Balet stilistic şi adevăr uman

În paralel cu lectura unor cărţi pe care le recenzez, l-am recitit pe Hemingway. Las la o parte omul, o namilă antipatică şi arogantă, umflată cu alcool, care are mereu  de spus câte ceva veninos despre confraţii săi : G. Stein arată ca un împărat roman, e plină de ea, dar face greşeala să îi numească "beţivi" pe tovarăşii de pahar ai lui Hemingway ( membrii "generaţiei pierdute", cum spune ea, preluând expresia unui şef de garaj ! )  şi de aceea americanul o evocă într-o scenă în care este umilită de femeia cu care Gertrude trăia ; Fitzgerald are picioarele prea scurte şi o soţie îngrozitoare, alţii sunt "beţivi " ( sic ! ), etc. Hemingway este însă exemplar prin atitudinea faţă de scris : nu se gândeşte decât cum să-şi continue cartea la care lucrează. Scrie zilnic acelaşi număr de cuvinte şi se opreşte numai când ştie continuarea, pentru a fi sigur că va scrie şi a doua zi...
Hemingway scrie minunat, dar se pare că nu m-am înşelat în privinţa lui : nu spune aproape nimic adânc-omenesc. Zice despre fleacuri, într-un stil încântător. Mă gândesc la ruşi - la Dostoievski în special - care spun lucruri fundamentale, cutremurătoare, despre om, dar nu au stil. Şi atunci care este mai mare scriitor ? Calofilul sau cel care sondează profunzimile fără nicio pretenţie de a simula frumuseţea ?
Hemingway îl citeşte pe Dostoievski şi se miră : cum poate cineva să scrie " aşa de rău şi să te lovească atât de tare ?" I se pare că Dostoievski nu foloseşte niciodată le mot juste, dar "a creat nişte personaje aşa de vii, cum aproape nimeni n-a mai reuşit."  Un cunoscut îi spune, de asemenea, că nu-ţi vine niciodată să-l reciteşti pe Dostoievski... Câtă superficialitate ! Rămâi consternat. Dar de ce să fim surprinşi ? Să ne amintim că însuşi Gide nu-l suporta pe Dostoievski...
Hemingway are însă un cult faţă de ruşi şi îi citeşte cu pasiune, ca şi pe contemporanii săi care, de cele mai multe ori, îi şi plac : Huxley, Lawrence, Joyce, Fitzgerald, Pound... Asta îmi verifică o idee mai veche : ca să poată crea, un scriitor trebuie să şi citească foarte mult, nu numai să "trăiască". Fiindcă, altminteri, ajunge repede la fundul sacului.

P.S. Într-un loc, Hemingway este de părere că "un om inteligent se îmbată ori de câte ori este obligat să-şi petreacă timpul alături de proşti."  N-aş fi aşa de dur în a-i cataloga pe alţii drept "proşti".  Şi, în general, nu e bine să judeci pe nimeni, proşti sau deştepţi. Totuşi, cred că este cea mai mare greşeală să bei cu oameni lipsiţi de educaţie şi fără orizont cultural. Chiar dacă îi cari acasă cu maşina, după cum îmi spunea un prieten, ca pe saci, sau chiar dacă ei se târăsc în fiecare noapte pe brânci, vor avea ceva de spus în privinţa ta, cel care ai făcut tâmpenia să ridici un pahar în văzul lor : în mintea lor simplă, generată de o mentalitate inferioară, nu mai ai niciun prestigiu : meritele tale trec, toate, asupra lor, din moment ce ai stat cu ei la aceeaşi masă şi le-ai dat posibilitatea să discute despre tine  de la egal la egal. N-au niciun criteriu de apreciere şi judecă pe oricine pentru lucruri de nimic. Sigur că aceste "opinii" nici nu trebuie băgate în seamă...
     Iar de vreun an, consider că este o eroare să bei în orice condiţii : un scriitor nu trebuie să bea niciodată. A scrie şi a bea sunt acţiuni incompatibile.