Când Dumnezeu a cerut puțină apă

În ținutul din care dispăruseră ulmii și turturelele, verile erau prea călduroase, iar iernile prea geroase.
Printre salcâmi, duzi, libelule și ulii păsărari, potecile se strecurau leneșe, către nicăieri.
Nimic nu avea nici început, nici sfârșit.
Într-o zi, un om negricios a prins un uliu maiestuos și i-a tăiat picioarele cu toporul.
Băiatul citea zilnic, în cimitir, printre liliecii violeți și crinii cu parfumuri grele, înecăcioase.
Vecinul din față, roșu și buhăit, dormea până târziu, la ora zece, și sforăia de se scuturau merele din cei doi pomi aflați la poartă și se speriau oamenii care treceau pe poteca de lângă gard.
În spatele casei în care stătea puștiul, locuia un bătrân care avea fel de fel de sfârleze, lanterne și jocuri de cuburi. Moșul îndrăgea, de asemenea, tigvele pe care le cultiva prin toată curtea și iepurii pe care îi prindea și îi împăia.
Într-o zi a trecut pe drum, călcând cu picioarele goale prin pulberea fierbinte a șoselei, cel mai bătrân dintre toți bătrânii pe care îi văzuse copilul. Avea un băț în care se sprijinea și șchiopăta vizibil. S-a oprit în drum, a oftat, și-a trecut mâna-i tremurătoare prin barba albă și neîngrijită și i-a zis moșneagului iubitor de tigve și sfârleze :
- Dă-mi și mie nițică apă, să beau !
- Da' bună ziua nu știi să zici ? s-a mâniat colecționarul de iepuri împăiați. Du-te de aici și cere apă în altă parte !
- Ai dreptate, s-a scărpinat necunoscutul în cap, trebuia să mă port mai cuviincios. Dar, vezi dumneata, eu sunt Dumnezeu și am voie să greșesc.
Și a pornit încetișor mai departe, printre pietrele drumului, șontâc, șontâc.
Stăpânul jucăriilor s-a îngălbenit și a fugit în casă, după apă. Când s-a întors, străinul dispăruse fără urmă. Pe drum nu se mai vedea decât praful ușor stârnit de pașii săi.
Vecinul a început să tremure, a căzut la pat și a făcut febră. A zăcut câteva zile.
După ce omul și-a revenit, o oală de pământ plină cu apă și așezată pe patul de lemn de la poarta sa  îl aștepta în fiecare zi pe Dumnezeu.
Apa se înfierbânta vara și îngheța iarna, când spărgea vasul în care era pusă.