vineri, 25 iunie 2010

Balet stilistic şi adevăr uman

În paralel cu lectura unor cărţi pe care le recenzez, l-am recitit pe Hemingway. Las la o parte omul, o namilă antipatică şi arogantă, umflată cu alcool, care are mereu  de spus câte ceva veninos despre confraţii săi : G. Stein arată ca un împărat roman, e plină de ea, dar face greşeala să îi numească "beţivi" pe tovarăşii de pahar ai lui Hemingway ( membrii "generaţiei pierdute", cum spune ea, preluând expresia unui şef de garaj ! )  şi de aceea americanul o evocă într-o scenă în care este umilită de femeia cu care Gertrude trăia ; Fitzgerald are picioarele prea scurte şi o soţie îngrozitoare, alţii sunt "beţivi " ( sic ! ), etc. Hemingway este însă exemplar prin atitudinea faţă de scris : nu se gândeşte decât cum să-şi continue cartea la care lucrează. Scrie zilnic acelaşi număr de cuvinte şi se opreşte numai când ştie continuarea, pentru a fi sigur că va scrie şi a doua zi...
Hemingway scrie minunat, dar se pare că nu m-am înşelat în privinţa lui : nu spune aproape nimic adânc-omenesc. Zice despre fleacuri, într-un stil încântător. Mă gândesc la ruşi - la Dostoievski în special - care spun lucruri fundamentale, cutremurătoare, despre om, dar nu au stil. Şi atunci care este mai mare scriitor ? Calofilul sau cel care sondează profunzimile fără nicio pretenţie de a simula frumuseţea ?
Hemingway îl citeşte pe Dostoievski şi se miră : cum poate cineva să scrie " aşa de rău şi să te lovească atât de tare ?" I se pare că Dostoievski nu foloseşte niciodată le mot juste, dar "a creat nişte personaje aşa de vii, cum aproape nimeni n-a mai reuşit."  Un cunoscut îi spune, de asemenea, că nu-ţi vine niciodată să-l reciteşti pe Dostoievski... Câtă superficialitate ! Rămâi consternat. Dar de ce să fim surprinşi ? Să ne amintim că însuşi Gide nu-l suporta pe Dostoievski...
Hemingway are însă un cult faţă de ruşi şi îi citeşte cu pasiune, ca şi pe contemporanii săi care, de cele mai multe ori, îi şi plac : Huxley, Lawrence, Joyce, Fitzgerald, Pound... Asta îmi verifică o idee mai veche : ca să poată crea, un scriitor trebuie să şi citească foarte mult, nu numai să "trăiască". Fiindcă, altminteri, ajunge repede la fundul sacului.

P.S. Într-un loc, Hemingway este de părere că "un om inteligent se îmbată ori de câte ori este obligat să-şi petreacă timpul alături de proşti."  N-aş fi aşa de dur în a-i cataloga pe alţii drept "proşti".  Şi, în general, nu e bine să judeci pe nimeni, proşti sau deştepţi. Totuşi, cred că este cea mai mare greşeală să bei cu oameni lipsiţi de educaţie şi fără orizont cultural. Chiar dacă îi cari acasă cu maşina, după cum îmi spunea un prieten, ca pe saci, sau chiar dacă ei se târăsc în fiecare noapte pe brânci, vor avea ceva de spus în privinţa ta, cel care ai făcut tâmpenia să ridici un pahar în văzul lor : în mintea lor simplă, generată de o mentalitate inferioară, nu mai ai niciun prestigiu : meritele tale trec, toate, asupra lor, din moment ce ai stat cu ei la aceeaşi masă şi le-ai dat posibilitatea să discute despre tine  de la egal la egal. N-au niciun criteriu de apreciere şi judecă pe oricine pentru lucruri de nimic. Sigur că aceste "opinii" nici nu trebuie băgate în seamă...
     Iar de vreun an, consider că este o eroare să bei în orice condiţii : un scriitor nu trebuie să bea niciodată. A scrie şi a bea sunt acţiuni incompatibile.

13 comentarii:

badafly spunea...

Şi atunci care este mai mare scriitor ? Calofilul sau cel care sondează profunzimile fără nicio pretenţie de a simula frumuseţea ?

Probabil ca ,amandoi pot fi numiti scriitori,acum ca unul are un atuu iar celuilalt ii lipseste,tot se va gasi "compensativ" si pentru cel de-al doilea.
Intrebarea ce ati adresat-o ma duce cu gandul la ideea de geniu:Poate fi numit un fotbalist un geniu,prin toate strategiile acestuia de joc,la fel ca si un fizician,sau la fel ca si un pictor?:)

Şerban Tomşa spunea...

Badafly,
bun venit pe blogul meu !
Ai dreptate : sunt mari şi unii, şi alţii. Numai Shakespeare a fost şi profund, a avut şi stil...
Jucătorii de fotbal nu sunt genii. Au abilităţi deosebite, sunt talentaţi, dar nu mai mult... Unii patinatori şi dansatori, da, au geniu artistic.
Nici în literatură nu sunt prea multe genii, sp ştii... Pot spune cu mâna pe inimă că Hasdeu, Eminescu, Caragiale, Arghezi, Barbu, Nichita Stănescu, Blaga şi Călinescu au avut geniu... Poate şi Bacovia... În legătură cu alţii nu sunt atât de sigur.

mewsette spunea...

nu sunt de acord. fiecare e liber sa bea si sa scrie cat si ce-i place. iarasi sunt exemple cu carul de mari poeti /scriitori carora le placea sa bea, sa se drogheze si scriau mai bine decat 1000 de treji la un loc.
ps: nu beau alcool. :)

Şerban Tomşa spunea...

Mewsette,
fireşte că ai dreptate... Am zis şi eu aşa... Un om deştept se umanizează bând şi e totdeauna de preferat unui antialcoolic tâmpit... Fiecare e liber să trăiască după cum îl taie capul şi nu trebuie să fie judecat de nimeni... Există însă şi o specie de bărbaţi-ţaţă care nu fac altceva decât să mănânce şi să bea... Când văd pe altcineva cu paharul în mână consideră că acela atentează la realizărilor lor şi vrea să le fure meritele... N-ai văzut niciodată oameni bolnavi de tensiune şi cirotici( din pricina alcoolului) care vorbesc dispreţuitor despre "beţivi" ?

Liviu Drugă spunea...

Subiecte delicate in textul tau, Serban!
Betia si literatura sunt incompatibilie doar atunci o siluesti pe prima ca sa o nasti pe a doua. Pe vremea cand organismul imi permitea, m-am dedat si eu de cateva ori la astfel de violuri. 4/5 din tentative au iesit avorturi spontane, din care a doua zi nu intelegeam mare lucu.

Cu toate astea, stimulentele de acest fel pot duce o minte creativa unde nimeni n-a mai fost (vorba lui Jean Luc Picard). Cu moderatie, drogurile usoare, fac minuni. Nu indemn, spunand asta, la consumul lor. Stiu oameni care s-au distrus din cauza lor si altii care creeaza destul de des sub influentza lor.

Este delicat, cum ziceam, sa respingi la gramada in acest subiect. Da, betzia porcoasa este inutila si nesanatoasa. Aparenta utilitate a ei, prin izolarea de probleme zilnice, este o chestie trecatoare care se opreste fix in boala.
Am cunosct la un moment dat cativa tineri, unii cu familie, care au renuntat la alcool in favoarea marihuanei. Unul din ei, singurul necasatorit, a vrut senzatii mai tari si a ajuns la spital.

andreiradu spunea...

:)
Bun regasit, tuturor!
Bun regasit, Serban!

Il iubesc pe Dostoievski, precum il iubesc pe Marin Preda.
Un scriitor mare recte bun este cel care a reusit nu numai sa patrunda in substata umana profund, dar si sa o exprime intr-o maniera deosebita.

In privinta alcoolului... cred ca este un ajutor ca si plantele "praf alb".
Fiecare a avut nevoie de un stimul, si l-au gasit functie de "strigatul interior".

Oameni si oameni, scriitor si scriitori!

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
nu resping băutura... E o ipocrizie ironică şi autoironică... :) Crezi că eu su8nt ignorant în domeniu ? Ha, ha, ha...
În general, oamenii talentaţi, cu o puternică vocaţie creatoare, au şi un instinct al autodistrugerii foarte puternic...
Oamenii care n-au băut în viaţa lor sunt adesea neinteresanţi...
Mă gândeam, ca şi tine, că nu iese mare lucru dacă se scrie şi se bea în acelaşi timp, deşi impresia "inspiratului" este că revoluţionează literatura... :)

Andrei,
bun găsit ! Da, băutura este un şi stimul, cum era pentru Preda...A scris "Cel mai iubit dintre pământeni" într-o succesiune de nopţi, bând de fiecare dată, până în zori, câte o sticlă de whisky... Rămânea doar un deget pe fund.
Băutura poate crea şi un spaţiu estetic care ne ajută să suportăm lumea... "Trebuie să fii tot timpul beat " spunea Baudelaire. Dar el nu se referea numai la vin... :)

karina spunea...

Lumea e bantuita de patima betiei. A betiei alcoolice, care incinge sangele si creierii pana la turbare, si a betiei reci, halucinante, care destrama mintea in fum si ceata, o rasuceste in cosmaruri, o umple de fantome. Betia rosie si betia alba sunt patimi vechi. Printre naravurile despre care antichitatea ne-a lasat cele mai multe dovezi, se numara si orgiile bahice si orgiile opiumului. In muzee regasim chipurile zeilor mediteranieni, beti de vin, si figurile incremenite in vis ale zeilor asiatici. Privit prin perdeaua mileniilor, viciul poate parea interesant, aflat in imediata vecinatate, sporind in progresie geometrica, practicat si elogiat cu cea mai critica luciditate - el devine inspaimantator. Imi pare rau, il consider o patima distrugatoare lucida - un adevarat cosmar, nu numai pentru moralisti, dar pentru orice om sensibil la lezarea demnitatii umane. Prefer operele de arta realizate de o minte lucida...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
eşti impresionantă. Nu pot decât să-ţi dau dreptate...) De fapt, când suntem beţi, ce nevoie mai avem de artă ? Beţia este un înlocuitor al fericirii...
Şi poate că foarte mulţi nu au nevoie de nimic atunci când au parte de iubire şi sunt fericiţi... Literatura, arta sunt modalităţi de a cerşi iubirea... :)

karina spunea...

Da..ai dreptate..iubire si admiratie...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
:)

mmi spunea...

Nu sunt scriitoare, nu am nici măcar pretenţia să fiu vreodată ceva pe-aproape, dar au fost câteva momente în care am înţeles de ce scriitorii (artistii în general) simt nevoia de "stimulente". Am înţeles când am observat detalii pe care în mod normal nu le vedeam, când am văzut că simt un pic altfel, că lucrurile se leagă inedit în mintea şi sfuletul meu. Desigur, atunci am înţeles şi cât de mic e pasul de la dezmăţ ocazional la viciu sau chiar patologie.

Şerban Tomşa spunea...

Mmi,
am oroare de graniţe, interdicţii şi reguli... Am fost terorizat de ele toată viaţa. Totdeauna am avut o stimă mai mare faţă de unul care stă beat toată viaţa şi care are un caracter nobil, decât faţă de un burtă-verde, cu poziţie în societate, care are o conduită aparent ireproşabilă, dar e un căcat de om...)
Fără îndoială că ai dreptate. :)