Teii : adierea sacră a îngerilor treziţi din somn

Elementele telurice care nu se pot măsura, cântări sau vinde sunt infuzate cu sacru : apa mărilor şi a izvoarelor, aerul, lumina solară... (Sigur, la rigoare, toate se pot contabiliza : nimic însă nu este precis. ) Nichita Stănescu mărturiseşte În "Cartea de recitire" că, îndreptându-se către redacţia revistei la care lucra, a avut brusc revelaţia sensului unei expresii întrebuinţate de Eminescu : "tei sfânt". Parfumul florilor de tei pare, într-adrvăr, venit din altă lume : subtil, inefabil, adormitor, atotstăpânitor, puternic, ubicuu, venind din toate părţile, dar mai ales din cer, bătând la mari depărtări, precum clopotele marilor biserici. Cred că aceste indescriptibile arome i-au inspirat aceluiaşi trist poet ideea "dorului de moarte". E "dulcele stil clasic", nu ? E ca şi cum heruvimii s-au trezit dintr-un somn adânc, şi-au întins aripile şi au umplut lumea cu miresme supraceleste...