Scrisoare către Moș Crăciun

Astăzi, constatând că gândesc la fel ca atunci când aveam doisprezece ani,  i-am trimis următoarea scrisoare lui Moș Crăciun :

Dragă Moșule,
De la cincisprezece ani n-am mai cerut nimic nimănui, dar nu pot spune că n-am primit câte ceva. Tatăl meu îmi cumpăra jucării din micul lui salariu și nu uita niciodată să-mi ia o minge nouă, de cauciuc, când o spărgeam pe cea veche într-un cui din gard sau în vreo scândură ascuțită. Era lucru mare, să știi… Toți băieții cu care mă jucam nu se puteau lăuda cu o sfârlează, niște cuburi cu imagini sau o minge care să fie numai a lor. Se jucau cu ale mele până le făceau praf, deși ei proveneau, fără excepție, din familii mai înstărite decât cea din care făceam parte eu. Nici nu-și făceau probleme că nu aveau ce aveam eu. Tata mă abona la revista Cutezătorii și mai târziu la ziarul Sportul și îmi cumpăra de la oraș Fotbal și Sport. Pe ultimele le găseam dimineața, pe pat, în camera încălzită cu paie care lăsau, în urma arderii sub hornul uriaș din focar, toate miresmele câmpului și ale pământului. Era iarnă, dar în odaie pluteau aromele câmpiei acoperite cu ierburi și flori văratice. România literară a apărut când aveam paisprezece ani. Văzusem că multe texte din manualul de română erau luate din Gazeta literară. Și l-am rugat pe tata să-mi aducă și mie publicația respectivă. „Nu se mai numește Gazeta literară, i-a spus tatălui meu vânzătoarea de la chioșcul de ziare. Acum îi zice România literară.” Dar Almanahul literar care era tipărit, în fiecare an, înainte de sărbători? Dar cărțile împrumutate de la biblioteca sindicatului din uzina unde lucra bătrânul meu ? Vezi ce bogat eram ?
Mai târziu am visat să am mulți prieteni. Și am avut. Oameni cărora cei mai mulți dintre noi nu merită nici măcar să le ducă papucii la ușă. Mulți au murit prematur, pe alții i-am pierdut și din vina mea. Cu ceilalți nu prea reușesc să mă întâlnesc, fiindcă nu am timp destul, iar distanțele care ne despart sunt mari.
În general, nu mi-am dorit prea multe, dar am fost fericit. Deseori se poate întâmpla să primim multe, foarte multe, de la viață, dar să nu ne folosească la nimic, fiindcă rămânem tot săraci : lăcomia și răutatea ne fac să fim veșnic înfometați și să stăm cu ochii pe ceea ce fac sau au semenii noștri.
Pentru sărbătorile care se apropie îți cer puțină liniște, cărți foarte reușite și timp ca să pot citi în voie. Mi-am rezervat câteva volume de excepție ( printre ele, Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis ), iar prietenul Pantacruel m-a anunțat că-mi va trimite, ca dar de Crăciun, un exemplar al romanului lui Ovidiu Nimigean Rădăcina de bucsau, socotit de toată lumea o capodoperă. Abia aștept să mă bucur de ele…
Îți mai cer, Moș Crăciun, să faci în așa fel încât să văd oameni care se vorbesc de bine unii pe alții, iar vânătorii să constate că metalul din care sunt făcute puștile lor s-a transformat, ca și cartușele, în jucării de ciocolată.
Să ne aduci ( mie, prietenilor și dușmanilor ) puțină zăpadă, inimi ușoare și puterea de a ierta toate greșelile pe care alții le-au făcut față de noi. Și să ne iertăm și pe noi înșine.
Adu-mi și un sac cu BUNĂTATE, ca să nu mai ripostez cu atâta promptitudine și violență la măgăriile pe care mi le mai face câte unul.
Îndrăznesc să te mai rog ceva. Iarna trecută am hrănit cu grâu douăzeci și cinci de guguștiuci. Era o iarnă foarte grea, iar ei mă așteptau la ușă în fiecare dimineață. Dar se împuținau văzând cu ochii. În altă gospodărie, cineva le punea capcane și îi prindea. Au rămas, în cele din urmă, doisprezece. În această iarnă au venit numai doi. Când sunt plecat, mă așteaptă așezați pe poartă. Imediat ce sosesc acasă, se apropie de mine și aproape mi se așează pe braț, cerându-mi mâncare. Au devenit membri ai familiei mele și au înțeles că, în preajma mea, nu trebuie să se teamă de nimic. Te implor, Moș Crăciun, să nu lași pe nimeni să-i prindă. Sunt mici și fragili, de parcă ar fi făcuți din porțelan.
Și ai grijă te tine, să nu răcești sau să-ți rupi, Doamne ferește, picioarele. Pune-ți un fular gros și fii blând cu renii tăi.
Îți mulțumesc și te îmbrățișez.