Am luat toate informațiile pentru acest articol din instructiva lucrare a lui Ioan Scurtu, Civilizația românească interbelică ( 1918-1940 ), Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008.
Iată ce spune autorul : „Scriitorii constituiau o categorie aparte de intelectuali. De regulă, ei aveau și o slujbă, puțini dintre ei trăind numai din scris. Scriitorii care obțineau cele mai mari venituri de pe urma cărților semnate de ei erau Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu.. De regulă, scriitorii erau și ziariști, colaborările fiind foarte bine plătite. Conștienți de valoarea și talentul lor, cei mai mulți scriitori se considerau superiori semenilor lor, pe care-i „observau” cu atenție și curiozitate.”
Regina Maria a întreținut, ca și înaintașa sa Carmen Sylva, relații amicale cu literații. Ferdinand îi invita pe autori la discuții și le acorda diferite premii, forme de susținere materială a celor aflați în dificultate.
Carol a II-lea a oferit o vilă la Bușteni pentru cazarea scriitorilor, acestora oferindu-li-se, în mod gratuit, masa la restaurant. Aici veneau, în serii de 15-20 de zile, câte 20-25 de scriitori, cu familiile lor. Dar generozitatea regelui nu era apreciată de toți. Simion Stolnicul nota la 12 iulie, 1938 : „Scriitorii mănâncă pe gratis porții rotunjite și se plâng că îi costă mult bacșișul. Cei ajunși aici, prin multe insistențe, n-au în consecință bani pentru un țap de bere. Am trecut prin această penibilă situație. Să mănânci nisetru într-un restaurant climateric, unde ceilalți civili nu gustă apa și să stai fără sondă pe masă ! ” Se știe că nerecunoștința românilor este proverbială. O întâlnim, din păcate, și în rândul scriitorilor. Autori obscuri care mâncau cel mai scump pește și dormeau gratis, în condiții de lux, pe cheltuiala regelui ar fi vrut ca acesta să le achite și berea !
Nicolae Malaxa, Petru Groza, Max Auschnitt și Iuliu Maniu ofereau, de asemenea,sprijin material scriitorilor. Banii erau acceptați cu plăcere, fiind considerați o obligație pe care cei avuți o aveau față de cultură. Unul dintre personajele cărții Întoarcerea din Rai de Mircea Eliade spune : „Nu e nicio rușine să ceri ; doar ești artist, ești un creator. Alții se învârtesc de milioane. E dreptul tău, dreptul de creație...De ce alții să aibă și tu nu ? Alții au burse în străinătate și sunt incapabili, alții se învârtesc prin ministere și sunt niște lichele. Tu ești artist, ai dreptul să ceri.”
Actorii erau, de asemenea, mereu în căutare de bani. Într-o zi, actorii Grigore Vasiliu-Birlic și Puiu Iancovescu s-au dus la Max Auschnitt să-i ceară bani. Bancherul i-a întrebat cât doresc.
„Cât se poate de mult, domnule Auschnitt, a îndrăznit Puiu Iancovescu.”
Bancherul a apăsat pe un buton și a deschis un seif cât peretele, ticsit cu bancnote, de sus până jos. Birlic s-a speriat și s-a dat doi pași înapoi..
„- Atâta vă ajunge ? a întrebat Auschnitt, prizând cu două degete un teanc de bani.
- Deschideți mai tare degetele, domnule Auschnitt, a propus Iancovescu.
Bancherul a zâmbit, a deschis mai tare degetele și a tras teancul de bani.”
Cu alt prilej, Puiu Iancovescu s-a dus la Iuliu Maniu, președintele Consiliului de Miniștri, pentru a-i solicita...un ajutor.
Maniu i-a spus :
„- Cred că te-aș jigni dacă ți-aș oferi un ajutor de 50 000 de lei, domnule Iancovescu. Eu nu vreau să te jignesc.
Iancovescu nu a stat pe gânduri, nu avea timp de pierdut și a zis :
- Jigniți-mă, domnule prim-ministru, cu 50 000 de lei. Primesc această jignire și vă mulțumesc chiar foarte mult.”
Nici în perioada comuniștilor, cei mai mulți scriitori n-au dus-o rău.
În vremurile mai apropiate, după 1989, au fost însă unii care au murit de foame, cum s-a întâmplat cu un talentat poet.
Ce om politic de azi, cu nobila excepție a lui Neculai Onțanu, se mai simte dator față de cultură ?
P.S. De luni după-amiază nu am mai avut net, fiindcă...s-a furat cablul ! Abia acum a fost înlocuit.
12 comentarii:
pragmatismul nu prea este o caracteristica a oamenilor de arta...de aceea arta trebuie sustinuta...
bunica mea imi povestea ca in acea perioada (interbelica) prea putini erau cei care nu stiau pe de rost Luceafarul lui Eminescu...nu stiu daca era chiar asa dar in mod sigur exista o mai mare aplecare spre ceea ce reprezenta o mandrie pentru noi ca natie...
si bunica mea inca stia pe de rost Luceafarul...
in ziua de azi cei care se simt datori fata de cultura actioneaza exact asa...ca in fata unei datorii...amana "achitarea" ei sine die...
Un articol interesant care trezeşte dorinţa de a afla. Şi am aflat că au fost scriitori care n-au dus-o rău, dar au fost din cei care au dus-o rău. Au fost unii care au ştiut să-şi chibzuiască agoniseala, dar şi din ăia care au ştiut doar s-o risipească. La fel s-a întâmplat şi cu actorii, cântăreţii sau sportivii. Toţi erau obligaţi să lucreze. Care la ce se pricepea. Dar ce lucrau sportivii? Mulţi doar semnau statele de plată şi în rest erau la antrenamente. Era normal pentru sportivii de performanţă. Dar era anormal pentru cei care doar se făceau că fac sport. Şi uite că am deviat de la subiect. De la scriitori am ajuns la sportivi. Fiecare ajunge la ce se pricepe. M-am oprit şi te las. Noa serbus. Nu vreau să încurc lumea.
Eh, se pare ca dupa razboi au supravietuit prea putini descendenti de-ai lui Mecena. In schimb, au proliferat fantastic cei ai lui Nero, care s-au incrucisat cu Coana Chirita... :))
Un articol care m-a impresionat!In ziua de azi cand cei care fac politica si-si zic politicieni,nu-i vad persoane interesate de cultura.Raritati exista!
Problema extrem de neplăcută este aceea că multă lume consideră, fie şi la modul nedeclarativ, că artiştii în gneral sunt un fel de pomanagii care se ţin de tot felul de prostii, numai să nu pună mâna la muncă. În plus, după ce că nu produc nimic palpabil, mai sunt şi pe nasul pe sus şi au tot soiul de pretenţii, când ar trebui să stea umili în banca lor şi să fie mulţumiţi cu ce li se aruncă.
La un târg de carte bucureştean de anul trecut, când beam o cafea, am auzit-o la masa de alături pe o cucoană bine zicându-i suratei cu o mină scârbită, pe un ton de-a dreptul revoltat:
"Stai, fată, liniştită şi bea-ţi frape-u'. Mai dă-l în mă-sa pe X (unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori români de azi) cu lansarea lui de carte! O să mergem mai târziu şi o să-l găsim şi peste un sfert de ceas să ne dea un autograf. În fond, să zică mersi că i-am cumpărat-o!"
Eu mă bucur de furtul cablului, aşa nu aţi mai văzut că sunt atâţia stipendiaţi astăzi, care nu produc nimic, nici măcar boemă! Şi ne-aţi lăsat nouă timp să ne parfumăm cu arome de timpuri trecute. Salutări hoţului şi, fiindcă sunt ocupaţi poliţiştii cu alţi poliţişti, o bere de la mine, ca să nu-mi fure şi mie cablul! Desigur, glumesc!
Pandhora,
cititul e ultima preocupare a oamenilor. Am observat fenomenul pe elevii mei. Începând cu cei care au azi în jur de 33 de ani, au început să curgă generațiile care au nevoie numai de mâncare și băutură...
Abbilbal,
Sadoveanu a avut tot ce și-a dorit, pe unde s-a dus : case, vii, bani... Era și foarte zgârcit și nu întindea altuia, aflat la nevoie, niciun sfanț...
Sorin,
urmașii lui Mecena nu există.
Sunt numai mitocani care se gândesc la propriul buzunar. N-au nici educația necesară. Prin valoarea sa intelectuală, poate că și Adrian Năstase ar fi avut stofă de binefăcător al scriitorilor. Când era prim-ministru, a sprijinit publicarea unor cărți. ( Atenție : nu fac politică și nu aparțin niciunui partid. ) Deocamdată, Neculai Onțanu este singurul care se gândește la cultură.
Marin Anton,
da, scriitorul e văzut ca u cerșetor care e la cheremul bunăvoinței mârlanilor. Cum spuneam, de vină e educația primită acasă. Cine sunt scriitorii ?
În fond, „publicul” acesta decăzut nu înțelege că autorii de cărți rămân principalii cronicari ai vremii lor. Cu bune și cu rele.
Marinela,
te rog să mă ierți că m-am grăbit cu răspunsurile și am sărit, fără să vreau, ordinea firească.
Îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Ar trebui să nu obosim niciodată a semnala actele de solidaritate pe care le săvârșesc oamenii cu orizont spiritual, așa cum este dl Neculai Onțanu.
Te aștept cu drag în continuare.
Ionel Muscalu,
sunteți tonifiant și încântător, ca de obicei.
Mie mi-ar plăcea să fure cineva școala ca să nu mai fiu nevoit să întocmesc atâtea hârtii. :)
Trimiteți un comentariu