă şi o călătorie în moarte... Nu ştiu dacă această construcţie mi-a reuşit în totalitate. S-ar putea să vă placă, s-ar putea să nu... Viziunea pe care o propun poate fi definită în multe feluri, numai lipsită de originalitate nu... Oricum, consider că orice scriitor din lume şi-ar dori să aibă cititori atât de inteligenţi şi sensibili, cum sunteţi dumneavoastră. Aş fi bucuros să putem ţine legătura.
Aveţi dreptate în ceea ce priveşte sfaturile date Irinei. E posibil ca eu să fiu prizonierul unui spaţiu încărcat de frustrări şi să mă fi pripit în ceea ce i-am spus.

Cristiana spunea...

Cred ca eu am inteles din sfatul dvs. nu neaparat ca ati indrepta omul mai curand spre invatatmantul superior, ci ca invatamantul superior ofera o varianta intelectuala care implineste profesorul mai mult decat cea de liceu. Si am intarit in completare omul sa faca indiferent ce, doar sa faca ceva bun si curat pentru invatamantul nostru, in general.
Asadar ma bucuram de faptul ca pot intari oricum cele scrise de dvs.!!
Asta am vrut sa exprim de fapt: orice ar face Irina, daca doreste sa mearga pe linia aceasta, sa nu dea inapoi de la nici o piedica ce i s-ar putea ivi in cale!!
Si ma bucur in continuare ca pot sprijini - si ca nu sunt in contra! - sfatului dvs.
Am nazdravanul obicei sa prezint multe elemente spirituale in cazul in care ma hotarasca sa contrazic pe cineva!! Cu documentatie de studiu, etc. O sa vedeti pe la comentariile pe blogurile mele.. in cazul in care va incumetati sa mai cititi pe acolo!!
Bine ca mi-ati spus, ca sa pot sa va precizez toate acestea!!

Sa vedeti cum se ajuta oamenii intre ei! Pornind de la desenul Infinitului, pe care il studiasem intr-un segment destul de redus, am ajuns sa demarez acum alte studii cu aplicatii pe acel desen. Desenele prezentate acolo erau parte a unor explicatii privind Reconectarea si apoi de preluat la explicarea sintetica a vietii pe calea legaturilor de tip intuitiv/concret in Lemuria si Atlantida (civilizatii inalt-creatoare stravechi). Este drept ca, in loc sa ma ocup de subiectul in pregatire (Luarea in stapanire a lumii) m-am pierdut prin proportionalitati pitagoreice, spatii si perfectiuni relevate tot de el.. O sa fac subiecte separate din fiecare idee in parte!!
Asa ca... nu mai stiu cum sa va mai multumesc!! Cred ca ma intelegeti si este de ajuns atat!!

Şerban Tomşa spunea...

@Cristiana
Mă bucur atât de mult când îmi scrieţi ! Mă gândeam cum aţi comenta dumneavoastră - şi cum aţi reprezenta grafic - următoarea frază a unui personaj din romanul meu : "Existǎ un punct într-un ungher de galaxie, la o rǎspântie de ceruri, în ochiul lui Dumnezeu, în subconştientul nostru sau al îngerilor, unde toate evenimentele trǎite de noi cronologic existǎ simultan."

Cristiana spunea...

(1)
Multumesc, si eu sunt bucuroasa, caci ma straduiesc sa fiu apropiata de oameni, sunt atat de prinsa de studiile mele, de viata complicata pe care o am, incat, daca nu as tine legatura cu oamenii, concret, m-as sihastri inainte de vreme. Prin studiile spirituale sunt atasata lumii pana la durere sau frenezie, noroc cu echilibrul interior modelat cand de.. ghetarii - cand de vulcanii vietii!! Dar una este s-o simt si alta sa comunic direct cu oamenii. Netul a rezolvat mare parte din comunicarile mele, iar cealalta parte... telecabinele care duc pe varful muntilor (scumpe.. foc!!)
Si, de multe ori, "ghetarii" umani sau "vulcănoşii" se potolesc in preajma mea si devin echilibrati, caci nu au nevoie decat de cineva cu care sa comunice, indurerati de jocurile vietii proprii sau ale altora...
Oricum, stiti si dvs. ca orice comunicare se testeaza dupa primele controverse!! Iar netul are uriasa beneficitate de a scoate la iveala toate neintelegerile potentiale intre oameni, cu saracia de exprimare pe care o poarta, chiar daca este un instrument absolut corect si oportun pentru omenirea aflata in aceasta grea trecere. Ne ajuta sa cunoastem exact ceea ce vrem sa ascundem si depinde de constienţa fiecarui om in parte sa+si asculte intunecimile sau sa+si echilibreze euforiile pentru a merge sanatos mai departe... Daca nu suntem constienti de asta, macar se aduna ceva, pana la o masa critica care ne ajuta astfel, mai devreme sau mai tarziu, sa constientizam propriile noastre dedesubturi.
Asa ca probabil o sa ne bucuram si de primele controverse... si pe urma s-ar putea sa ramanem cu incredintarea ca am castigat cu adevarat o prietenie! Sau nu!!
Vedem atunci!!

Am sa va rog sa ma pasuiti cu cateva zile sa formulez ceea ce am simtit imediat, in fraza pe care mi-ati prezentat-o. Pot sa va spun in 2 3 cuvinte doar ca purtam TOTUL in fiacare zi a vietii noastre , fiecare dintre noi, aceasta uluitoare putere de sintetizare a universului trairilor umane - doar ca nu suntem obisnuiti sa credem ceea ce nu vedem cu ochii, direct. Subconstientul ne aduce multe necunoscute la granita dintre el si constient, la acest fileu al unui "joc" ale carui reguli incepem sa le intelegem acum. Cu cat credem mai repede, cu atat avem sanse mai repede sa intelegem lumea in care traim.
Dar nefericirea este ca, CU CAT O CUNOASTEM MAI BINE, CU ATAT INCEPEM S-O IUBIM LA PROPRIU, si ne dam seara ca am vorbit in dodii spunand ca iubim lumea! Pentru ca s+ar putea sa ne urâm pe noi insine pentru aceasta intelegere uriasa a neputintelor omenirii, caci oamenii ne vor urâ cumplit pentru ca ne intelegem chinuitorii: de viata, de neam, de epoca...
Nu credem ca Dumnezeu ar iubi totul, noi ne blamam doar pentru varfurile de intelegere care incep sa semene cu iubire... Dar macar incepem sa-l intelegem oarecum pe Dumnezeu. Oricum si oricine ar fi el, ne este - cu bucurie sau cu ciuda - clar ca isi iubeste creatia...
(voi continua, caci nu vreau sa depasesc capacitatea de comentariu)

Cristiana spunea...

(2)
Am scris multe sute de pagini referitor la astfel de simtiri, trairi simultane: in alte parti ale universului si in propriile noastre trairi stravechi. Daca nu agreati ideea civilizatiilor stravechi (lemuriana, atlanta) pot sa reformulez. Traim cu radacinile noastre si cu viitorul pe care chiar ni-l dorim: venim dintr-un fel de rai si mergem catre acelasi fel de rai, pe care il vom trai insa mult mai puternici: unii pe aici, altii prin alte parti. Putini se dun intr-un anumit fel de iad... dar pentru a-i face faţă fac lupte pe Pamant. Nu este insa cazul nostru, dupa cate stiu eu. Cei care tanjesc dupa frumos, pace, liniste si iubire isi deschid drumurile catre frumusetile de "acasa"; ceilalti, bataiosii care nu vor sa auda inca de cele dragi noua, mai au de colindat un pic prin lumea care invata sa se echilibreze cu ajutorul eternelor sabii de samurai...
Dar asta este alta poveste. Cunoscuta, dar neoficializata. Inca.

Un grafic, o diagrama care exprima exact sensul acestei fraze este mult dispretuita (de biserica) diagrama de la Templul Ursitelor de la Sinca Veche: daca nu ati fost pana acum acolo, este semnul monadei - Yin-Yang - incadrat de steaua lui David: amandoua diagrame stravechi de sintetizare a universului trairilor umane in universul inconjurator, facere de aducere aminte de puterile pe care acum le numim divine - ale omului mereu cautator!!

Cam acestea ar fi, foarte pe scurt, ceea ce este în intentia mea sa scriu detaliat. Stiti ca la mine detaliat inseamna mult!! cu explicatii care se vor dovedi utile candva multora.
Va doresc week end placut, odihnitor, in continuare!!

Şerban Tomşa spunea...

Sincer, sunt impresionat. Vă mulţumesc pentru tot. Ţinem legătura.

flaviusobeada spunea...

Seara buna...
Remarcabil... Ma bucura descoperirea scrierilor Dumneavoastra. Voi poposi mult mai atent in acest loc...
Toate cele bune!

Şerban Tomşa spunea...

@flaviusobeada
Vă mulţumesc mult. Mă bucur de această întâlnire.