Când eram copil, nu puteam să parcurg cărțile care conțineau multe descrieri. Cu toate acestea îl citeam cu plăcere pe Sadoveanu, ocolind cu dibăcie pasajele în care moldoveanul „zugrăvea” adierile de vânt și clipocitul bălților. Cu Caragiale am avut o revelație. În paginile sale, ca și în opera lui Preda, există numai reacție umană. Puține și minuscule descrieri, utilizate în nuvele... Sunt prozatori pursânge, ca și, mai târziu, Breban ( prea lăbărțat, totuși ! ), Aldulescu, Gârbea sau Cimpoeșu. Literatura mi s-a părut atunci un prilej de permanentă și intensă bucurie. E curios că azi mai există autori ale căror cărți se compun din interminabile prăfuite și sufocante descrieri, asemănătoare cu cele din basmele și nuvelele lui Eminescu, întrerupte ici și colo de oaze de dialog și narațiune. Și sunt, în mod paradoxal, cei mai vânduți condeieri. Să mai îmi spună cineva că nu pot fi manipulați cititorii...
La scriitorii care țin la cititori, cum sunt prozatorii americani, descrierile sunt aproape inexistente.
În Preda găsim mici descrieri în povestiri, reduse la o funcționalitate strictă. O descriere mai amplă, dar oarecum stângace, este scena secerișului din Moromeții.
Dar eu am fost obsedat, ani în șir, de două rânduri din O adunare liniștită, care evocă atmosfera de iarnă dintr-un cătun pierdut în câmpie :
Era spre seară, dar întunericul întârzia să se lase. Ziua era înaltă, încă limpede și satul trosnea de ger și de tăcere.
Ultima frază mi se pare memorabilă.
Puțin și bun, nu ?
20 de comentarii:
Alice Georgiana,
SĂRBĂTORI FERICITE ȘI ȚIE !
Poți citi Sven Hassel în întregime. Deși este un autor care relatează acțiuni palpitante, este foarte expresiv și mi se pare cel puțin la fel de valoros precum Eric Maria Remarque.
Și e foarte frumos și Remarque. Citește, de pildă, Obeliscul negru, Trei camarazi și Arcul de triumf. În ultimul roman, care este unul de dragoste, femeia pe care o iubește personajul principal este pe jumătate italiancă, pe jumătate româncă...
Te mai aștept. :)
şi eu am observat că scena secerişului este silistic diferită de rest, pare a fi fost scrisă anterior, înainte de a-şi face mâna pt roman.
"satul trosnea de ger"
sa stii(sigur stii...) ca preda a incercat intai cu poezia...
George,
așa se pare...
Eseul tău despre Preda este excepțional și a dărâmat niște mituri, făcând multe valuri... Mie mi-a plăcut în mod deosebit...
mai are descrieri, dar nu pure ci amestecate cu naratiunea, calatoria cu caruta la bucuresti a lui moromete cu niculae, care apare de vreo trei ori (daca nu ma insel, am inceput sa mai uit!)etc.
in ce priveste scriitura, in "risipitorii" (pt ca invata meseria de scriitor) sau in "marele singuratic" (pt ca/l scria in graba sa ia banii pe el, bani cu care si/a cumparat casa in buc), este neglijent, frazele îngălate abunda
George,
sunt de acord cu tine. Observ chiar că l-ai citit pe Preda cu mai multă atenție decât mine.
Consider că Întâlnirea din Pământuri, Moromeții I, Viața ca o pradă și, parțial, Cel mai iubit dintre pământeni sunt cărțile lui valabile. Plus volumul de publicistică Imposibila întoarcere... Păcat de Marele singuratic și Delirul, care au pagini foarte bune, dar sunt construite cu mână de amator...
Ce frumos ninge azi !
In curte merii , prunii si caisii au acum flori de zapada iar bolta de vie e plina cu ciorchini de diamant. Lupul meu a arat carare pana la poarta si a lins cu pofta imensa inghetata de nea. Vrabiile si gugustiucii gusta acum vata de zahar proaspata pe acoperis.
La multi ani cu sanatate si bucurii!
Gabi,
LA MULȚI ANI ȘI DUMNEAVOASTRĂ !
Ce frumos...
De câțiva ani, nu m-am mai bucurat de zăpadă precum odinioară, fiindcă trebuie să plec de acasă cu felurite treburi...
imi amintesc ca am citit Morometii inainte de a-l fi studiat la scoala si imi mai amintesc ca taranul lui Preda imi placea mai mult decat cel al lui Rebreanu si al lui Zaharia Stancu...imi placea pentru ca se exterioriza mai mult...
mie imi plac descrierile...pentru mine sunt pasi mici care ma ajuta sa privesc mai bine in jurul meu...probabil pentru ca sunt mai neatenta de felul meu si vesnic cu mintea in doua locuri :)
Un an frumos,plin de bucurii simple va doresc !
Pandhora,
aveți dreptate... Sunt și descrieri ( ori măcar elemente descriptive )expresive, pe care le gust. Când eram copil, nu aveam discernământ... Și Horia Gârbea, și Radu Aldulescu au descrieri în cărțile lor. Au și Nimigean, Constantin Țoiu și mulți alții. Toate, foarte reușite... Iar romanul Pe falezele de marmură a lui Junger e construit aproape numai din descrieri. Dar ce descrieri ! Nu-mi plac însă tablourile de zeci și sute de pagini, aglomerări de obiecte moarte, nerelevante din niciun puct de vedere...Dar nu înseamnă că orice nu-mi place mie nu are valoare... :)
Vă doresc și eu UN AN NOU PLIN DE BUCURII !
Vă mai aștept.
Serban, ce ciudata coincidenta: zilele acestea tot revin asupra descrierilor din proza, discutand cu Tania, fata mea (12 ani). Imi spune mereu ca o plictisesc descrierile din cartile canonizate, listate de scoala de azi.
Cartile fantasy, imi spune ea, nu contin lungi descrieri. Tolkien a fost desfiintat din acest motiv, nu si J.K. Rowling, Moony Witcher, Angie Sage sau Roald Dahl (din care am citit si eu - f. bun!) ca sa mentionez cativa autori preferati de ea.
Ultimul meu "contraatac", in favoarea descrierilor atractive si functionale a fost "Dulce ca mierea e glontul patriei". I-am explicat atunci ca simpla descriere (cu atat mai rau, daca e lunga) are un rol functional, de identificare a spatiului sau trairii, de suport al actiunii,in timp ce descrierea puternic stilizata atrage atentia asupra a doua lucruri: "decor" (ca de obicei), dar si arta prozatorului de a scrie altfel despre lucruri peste care majoritatea scriitorilor trec nepasatori, folosindu-le doar ca elemente, insignifiante cumva, ale naratiunii.
99% ar fi ales sa scrie cam asa "afara era frig si era lapovita". P. Popescu, in "Dulce ca mierea..." scrie "Iarna plangea ca o toamna". Multe din descrierile lui, in aceasta carte (singura pe care am citit-o din ale lui), sucesc si rasucesc sensuri, zvarcoliri ale cuvantului care fac spectacol. Cand descrierea devine spectacol al cuvantului (da, cere enorm efort!), atunci vreau numai descrieri! :)
Alice Georgiana,
:)
Te mai aștept.
Liviu,
acum, la maturitate, îmi plac descrierile sugestive...
Iar Petru Popescu e, în opinia mea, foarte bun. Poate că nu am dreptate, e o chestie de gust...Păcat că e, ca om, megaloman, lăudăros, etc.
Citește neapărat romanele Prins și Sfârșitul bahic... P. Popescu și Alexandru Ivasiuc erau mari speranțe pentru viitorul european al literaturii noastre...
Mie imi plac descrierile dar nu in momentele de suspans ale operei...si mai ales cand sunt foarte lungi, ca un moment de publicitate ce nu se mai sfarseste...
Greu cu de-astea Şerban :), să găseşti o frază bună?! Mai apoi să coşi în jurul ei o schiţă, care să îmbrace un roman. Dar cred că de la o frază, una singură, se poate scrie un roman.
Descrieri are si Fanus Neagu. Dar metaforele ineaca totul intr-o pasta vascoasa…
Karina,
există descrieri splendide care ne încântă... În literatura română sunt mulți maeștri în ale „descripției”... Treaba e să nu abuzăm de ele...
Scorchfield,
poate că fraza de început e cea mai importantă... Ai dreptate... Se poate construi o carte în jurul unei fraze...
Ioan,
în povestiri și în Îngerul a strigat, Fănuș are descrieri extraordinare... Ulterior, după cum bine spui, talentatul prozator a dat într-o metaforită încâlcită și indigestă. Mă crezi sau nu, dar n-am putut citi Scaunul singurătății decât până la jumătate ( și asta cu mari opinteli ! ), în ciuda marii simpatii pe care i-o port scriitorului... :)
Am rămas surprins vizionând filmul The Hours, câtă pasiune au pus creatorii (toată echipa ce a participat) în a sublinia faptul că pentru Virgina Woolf, prima frază din romanul "Doamna Dalloway" a fost totul:
"Mrs Dalloway said she would buy the flowers herself."
http://www.youtube.com/watch?v=EObDqkQ1joY&feature=related
poate că aşa a şi fost!
Scorchfield,
ar merita o discuție întreagă posibilitatea de a scoate o capodoperă cinematografică dintr-o capodoperă literară...
Trimiteți un comentariu