Ratarea este principala temă a ultimului meu roman, Ghețarul. Sigur, acolo sunt niște motivații psihologice și o schemă mitică.
O întrebare pe care mi-am pus-o deseori este ce ar însemna ratarea în viața unui om ?
În funcție de această idee, cred că există mai multe categorii de oameni. :
1. Cei care spun tot timpul : „Dacă nu mi s-ar fi întâmplat... ( și aici menționează un fapt personal de viață care le-ar fi blocat ascensiunea ) sau dacă aș fi locuit în București, aș fi ajuns departe ! ” Acesta e tipul frustratului, care nu a realizat nimic notabil, dar care îi terorizează pe cei din jur cu văicărelile lor ( iar dacă au o funcție de conducere, cu o autoritate prost înțeleasă ). Omul respectiv nu e mulțumit de nimeni și de nimic : toți sunt niște proști, iar el ar fi făcut toate meseriile mai bine decât le fac cei mai buni meseriași. Pălăvrăgește tot timpul, nu mișcă un deget pentru a face un lucru care să rămână, deși are planuri berechet și își judecă neîncetat semenii. Nu știu dacă acest profil uman, identificat și descris foarte bine de Bartolomeu Anania, poate fi numit ratat. Ca să fii ratat, trebuie să ai ceva pentru a-l împlini : un talent deosebit, o vocație puternică, mari posibilități intelectuale.
2. Omul care posedă șapte apartamente, cinci limuzine, câteva milioane de euro și trei copii care studiază în străinătate, prizează cocaină și umblă prin cluburi de fițe, se consideră împlinit. Dacă trăiește la țară, are pătule cu cereale, mașini de toate felurile, crește o sută de porci, trei sute de capre, cinci sute de oi și își face cincisprezece rânduri de fini. Iarăși nu-mi dau seama dacă aceștia sunt niște oameni realizați, ținânt cont de faptul că adevărata reușită este întru spirit.
3.Omul foarte talentat care promite să ajungă în vârful ierarhiei, într-un domeniu sau altul, dar viața îi pune una sau mai multe piedici majore și rămâne la jumătatea drumului, cu visuri și regrete care îl macină toată viața.
4. Exemplarul uman pe care Dumnezeu l-a înzestra tcu toate darurile de care se poate bucura un muritor. Pe lângă talentul copleșitor pe care îl dovedește într-o anumită direcție, persoana respectivă e atrăgătoare din punct de vedere fizic, având și mari posibilități materiale. Totuși, în mod inexplicabil, nu își atinge țintele.
Vreau să fie foarte clar : leneșii nu intră în categoria oamenilor cu posibilități de realizare. E uimitoare însă ipostaza leneșului aparent plin de energie, activ, care îi parazitează isesizabil pe semenii să, are slujbă și familie și excelează prin a-i încurca pe alții, prin tertipuri primitive, să să iasă cumva la lumină. În general, nu au curajul să abordeze mari proiecte și bagă bețe în roată celor care o fac.
În concluzie, care este adevăratul ratat ?
Ne-am obișnuit să judecăm ratarea în funcție de două elemente : posibilitățile individului respectiv și modul în care el le-a valorificat. Sunt convins că facem o mare eroare. Ratarea unui om nu foate fi decretată decât de el însuși. Dacă el e mulțumit de propria viață, chiar dacă doarme prin șanțuri, atunci e împlinit. Fiindcă, după criteriile curente, Edgar Allan Poe, Eminescu și nenumărate genii ale umanității au fost niște ratați ! N-au avut familii, case, n-au crescut porci și n-au rămas după ei nici niscaiva gologani ! Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar putea spune despre Hristos din perspectiva vulgului.
Am cunoscut cândva un doctor care, ca și marii artiști, nu avea casa lui, nu avea familie, nu avea nimic. L-am întâlnit într-o cârciumă. Bea bere cu un foat elev de-al meu, el însuși un geniu neînțeles. La un moment dat, pe neașteptate, sclipitorul tânăr a spus aceste cuvinte care m-au făcut să-i retrag statutul de geniu :
- Domn'le doctor, ce mai încolo și încoace, dumneavoatră sunteți un ratat !
Doctorul a sorbit din halbă și a răspuns zâmbind :
- De ce, bătrâne, sunt eu un ratat ?
- Păi, n-aveți o familie, o casă a dumneavoastră, nu vă ocupați cu nimic...
Dacă ar fi fost un mârlan obișnuit, medicul ar fi spus :
- Bine, bătrâne, dar nici tu nu ai casă, familie și toate celelalte.
Pentru că tânărul era și el un ratat din propriul punct de vedere. Dar doctorul a spus altceva :
- Tu știi, bătrâne, ce înseamnă un om liber ?
- Păi...
- Eu sunt un om liber atât în gândire, cât și în comportament. Și știind că sunt liber, sunt un om fericit, bătrâne. Spune-mi tu, ce mi-ar trebui mie mai mult ?
Aș spune mai mult decât doctorul : ce i-ar trebui oricărui om mai mult decât să fie fericit ?
Căci, până la urmă, oamenii nu sunt ratați și împliniți, ci fericiți și nefericiți.
Su, altfel formulat, nu contează dacă oamenii par ratați sau împliniți : important este ca ei să fie fericiți.
Dar fericirea și nefericirea nu depind, din păcate, numai de noi.
P.S. 1. Îmi place să cred că ratarea are ceva nobil și măreț, iar pe ratați îi văd ca pe niște nobili scăpătați și distinși...
2. Nu pot să nu remarc o ciudățenie : cei mai inteligenți oameni din societatea noastră sunt relativ săraci, iar foarte mulți milionari în euro ( și nu numai ) sunt profund nefericiți. Poate fiindcă numai în plan material, ființele umane se realizează peste posibilitățile lor mentale. Spiritual, acest lucru este exclus.
31 de comentarii:
A fi catalogat drept "ratat" este, probabil, un incalculabil beneficiu, persoana respectiva va trebui sa isi pazeasca spatele doar de similii sai, ceilalti "ratati". Restul omenirii, "implinitii" sau "mediu-implinitii", dintr-o marinimie ce se poate regasi doar in raportul dintre un mamut si un gandac, vor renunta sa te mai calce pe bataturi, poate chiar si dintr-o oarecare doza de superstitiozitate.
Doctorul acela avea mare dreptate, iar tanarul sau apostrofator cred ca a vrut doar sa il provoace, fiind el insusi in aceeasi "situatie" nu putea sa nu perceapa beneficiile respectivului statut.
Oricum, a eticheta pe cineva drept ratat este un clar indicator al labilitatii psihice a celui care gaseste confort in contemplarea nenorocirilor altuia.
O tema interesanta si incitanta. :)
Extraordinara abordare a subiectului ratării! Mi se pare cea mai buna perspectiva, nu și cea mai realista, dar asa pot sa ma includ și eu în clubul rataților de anvergura locala! Merci!
Un articol minunat !
In cazul meu , ratarea conduce la pauza ! :)
Daca un personaj becalian (de exemplu), se considera realizat, atunci eu sunt cel mai fericit sa fiu considerat un ratat. Analiza dumneavoastra este exhaustiva si realista dar cred ca ar mai fi trebuit introdusi doi factori importanti: egoismul sau prostia care pot explica separat multe dintre coordonatele ratarii. Prostul este de obicei fericit, vorba aceea..." fericiti cei saraci cu duhul".
Noa serbus.
Pe lângă tot ce ai scris tu despre ratare ar mai fi ceva de spus despre ratarea ratărilor: pensionarea. Şi asta vie inevitabil, pentru oricine, oricât de activ ar fi, or ce afacere ar avea şi ori ce "foncţie" ar duce-n cârcă. Este vremea când ne plimbăm prin burg cu mâinile la spate. Atunci tinereţea s-a dus demult, prin buzunare bate vântul că se-ngrijesc guvernanţii, oricare ar fi ei, de treaba asta, nepoţeii ne-au părăsit pentru că au şustele lor şi noi trebuie să e dăm pace că doar şi noi am fost ca ei, Mureşul e prea departe să mai ajungem pe malul lui, iar atunci ce am mai putea face? Ne vom plimba prin burg cu mâinile la spate.
Ca unul care am pisică, mă simt împlinit. Chiar dacă uneori mă gândesc că-mi era mult mai de folos să mă nasc în Rusia...
e greu de definit ce înseamnă un om ratat în sensul bun al cuvântului...în general aud mai mult expresia"cutare este un ratat",şi rareori"sunt un ratat"..şi asta ptr.că de fapt oamenilor le place să vadă pe alţii şi nu pe ei,aici având alternativa scuzei,cum bine spui,că este de vină locul în care te naşti,sau o anume persoană care îţi taie căile spre realizare..pe undeva există un adevăr..depinde f.mult de locul în care te naşti..dovadă diferenţa dintre mentalitatea noastră şi cea occidentală..dar să nu mă lungesc..un om ratat din pct.meu de vedere e cel supus unui viciu..alcool sau drog..pentru că se distruge atât pe el ca om cât şi pe cei din jurul lui...
Sorin,
absolut încântător punctul tău de vedere. Am văzut oameni „împliniți”, cu milioane și tot ce vrei, a căror mare plăcere era să vorbească la nesfârșit, cu delicii, despre nenorocirile care îi loveau pe așa-zișii ratați...Îmi este insuportabil homunculul care se bucură de răul celorlalți...
Ionel Muscalu,
mulțumesc.
Glumiți, desigur. Cum să fiți așa ceva ?
Știți foarte bine că sunteți un poet admirabil, care ne bucură cu poemele sale...
Invizibilul,
:)
Mi-ați dat o idee : e foarte rentabil să fii considerat, în anumite cercuri,ratat. Îmi voi schimba domiciliul și voi lua și eu o pauză pentru tot restul vieții.
Gabi,
așa e, oamenii foarte proști și oamenii foarte mari sunt cu adevărat fericiți... Nu știu dacă primii sunt mulți sau puțini.
Abbilbal,
ce frumos ! Pensionarii sunt, în toate țările, niște oameni degrevați de responsabilități. În România ei sunt scutiți și de obligația de a trăi... E trist...
Diadia Vania,
era mai bine în Rusia. Dar dacă ai pisică rusească, tot e ceva. Printre motanii mei, e un siberian...
Ryanna,
câtă dreptate ai !
Mai acum câțiva ani, știam niște persoane care terminaseră la bătrânețe,cu chiu, cu vai ( și cu traista ! ), niște școli și tot învârteau prin gură cuvântul „ratat”, fără să știe nici cu ce se mănâncă... Ehe, ei erau „împliniți” !
Eu cred ca tine de propriul sistem de valori.
Ii judecam pe ceilalti in functie de "harta" noastra mentala.
Cred ca le comparam reusitele cu ale ipoteticului "eu" in situatia lor. De aceea de multe ori multi zic "Eu daca eram in locul lui...", dar, ca de fiecare data, jocul e vazut altfel din tribuna.
In ceea ce priveste trecerea de la pozitie sociala (ratare), la stare sentimentala (fericire) tine de 2 perspective diferite.
Pozitia sociala ati expus-o prin ochii observatorului, iar starea sentimentala prin reactia personajului. Ma gandesc ca unii pot zice de cineva ca e ratat, dar in acelasi timp sa creada ca e fericit.
Referitor la remarca fostului elev al dumneavoastra - eu vad reactia omului mic, neimportant, care incearca sa loveasca in cineva pe care clar il vedea superior, doar din dorinta de a-l pune intr-o situatie stanjenitoare. Raspunsul doctorului a fost inspirat, cred ca l-a lasat masca pe interlocutor :)
p.s.: ma relaxeaza scrierile dumneavoastra.. poate ar trebui sa faceti asta mai des
He, he...unii se căznesc să definească scopul vieții...Cum ar putea oare, când există atâtea combinații? Așa și cu ratările...pot fi nenumărate. Depinde doar de ce parte a baricadei ești..:) Niciodată o ratare nu va fi justificată prin prisma judecății altuia, decât a celui în cauză.
Subiectul e foarte vast şi complex, iar postarea dumneavoastră e interesantă şi plină de căldură.
În principiu, un ratat nu şi-a împlinit menirea. Totuşi, menirea fiecăruia e dificil de desluşit. În afara cazurilor când omul are un talent evident pe care, din cine ştie ce pricini, nu şi-l valorifică. Cei din jur sau lumea, în general, spun despre respectivul că e un ratat, abordând chestiunea în principal de pe două poziţii şi în două situaţii adesea antagonice:
Unii spun - poate cu regret şi sinceritate - că pesrsoana în cauză - ratatul - nu şi-a atins plenitudinea preconizată prin împlinirea harurilor cu care era dotată şi şi-a irosit astfel talentul şi viaţa. Chestiune care poate fi chiar adevărată şi conţine o bună doză de tragism.
Alţii spun că cineva s-a ratat fiindcă, deşi era inteligent, s-a ţinut de alte prostii, care nu i-au adus nici bani, nici poziţie socială.
Două exemple de rataţi ilustrative:
Rimbaud renunţă să mai scrie poezie la 21 de ani. Tot ceea ce a făcut în acest domeniu aparţine perioadei cuprinse între 16 şi 21 de ani. După aceea nu va mai scrie un vers şi se va apuca de negustorie cu lemn de esenţă preţioasă în Africa, făcând bani, nu glumă. A murit la 37 de ani, după ce i-a fost amputat piciorul.
Gauguin a fost un agent de bursă de succes la Paris, cu familie şi o poziţie socială demnă de tot respectul. La 35 de ani renunţă la slujbă şi se apucă de pictură. Apoi familia renunţă la el dar şi reciproca se pare că a fost valabilă, iar artistul porneşte în lunga lui călătorie care-l va duce finalmente în Tahiti, unde va şi muri, bolnav de lepră.
Destinele lor au fost diametral opuse, dar amândoi au fost catalogaţi - ori de o tabără, ori de alta - ca fiind prototipuri de ratare.
În cazul unor asemenea oameni, se cere însă recunoscut ceva. Ca să ajungi un asememenea ratat îţi trebuie neîndoielnic geniu. Or geniul este cu adevărat rar.
Am cunoscut un om care s-a ratat ca poet. Tipul e foarte mândru de ratarea lui şi se leagănă şi azi cu iluzia geniului său. Tragedia lui, fără îndoială reală, se bazează însă pe o confuzie teribilă în privinţa unei mese. A crezut că masa din cârciumă este tot una cu cea de scris. Şi azi se consideră un fel de fiu spiritual al lui Nichita Stănescu. Problema amicului e că Nichita a lăsat în urma lui o operă, în timp ce el a lăsat doar un lung şir de sticle goale. Şi cam atât.
Oricum, nici pe el, nici pe alţi rataţi realmente de geniu nu mă reped să-i judec. Măcar atât am învăţat şi eu. Şi anume că există mult mai multe întrebări decât răspunsuri.
Vă mulţumesc, dar, scuze, domnule Şerban Tomşa, era vorba de ratarea mea locală în viziunea dezintegratoare a comunităţii- legată de bogăţii, averi, prietenii din interes,omul cuiva, case!Restul, dar mai întâi constanta dumneavoastră amiciţie, mă bucură la superlativ, iar în ceea ce mă priveşte spun adeseori că n-aş da pe mine o mie, ca să fiu modest desigur... Mi-a plăcut mult această postare, am zâmbit şi am avut o după amiază minunată, vă doresc astfel ca luna ce vine să vă fie de o mie de ori pe atât!
Serban,
spectrul ratarii poate deveni si un motor al realizarii, daca nu cumva chiar asta e. Insa dincolo de toate analizele ramane legatura dintre fericire si ratare. Fericirea este subiectiva, in timp ce ratarea tine de relatia cu mediul. In vreme ce unii te fac "ratat", tu poti fi un mare fericit in sinea ta.
Stiu bine despre ce vorbesc!
Cred că doctorul are dreptate.
Ratarea este doar o etichetă pe care ţi-o atribuie ceilalţi, evaluându-te din perspectiva lor. Fiindcă pentru un individ cu o inteligenţă normală şi un bagaj mediu de cunoştinţe există doar sentimentul împlinirii sau neîmplinirii de sine. Iar asta ţine de aspiraţiile fiecăruia, independent de criteriile exterioare. Unii ne simţim împliniţi cu lucruri mărunte, altora ne sunt insuficiente chiar realizări de top.
Victor,
ai dreptate. Îi judecăm pe ceilalți după nivelul nostru de înțelegere a lumii, fiindcă nu ne putem judeca decât pe noi înșine. Conștientul însă nu ne permite să ne evaluăm negativ și atunci aruncăm asupra altora toate proastele păreri pe care le avem despre noi. Cei care îi urmăresc pe bețivi sunt alcoolici de vocație. Imoralii fac apologia virtuții, hoții elogiază cinstea, iar cei care nu se pricep mai la nimic fac caz de... incompetența altora.
Trebuie să putem fi fericiți, în ciuda părerilor pe care le au alții despre noi. Mai ales dacă ăia n-au făcut toată viața decât să mănânce căcat. Și nu le vine deloc să se spânzure... :)
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și te mai aștept.
Cu drag.
Septembrie,
cred că ne trebuie o inițiere specială pentru a citi textul ascuns, care să ne lămurească asupra sensului vieții noastre...
Marin Anton,
da, se poate scrie un întreg tratat. Sunt atâtea perspective încât ne ia amețeala. Indiferent de opinia vulgului, sunt ratări grotești, urâte, tragice, comice, mărețe sau nobile... Probabil că majoritatea eșecurilor sunt triste...Cândva aveam teoria că adevăratele genii, numai ele, se ratează. Realizații sunt marii muncitori... Dar poate că nu e așa...
Ionel Muscalu,
mă bucură nespus, de fiecare dată, întâlnirile noastre. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Îmi doresc să fiu un ratat în sensul în care arătați, chiar dacă un „”împlinit care a crescut zece porci va spune că nu am niciun merit...
Liviu,
foarte frumoasă distincția pe care o faci. Să fie ratarea un simptom al neadaptării ?
Spectrul adevăratei ratări, pe care o identificăm doar noi înșine, ne determină uneori să facem lucruri mărețe...
Blue,
doctorul avea dreptate. M-a mirat reacția fostului elev, dar a explicat-o foarte bine Victor. Sincer vorbind, nu mă așteptam ca un băiat în inteligența căruia credeam să-l jignească pe medic, exprimându-și o părere demnă de o țață de pe șanț...
Pisica ruseasca e la fel ca ruleta ruseasca ? Miauna doar cand e pe teava ? :)
Iată un blog buuuun. Presimt că am să revin curând.( ...şi nu mi se întâmplă des să mă întorc din drum, e bine de ştiut.):)
Eva,
mulțumesc. :)
Te aștept oricând, cu drag.
Am observat deja pe blogul meu că e...din drag. Merci, la rându-mi. :)
Împlinire=5 elemente, Ratare= să-ţi lipsească 1 din 5!
N-am avut timp să scriu mai înainte, dar m-am întors mai repede decât am estimat pentru că tema acesta este foarte provocatoare pentru mine. Mă preocupă mult deoarece cred că trăim într-o epocă în care ,,avem voie la orice'', numai să ne ratăm ba.
La nivel mediatic există un model unanim de împlinire. Păi dacă împlinirea este numai de un singur fel( bani, celebritate, frumuseţe, tinereţe şi fertilitate, la un loc toate)înseamnă că toţi celor cărora le lipseşte fie şi numai un ingredient din cele cinci e ratat.
Este prea manipulatoriu să se instaureze ceas de ceas un model unic de împlinire, fericire. Avem nevoie de modele multiple. Literatura, da, promovează aceste modele multiple, ea face din ratat eroul favorit. Bravo ei.
Trimiteți un comentariu