vineri, 18 iunie 2010

Nopţi în preistorie

Trăiesc într-un ţinut unde, la cea mai mică vijelie, rămânem fără curent electric. Internet, cablu, reţele de telefonie toate cad. Frigiderele nu mai funcţionează, bezna este atotputernică.
De data asta a fost mult mai rău. Un adevărat taifun a smuls arborii din rădăcini, a distrus culturile şi a distrus acoperişurile caselor. Ies în întunericul şi în nebunia de afară să-mi iau cărţile de sub cortul amenajat în curte şi să închid "solarul". La întoarcere, vântul ia acoperişul garajului şi îl prăvăleşte peste mine, îngropându-mă . Mă ridic cu greu în furtună. Am capul spart în două locuri şi sunt lovit puternic la genunchiul drept. Sunt bucuros că am scăpat cu viaţă...
Pe la 1 şi jumătate noaptea mă hotărăsc să mă culc, după ce încercasem să lucrez ceva la lumina unei lumânări prizărite. Grohăituri groase întărâtă însă toţi câinii de pe Intrarea Îngustă. Ies cu lanterna în şuvoaiele care curg din cerul negru ca păcura.. Mă simt de parcă aş fi omul cavernelor. Cel care nu are decât un culcuş în care să se adăpostească şi rezerve de hrană pentru câteva zile. Dar sunt, totuşi, om. Şi mă gândesc că pentru a rămâne aşa, celor mai multe făpturi umanoide de pe planetă ar trebui să li se limiteze dreptul la proprietate şi la putere. Altminteri, după cum vedem sub ochii noştri, acestea se transformă în altceva.  În creaturi care şi-ar ucide cei mai buni prieteni din motive neînsemnate. Trăim într-o epocă în care o funcţie cât de măruntă şi un cont în bancă îi prefac pe nişte oameni cumsecade în fiare care încearcă să-şi reducă semenii la condiţia de sclavi sau chiar să-i distrugă. Reuşita în viaţă ar trebui, dimpotrivă, să-i facă pe urmaşii primatelor mai relaxaţi şi mai toleranţi. Nimic din toate acestea... Ca şi dictatorii antici, care îşi făceau caii senatori, "câştigătorii" de acum ( putere şi opoziţie, fără deosebiri : ba, ca să fiu sincer, opoziţia pseudoliberală a dat tonul la prăpăd  )  nu mai au mult până să-şi transforme maşinile în secretari de stat şi să le dea salarii grase şi pensii pe măsură... Cu cât succesul este mai răsunător şi cu cât omul este mai lipsit de instruire, cu atât efectele sumt mai îngrozitoare...
Pe "stradă" se agită un porc mare, scăpat probabil dintr-o cocină distrusă. În jur, pustiu. Într-un târziu mai apare un vecin. Nu ştim al cui este porcul, dar animalul e speriat şi face tămbălău, iar câinii nu se potolesc şi nu putem dormi. Vom vedea mâine...

P.S. E de prisos să spun că am pierdut ultimul meci al Argentinei şi că n-am putut savura victoria Mexicului în faţa Franţei, cea alergică la ţigani...

11 comentarii:

Ryana spunea...

Off,ce rau imi pare de ceea ce ti s-a putut intimpla!…,dar de ce dumnezeu este asa ,ca am inteles cum ca localitatea nu-i departe de Capitala…pana si Sulina oras la capatul tarii,beneficieaza de confort,si nu am auzit pe acolo chiar in vremea cea mai rea sa aiba asa mari probleme in felul in care povestesti…si nu stiu daca ai fost pe acolo,dar eu obligata sa ajung in zona prin natura serviciului de vreo cateva ore,ma prindeau fiori doar la vederea apelor Dunarii si a Marii ce o inconjoara…mai ma potoleam doar la amintirea romanului Europolis al lui Jean Bart,si cautam sa identific locurile prin care personajele din carte poate si-au consumat destinul…
Ti-as sugera totusi sa te muti din acea localitate,poate cine stie va fi mai bine ca stim vorba ceea;”schimbi locul,schimbi norocul”:)..zic si eu….iti doresc din inima,sa-ti revii cat mai repede de pe urma ranilor si al pagubelor suferite,si sa nu mai ai parte de astfel de episoade triste!....
P.S....regrete sincere pt.pisicuta Maya!....mai ales ca sub acest nume mai eram si eu apelata ce-i drept doar de cativa cunoscuti ,urmare a faptului ca sunt nascuta in luna mai…nemaivorbind si de aspectul ca am o slabiciune pentru pisici in general iar ptr.cele negre in special:)…un week-end minunat si cu liniste in suflet sa ai,dar mai ales fara furtuni!:)….

Nima spunea...

Sa nu mai iesim in "nebunia de afara" !
Cu noaptea asta te-ai descurcat .
Mergi spre...maine !

andreiradu spunea...

Bun regasit!

Daca nu ar fi o situatie neplacuta, as spune ca imi place tabloul pe care l-ai descris.
Ma bate gandul sa ma mut si eu in natura, cat mai curand.
Mai bine un porc speriat de vijelie, decat turme intregi de oameni metamorfozati in animale feroce.

Imi pare rau ca ai avut de suferit in urma vijeliei, insa ma bucur ca esti VIU!

Da, asa credeam si eu ca trebuie:

"Reuşita în viaţă ar trebui, dimpotrivă, să-i facă pe urmaşii primatelor mai relaxaţi şi mai toleranţi"
se pare insa ca taman opusul se intampla.

In privinta fotbalului, opinia mea e ca ar trebui sa dispara aceasta forma modernizata, pentru ca a devenit o industrie, nu mai este sport!

Toate cele bune.

mmi spunea...

Dincolo de orice metaforă, tânjesc după un loc ca acela în care stai tu şi cu cât tânjesc mai mult cu atât mă simt mai meschină ştiind că nu o să renunţ niciodată la mondenitatea oraşului pentru discreţia unei case rupte de lume. Dar tânjesc!

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
îţi mulţumesc că te gândeşti la mine. Deocamdată am scăpat... Se pare că Mama Natură se manifestă mai violent decât o făcea pe vremuri... E, cum îmi spunea cineva, o manifestare a maleficului... Am greşit eu cu ceva... :)))

Nima,
mai mult ca sigur că fără protecţia pe care o simt permanent, aş fi dat colţul...
Îţi mulţumesc pentru sfat. E bine de ştiut...
Vom mai vorbi... Îţi mulţumesc. :)))

Andrei,
mă bucur că te reîntâlnesc, dragul meu. Ca de obicei, ai dreptate în rafinatele tale observaţii.
Da, s-a stricat şi fotbalul, datorită ideii de a scoate bani, foarte mulţi bani... Am văzut prin anii '90 un campionat mondial, când arbitrii ( papuaşi, africani şi canaci ) prelungeau meciurile şi cu 18 minute... Plus că nu ştiau ce e ăla fotbal ! :)))

Mmi,
sunt de acord cu tine, dar aici este cumva la marginea civilizaţiei. Mi-ar conveni mai mult să am o proprietate într-o zonă colinară, cu o mare suprafaţă liberă în jur, în aşa fel încât să mă bucur de o sălbăticie deplină... Să merg, adică, mai multe ore până să întâlnesc ceva care să arate ca un om... Aici oamenii strică tot ce e frumos...:)))
A, să nu uit : în sălbăticie aş vrea şi net...

karina spunea...

Nimic nu poate inlocui clipa cand omul se regaseste singur, fata in fata cu natura, cu vuietul imperceptibil degajat de natura primara care nu s-a putuit ridica la constiinta de sine. Abia acolo iti poti da seama de superioritatea conditiei umane.
Natura este scoala la care cei ca tine, mari magicieni, predau melancolia si bucuria dusa pana la fericire si extazul impins pana la durere. Sti ce inseamna a lipsi fiinta omeneasca de aceasta claviatura spirituala? Inseamna sa lasi sa se intinda peste sufletul omului uscaciunea, pustiul, imobilitatea. Natura e lutierul care face dintrun suflet delicat un stradivarius...Exceptand micile incidente...poti spune ca esti fericit in mijlocul naturii...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ce frumos descrii totul !
În copilărie aveam o poiană neştiută de nimeni, acoperită cu flori de lavandă, unde veneau mii de fluturi şi unde mă duceam să citesc. Da, acolo eram fericit...O senzaţia asemănătoare o încercam în biblioteca Facultăţii de Litere... Am imaginat, într-una din cărţile mele, o bibliotecă aranjată în plină pădure, printre copaci...

karina spunea...

Omul este stapan asupra naturii - daca se poate accepta aceasta idee - numai prin constiinta universului imaginabil.Aici rezida superioritatea sa: in constiinta propriei sale existente, a propriului sau univers spiritual. Tu esti un artist si ti-ai creat propriul tau laborator de vise si sentimente. Eu pictez ingeri in biserica si nu prea scriu..acolo e liniste...

divagatii spunea...

N-o spuneti dar eu inteleg ca ati trait macar un momentul de panica, ca ati traversat sentimente de neputinta, apoi v-ati ridicat, impotriva naturii (impreuna cu ea?!). Si stiu ca dupa, tarziu dupa, cand adrenalina s-a scurs din sange, v-a fost frica, o frica imponderabila, umana, incontrolabila dar purificatoare. Si va spun toate astea ca sa nu-mi luati in nume de rau sintagma "ce nu ne ucide ne face mai puternici" Iar eu ma bucur sa va (re)gasesc mai puternic.

divagatii spunea...

N-o spuneti dar eu stiu ca ati trait momente de panica, de neputinta, apoi v-ati ridicat impotriva naturii (impreuna cu ea?!). Si mai stiu ca tarziu, mult mai tarziu, cand adrenalina s-a diluat in sange, v-a fost frica, o frica intensa, umana, incontrolabila dar purificatoare. Va spun toate astea pentru ca sa nu-mi luati in nume de rau sintagma "ce nu ne ucide ne face mai puternici". Iar eu ma bucur sa va (re)gasesc mai puternic.

Şerban Tomşa spunea...

Divagaţii,
mulţumesc mult... :)
În momentele de mare cumpănă se întâmplă să fim pradă unei stări de năuceală ( mai ales dacă suntem luaţi pe neaşteptate ) şi abia după aceea să înţelegem prin ce am trecut...
Am impresia că şi în momentul morţii nu avem destulă luciditate. Ştiu, fiindcă am trecut de trei-patru ori pe lângă moarte... Sper ca acum să fi fost ultima dată... :)