miercuri, 30 iunie 2010

Ochiul lui Dumnezeu

"Există un punct într-un ungher de galaxie, la o răspântie de ceruri, în ochiul lui Dumnezeu, în subconştientul nostru sau al îngerilor, unde toate evenimentele trăite de noi cronologic există simultan."

Într-o dimineaţă am intrat în garaj şi am găsit o carte aruncată pe jos. Am deschis-o, am început să citesc şi mi-am amintit brusc că în noaptea precedentă visasem că intru în garaj, că găsesc o carte aruncată pe jos, că o deschid şi încep să citesc...
 Un om ( mort de câţiva ani ) fusese  în tinereţe  şofer pe un camion şi mi-a povestit, într-o zi, că a avut o perioadă de două săptămâni în care visa în fiecare noapte că loveşte cu camionul o căruţă şi omoară un bătrân şi un băiat. În vis, şoferul plângea, dar bătrânul accidentat îi spune înainte de a-şi da sufletul :
- Nu plânge, tată, că nu e vina ta. Aşa trebuia să se întâmple.
 Şi după două săptămâni de vise, camionagiul omoară, într-adevăr, un bătrân şi un copil aflaţi într-o căruţă. Înainte de a închide pe veci ochii, bătrânul i-a spus aceleaşi cuvinte pe care i le zisese în vis...
Cu două săptămâni înainte ca mama sa să moară, un  profesor de matematică îl visează pe unchiul său mort.  Mortul îi surâde -  profesorul vede că îi lipsesc doi dinţi din faţă - şi îi spune că a venit să o vadă pe sora lui. După ca mama matematicianului moare şi i se sapă groapa, este deshumat unchiul. Craniul este intact, cu exceptia celor doi dinţi din faţă care lipsesc.
Carl Gustav Jung l-a visat pe tatăl său, mort de mai mulţi ani. Bătrânul era odihnit şi proaspăt bărbierit, dând impresia că se întoarce dintr-o lungă călătorie.
- Am venit să-ţi cer nişte sfaturi, i-a spus el lui Jung.
- Ce sfaturi ?
- Ştii, urmează să o văd pe mama ta şi eu nu prea ştiu să mă port cu femeile. Tu ştii mai multe şi mă poţi ajuta...
Peste două săptămâni mama lui Jung murea.
Acelaşi Jung a făcut un infarct şi a intrat în moarte clinică. A văzut Pământul de sus ca dintr-o navă spaţială. Dacă îmi aduc bine aminte, vedea Europa şi Marea Mediterană undeva sus, în stânga. La un moment dat, l-a văzut venind de jos, rostogolindu-se catre el, pe medicul care îl îngrijea.
- Am venit să-ţi iau locul, i-a spus doctorul. Du-te jos, că eşti aşteptat.
Când a deschis ochii şi l-a văzut pe medic, Jung i-a spus :
- Doctore, eu am scăpat, dar tu o să mori în locul meu.
Doctorul a râs ca de o glumă, dar peste câteva zile s-a tăiat cu bisturiul, a făcut septicemie şi a murit...
De altfel, Jung mărturisea că toată opera sa e un fel de răspuns la întrebările pe care i le-au pus spiritele unor morţi. Când scria, simţea că odaia lui este plină de spirite care aşteaptă.
Surpriza mea este că din tot ce spune marele psihanalist reiese că nici după moarte nu aflăm marile adevăruri despre viaţa de dincolo şi despre Dumnezeu...

18 comentarii:

Ryana spunea...

"quod erat demonstrandum"....eu traiesc un paradox;in momentul cand ma declar fatalista si spun ca tot destinul nostru e scris acolo sus intr-un registru astral,imi apar oameni in cale ce cu vehementa tin sa-mi demoleze ideea sustinind ca vezi doamne de noi depinde totul in asta lume..si caz in care ma lamuresc[sau dau impresia ca o fac]am tangenta cu cei din categoria fatalistilor...acum avand in vedere ca iata ma trezi la ora de matematica,insa nu solicitata de profesor,ci eu cerand acest lucru ,sa ma bag in seama..am ramas interzisa..nu mai stiu care necunoscuta este valabila...si raman in dilema hamletiana:"a fi,sau a nu fi!".....

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
mi-e teamă că niciodată nu vom descifra misterul vieţii şi al morţiii...

Nima spunea...

'...in somnul zilnic se repeta totdeauna aceeasi operatie matematica a mortii."

Poate ca VISUL , ne apropie de solutia finala a misterului care cuprinde propia noastra Viata.

Moartea ,se pare ca este inca o dimensiune in care trecem ...
Cine stie cate dimensiuni sunt pana la Dumnezeu ?!
...Dumnezeu, care exista atat in Infinitul mare , cat si in Infinitul mic

Anca spunea...

marele mister il vom descifra totusi odata, atunci cand murim. dar nu vom putea spune nimanui totusi.

Şerban Tomşa spunea...

Nima,
ştii mai multe, desigur...Nu pot decât să învăţ şi să-ţi mulţumesc...:)

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Serban, si onorati comentatori si prieteni,
:)

"Partir c'est mourir un peu."

Cand plecam in somn, am putea pleca de tot. As putea indrazni sa spuca ca, chiar nu ne-ar pasa. "Visul" zilei este rasplatit sau uneori taxat de visele noptii.

Unii calugari budisti nici macar nu se ostenesc sa-si spele vasele in care au mancat seara, lasand treaba pentru a doua zi, caci sunt pregatiti in fiecare moment sa plece. De tot. Se gandesc ca poate a doua zi nu va mai fi nevoie. Desigur ca nu trebuie sa ne facem din plecare, o obsesie care ar putea sa ne arunce in depresie, dar acomodarea cu ideea iar nu respingerea ei, este necesara.

Dincolo de viata.... Cine sau ce suntem noi dincolo de viata? Luam si memoria cu noi? O luam si pe cea afectiva? Continuam sa iubim, sa uram, sa deznadajduim, sa ne bucuram? E drept ca nici eu nu cred ca vom cunoaste marile adevaruri despre viata de dincolo, dar putem orisicat vedea alte fete ale lor. Cum procedam insa cu noua cunoastre? O pastram intr-o memorie (care?), dincolo de creierul pe care l-am pierdut prin moarte, o pastram pentru viata de apoi sau o aducem cu noi intr-o viata viitoare in asa fel incat sa nu mai avem din nou acces la ea? Sau nici nu conteaza ce se va alege cu noua cunoastere?

Evident ca toate intrebarile raman la stadiul retoric.

Vom muri si vom vedea! :)))

Tema articolul este foarte ofertanta. Ar merge cu un pahar de vin rece la un ceas de taina.

karina spunea...

La multi ani, profesore!

karina spunea...

De mii de ani creierul se framanta sa dezlege misterul dramaticului destin uman. Mii se filosofi s-au chinuit, dar nu au putut oferi o solutie paluzibila...

Cand aveam 19 ani, destinul mi-a rapit parintii...cineva, numai are importanta cine si niciodata nu am vrut sa stiu, ne-a tamponat masina. Mult timp m-am intrebat de ce destinul mi-a furat ce aveam mai scump pe acest panamt si de ce nu si eu? Binenteles ca nu am gasit raspuns niciodata...

Dar cu timpul creierul a derulat faptele intamplate anterior povestirii... Seara visasem ca paseam..vedeam urmele pasilor mei, impregnati in nisip, pe o carare...dupa mult timp am gasit o carte, in casa tatalui meu care fusese teolog, foarte veche in care scria: "pasind de vei visa, moarte-n casa vei avea..." de atunci imi este frica sa visez...
Si cand visez, imi este frica sa ating filele cartii...
Visele pot deveni realitate...si cred ca fiecare are un destin...

mmi spunea...

Mă întreb dacă dincolo simţim altfel. Uneori e atât de copleşitor ce se întâmplă aici.

karina spunea...

de ziua voastra: http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2010/06/azi-e-ziua-invatatorului-si-am-gasit-o.html

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
sunt sigur că ştii multe lucruri interesante în legătură cu acest subiect. din cte cunosc, memoria se cam şterge. Numai Pitagora îşi amintea toate vieţile anterioare...Să sperăm că nu vom muri până nu ne vom întâlni...Odată şi odată...:)

Karina,
frumos şi trist... Ce pot să mai spun ?

Mmi,
sunt momente în viaţă când suntem înconjuraţi numai de infernuri...

Şerban Tomşa spunea...

Anca,
te rog să mă scuzi, s-au amestecat nişte comentarii şterse de autorii lor şi te-am sărit...
Nu sunt dornic să încerc experienţa asta. Într-o vreme, când eram aproape fericit, îmi era groază de moarte...

adrian spunea...

Având în vedere învăţătura lui Dumnezeu scrisă în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, nu te lăsa speriat şi robit de interpretările omeneşti ale viselor, dar nici nu nesocoti dacă îţi va vorbi Dumnezeu în vis vre-o dată.

andreiradu spunea...

Bun gasit, tuturor!

Eu imi pun mereu intrebarea care nu-si primeste niciodata raspunsul:
la ce sunt bune profetiile?! anticiparile?
Premonitiile?
La ce i-au folosit lui Jung informatiile "de dincolo"?

Cat de neputincios te poti simti cand iti parvine o informatie in urma careia nu poti face nimic!

Sa fie doar un fenomen prin care ni se releva ca exista "un ceva, dincolo"? - un motoras prin care se suscita permanent dorinta de scotocire?
Sau este doar un joc al mintii umane, prinsa in campuri morfogenetice... functie de predispozitie, tipar mental si nivel de intelegere?!

Şerban Tomşa spunea...

Părinte Adrian,
îmi dai un sfat înţelept. Mulţumesc mult, îl voi urma cu credinţă.

Andrei,
pui degetul pe rană. Cred că, din multe puncte de vedere, nu sunt tocmai utile. Nostradamus n-a putut să-şi prelungească viaţa şi nici bogat n-a fost. Despre Sfântul Francisc de Assisi se spune că putea să leviteze şi ştia chiar limba păsărilor, limba unviversală pe care o vorbeau oamenii de dinainte de Turnul Babel. Şi a trăit vreo 44 de ani...
Ştii poezia lui Mihai Ursachi despre un om din Tecuci care avea un motor care nu i-a folosit la nimic ?

andreiradu spunea...

am intampinat o eroare, daca se repeta comentariul, te rog frumos sa-l stergi.
Multumesc frumos!

:)
Serban, nu vorbeam despre utilitate pentru binele personal, ci pentru binele societatii, comunitatii etc. sau chiar al umanitatii.

Altfel, in ce sens isi mai au aceste "profetii"???
Asa... doar sa largim misterul in jurul unor oameni si sa-l mentinem pe cel in care nu avem acces?!

Nu stiu poezia cu pricina, sincer, nu-mi place poezia lui, in sensul ca nu rezonez nici cu stilul si nici cu esenta, mesajul.
:(

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
am înţeles, desigur.Să-ţi prelungeşti cu câţiva ani viaţa e un lucru neînsemnat...Am vrut să spun că dacă nici măcar un asemenea mărunţiş nu le-a stat în puteri, ce să mai vorbim despre binele umanităţii ?

happyendstory spunea...

Am citit pe tăcute. Aşa fac pe aici de cele mai multe ori.
Totuşi, legat de profeţii şi importanţa lor, îmi permit să-mi spun părerea.
Cred că sunt oameni care se schimbă ca urmare a cunoşterii acestor informaţii. Poate că majoritatea ne aşteptăm la o schimbare produsă în masă, un fel se mecanism care transformă din temelii umanitatea. Nu ştim cu adevărat până unde şi-n ce fel modifică ele lumea. Mă gândesc că lucrurile au mai degrabă un caracter individual. Poate chiar această discuţie e rezultatul lor. Cred, însă, că va veni momentul în care, aici sau dincolo, vom accede la ADEVĂR.