sâmbătă, 26 iunie 2010

The Gogu

Pe vremea adolescenţei mele fericite, când credeam în frumuseţea şi măreţia lumii, când visam nu la un viitor "trist şi rău" ( Nicolae Velea), ci la unul apoteotic, trimiteam poezii unor reviste literare.  Mi se răspundea la Poşta redacţiei sau mi se publicau unele texte. În Bolintin-Vale, la colţul dinspre liceu al bisericii, era un chioşc de ziare. Ţin minte şi acum figura binevoitoare a vânzătoarei, o doamnă brunetă, frumoasă, surâzătoare. Cumpăram nerăbdător publicaţia şi frunzăream paginile  atent, copleşit de emoţie.  Nu voi uita nicicând ce fericire m-a cuprins când mi-am văzut primele poeme publicate. Niciodată, după aceea, nu m-a mai încercat o asemenea stare de spirit.
Îmi aduc aminte de numele multor scriitori şi persoane publice de azi care scriau poezii pe atunci şi cărora Geo Dumitrescu, Alex Ştefănescu şi Gheorghe Tomozei le răspundeau la Poştă sau le tipăreau producţiile. Unul dintre poeţii de atunci este astăzi miliardar în euro şi proprietarul unor posturi de televiziune ! La sfârşitul rubricii respective era o listă lungă cu aspiranţii la gloria literară care erau refuzaţi uneori politicos, alteori jignitor. Pomelnicul era încheiat invariabil de un oarecare The Gogu.
Licean fiind, întâmplându-se să particip la o olimpiadă de limba şi literatura română organizată la Buftea - am obţinut şi premiul al treilea, chiar dacă nu mă pregătisem special, dar a fost unicul concurs de acest gen la care am consimţit să iau parte ! -, am intrat în sala de clasă în care fusesem repartizat şi m-am aşezat pe locul indicat. Am ridicat ochii şi nu mare mi-a fost mirarea când am văzut scris pe tablă, cu majuscule supradimensionate, numele THE GOGU. Priveam şi mă minunam. Iată, îmi spuneam, faimosul The Gogu îşi are culcuşul pe aici, pe undeva.  După câteva momente, pe uşă a intrat un elev înalt, mustăcios, care s-a îndreptat către tablă şi ne-a spus, privindu-ne vesel pe cei din bănci şi arătând către inscripţie :
- Eu sunt The Gogu. Eu... şi s-a împuns cu arătătorul mâinii drepte în piept.
Şi a ieşit pe uşă.
După ce am rezolvat subiectele, m-am îndreptat către ieşire, buimac de foame şi de oboseală. Pe hol, o mică busculadă. Un profesor mai în vârstă îl ţinea pe The Gogu de o ureche şi rostea o predică, porcăindu-l bine pe băiat. Am înţeles că The Gogu fusese prins în timp ce fuma, împreună cu nişte colegi, la toaletă.  Băiatul ţinea capul în jos, dar se vedea bine că se amuza de situaţia în care se afla.
I-am mai văzut numele de câteva ori la Poşta redacţiei. Cu acelaşi răspuns.
Apoi n-am auzit niciodată nimic despre el.
Mă gândesc că orice om încearcă să arate că este bun la ceva. Fiecare încearcă să comunice, să se afirme într-un domeniu. Să arate cuiva că îl iubeşte...Sunt dorinţe legitime şi trebuie să le tratăm cu toleranţă, cu înţelegere. Cu iubire.
Mă doare sufletul când mă gândesc la cei care sunt descurajaţi toată viaţa, de toată lumea.
Cu ei ce se întâmplă ?

P.S. Până să ajungă dictator, Nicolae Ceauşescu scria poezii. Într-o zi s-a dus cu creaţiile sale la Miron Radu Paraschivescu, poetul care i-a lansat pe Marin Preda, Adrian Păunescu şi o sumedenie de alţi poeţi şi prozatori. Miron nu refuza pe nimeni, era de un altruism uluitor şi trimitea răspunsuri personale, acasă, fiecărui solicitant. Versurile lui Ceauşescu au fost atât de proaste, încât poetul i-a spus politrucului de la obraz că nu are talent. Şi a urmat ce se ştie. De multe ori, prietenii îi spuneau lui Miron :
- Miroane, trebuia să îl publici pe ăla, fiindcă se apuca să scrie volum după volum şi îi ieşeau fumurile politice din cap...
Să ne ferească Dumnezeu de politicienii care ratează o carieră artistică. Se ştie că Hitler dorea, la început, să fie pictor... Te pomeneşti că şi Stalin visa să scrie !

15 comentarii:

karina spunea...

Iubire? ceri prea mult de la om in ziua de astazi cand se petrec atatea drame universale. Constiinta a devenit un ecran panoramic pe care se proiecteaza, intro succesiune veriginoasa, mii de imagini ce solicita la maxim mintea si sensibilitatea...Cat de convulsionata e umanitatea si cat de dramatica este existenta spetei noastre...Suntem martorii duritatii si grosolaniei celor puternici asupra celor slabi. Toate aceste realitati dure, se invalmasesc haotic in mintea noastra. Senzatia acuta a nedreptatii lasa urme adanci. Chiar si fiintele cele mai robuste incep sa se lase coplesite de ingrijorare fata de destinul uman, de spaima...Si tu, Serban, vrei iubire de la semeni...Macar in arta nu ar trebui sa existe curse de senzatie, tehica socului..Dar si acolo exista...

badafly spunea...

Se spune ca marile pasiuni se pierd in anonimat:).Poate asta i-a fost si destinul lui The Gogu...
Sunt de parere ca,oameni prosti nu exista ,ci doar oameni mai putin cunoscatori,initiati,si totusi in fiecare exista ceva bun,doar ca trebuie sa intalnim,sa intalneasca si The Gogu,omul caruia sa-i impartaseasca tristetile,bucuriile,dezamagirile,frustrarile etc.
Oricare din noi poate fi :The Gogu:)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
"Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt", a scris Apostolul Pavel într-una din epistolele sale. Iar Preda l-a.. parafrazat :"Dacă dragoste nu e, nimic nu e." :)

Badafly,
exact la asta mă gândeam şi eu : într-un fel, fiecare dintre noi este sau poate fi The Gogu...:)

karina spunea...

Serban,
Dragoste ai, dar trebuie sa o si vezi...Trebuie sa si vrei..ca sa ai..deschide-ti portile spiritului...
O ai, pentru ca fiecare litera scrisa de tine emana dragoste...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mulţumesc...:)

adrian spunea...

Si tot cam pe-acolo, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap.13.1 spune: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Dar voi scrieti si pictati atat de frumos incat lucrarile voastre emana dragoste.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si acum rămân acestea trei, spune el: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea!!
Pr Adrian

gabi c. spunea...

Oricum The Gogu era mult prea rebel pentru a fi publicat in vremurile alea banuiesc inainte de 89.The Gogu pare un pseudonim inspirat chiar si in prezent.Dar la fel de bine putea fi si un securist de pe la cenzura care incerca sa se infiltreze sub acoperire.
Ah Doamne cat de confuz pot fi...Oare de ce? Chiar am trait vremurile acelea?Si ma mai intreb de ce era sa traversez ieri pe rosu in loc de verde.Noroc ,ca inca mai am reflexele bune.

Şerban Tomşa spunea...

Părinte Adrian,
fiţi binevenit pe blogul meu ! Mă bucur nespus că îmi scrieţi, că vă cunosc cu acest prilej şi vă mulţumesc pentru binevenitele completări... Spusele Domniei Voastre sunt reconfortante, liniştitoare şi mă asigură că, într-adevăr, un preot adevărat ştie să îndrepte lumina către oameni, iar pe aceştia din urmă îi îndrumă să-şi iubească semenii şi să ridice ochii către cer, adică spre lucrule nesupuse vremelniciei... Vă mai aştept, cu nedezminţită iubire creştinească şi cu nesfârşită preţuire pentru multa ştiinţă de carte pe care o aveţi.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
chiar aşa e... The Gogu e un pseudonim genial chiar şi pentru vremurile astea şi e posibil să fi fost de la Secu. Oricum, nu era un tip banal... Şi pot spune cu mâna pe inimă şi în cunoştinţă de cauză că foarte mulţi scriitori afirmaţi, pe care îi cunoaşte toată lumea, sunt mai puţin talentaţi decât cei rataţi, dispăruţi în anonimat... Perseverenţa învinge, talentul singur e ca un cal nărăvaş care îţi cere multă forţă ca să-l struneşti... Şi să nu uit : cei care se "realizează" mai au tupeu cu carul, multă şansă şi ştiu să-şi facă relaţii bine plasate...

Liviu Drugă spunea...

Ai mai avut un post oarecum asemanator, nu-i asa? Un text, nu de mult, despre ratarea in cazul unor oameni cu potential care raman etern anonimi si marcati pe viata de esec.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
da, mă obsedează această "orbire" a destinului... Nu e de acceptat că potenţiali mari artişti ajung la o ladă de gunoi, în timp ce alţii, infinit mai puţin înzestraţi şi cu caractere discutabile, devin celebri...

Liviu Drugă spunea...

Serban, si pe mine.

Fanfan spunea...

cred ca fiecare dintre noi poate fi printre cei mai buni ... trebuie doar sa afle in ce domeniu ;o)
daca The Gogu a fost de fiecare data refuzat, probabil ca a fost pe buna dreptate. de ce sa minti pe cineva ca e talentat cand de fapt nu este? sunt convinsa ca are si el talentul lui ... pe care probabil l-a descperit intre timp

Şerban Tomşa spunea...

Fanfan,
ai dreptate. E necesară o pedagogie superioară, nu răspunsuri jignitoare. Sunt destui care sunt refuzaţi pentru că nu sunt pe gustul celui care îi selectează... Nu scrie adică acelaşi tip de poezie sau de proză...
Într-adevăr, fiecare trebuie îndrumat către un domeniu. Niciodată, dar niciodată, n-am putut refuza pe cineva. E, într-un fel, o slăbiciune.

adrian spunea...

Am revenit la povestioara asta pentru ca am vazut-o la Karina in blog si m-am distrat copios. In seara asta am avut alta viziune asupra ei si tin sa subliniez umorul fin al maestrului.