Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă, pe stradă, printr-un fel de piftie alburie care se risipește în jur și îi stropește pe ceilalți trecători.
- Bătrâne, oftează Nino, privind pe fereastră, nimic nu mă deprimă mai mult decât peisajul ăsta. Auzi tu, iarnă cu soare !
- Ehe, la Iasnaia Poliana nu vezi așa ceva, spune un coleg, specialist în literatura rusă. Chiar dacă iese uneori puțin soare, zăpada nu se topește și nu e fleșcăiala de aici. Cred că acum la Iasnaia Poliana ninge ca-n basme.
- De ce nu putem să fim și noi, bătrâne, acolo ? întreabă Nino înciudat.
Ies la spălător. Din ușă îl văd pe Miodrag, sârbul care e de serviciu azi la poartă, că e abătut. Știu că e cardiac și mă duc la el.
- Ți-e rău, bătrâne ? îl întreb. Te doare inima ?
- A, nu mă doare, bătrâne, nimic. Mă gândeam și eu, ca prostul, cum ninge la Iasnaia Poliana.
La întoarcere, dau peste Emil.
- Bătrâne, îmi spune Emil, am băut o vodcă cu Serghei și mi-a povestit rusul cum ninge la Iasnaia Poliana ! E o nebunie, bătrâne, cât de frumos poate să ningă acolo !
Mă îmbrac și ies către stația de troleibuz din fața Operei. ( Locuiesc la parterul căminului 6 Martie, lângă Facultatea de Drept.) Pe alee mă ciocnesc, neatent, de Ionică Banu, un coleg mai mare.
- Ce faci, bă? mă întreabă el mirat. Unde te duci așa chitit ?
- La Iasnaia Po... Mă duc până la facultate să-mi iau orarul nou. Că s-a schimbat și...
Umezeala e deranjantă. Soarele ți se vâră în creier. În stație văd o doamnă distinsă, mai în vârstă, care își mijește ochii, ca și mine, pentru a putea suporta violența luminii. Îmi zâmbește încurajator.
- E o aiureală, zic eu. Dar la Iasnaia Poliana ninge frumos.
Expresia doamnei se schimbă brusc.
- Poftim ? întreabă ea.
- Ziceam că la Iasnaia Poliana ninge foarte frumos. Acolo iarnă !
Doamna se precipită către troleibuzul care a sosit și care nu este și al meu. De pe scara mașinii îmi mai aruncă o privire îngrijorată.
35 de comentarii:
foarte mişto
Krasavita,
mulțumesc. Din păcate n-am fost niciodată la Iasnaia Poliana. Poate că aș fi rămas acolo...:)
şi eu.
da fapt, mă gândeam, dacă nu te supără, să dau titlul ăsta unei fotografii. atunci când o voi face, că de posedat - în cap o posed deja.
Krasavita,
cum să mă supăr ?
Chiar mă bucur ! :)
:)
Dacă ai fi ajuns la Iasnaia Poliana, ai fi topit toată zăpada aceea frumoasă cu blândeţea şi căldura cuvintelor domniei tale...
Foarte frumos!!!
(si, pentru ca vorbeam aici zilele trecute despre asemanarea gandurilor noastre, te invit pe blogul meu la ultima postare. Iarna obsedanta!)
Blue,
iubesc literatura rusă, îi iubesc pe ruși și sunt fascinat de Rusia...
Aș vrea să am acolo o cabană și o fată cu suflet rusesc...
Liviu,
mulțumesc.
Poate vom face împreună, cândva, niște oameni de zăpadă.
Știu că suntem gemeni.
Mă grăbesc către blogul tău.
Я не знаю :))
Pe mine mă cam sperie ruşii...
:)
Ştiu prea puţine despre ei şi ceea ce ştiu sunt poveşti ale altora.
Dar îmi place ideea cu cabana.
Cum e "o fată cu suflet rusesc"?
:)
Serban, desi URASC frigul, imi doresc foarte mult sa merg odata intr-un sat siberian. Poate la batranetze, langa o soba cu lemne, sa imi scriu niscaiva amintiri...
Am intrebat, mai demult, o agentie romaneasca de turism destul de mare si celebra daca are oferte pentru zona aia si mi-a raspuns ca nimeni nu le-a cerut asa ceva
Nima,
:))
Nu știu rusește, am învățat puțin cândva, dar mi se pare o limbă potrivită pentru a spune basme... E minunată.
Blue,
rușii ( și slavii, în general) sunt cei mai buni și mai frumoși oameni. Nu sunt deloc prefăcuți și au o conștiință afectivă. Aș vrea să trăiesc printre ruși și să mor printre ei. Dacă nu, printre ieșeni... :) n-am avut norocul să mă îndrăgostesc de o rusoaică...
Liviu,
mergem împreună. Eventual, să mai găsim unul care să știe rusește.:)
:)
Posibil să fie. Dar în privinţa femeii cu suflet rusesc sunt la fel de nelămurită. Doar domnia ta ştie ce-ar presupune asta... Fiindcă ceva trebuie că face diferenţa, odată ce ţi-ai manifestat această preferinţă.
Dar e frumos cum spui.
:)
E tare frumos in Poiana Curată unde este casa lui Tolstoi.Inspir jumate ruseste, jumate nemteste:)
Blue,
sufletul rusesc nu se compară cu nimic în lumea asta trecătoare... Ei sunt buni, iertători, complicați, afectuoși, se culpabilizrează din nimic. Într-un cyvânt, știu să iubească...
Karina,
așa ? Ești și rusoaică ?
Păcat că n-am știut până acum...
:)
Frumos. Acum, pentru că am înţeles, pot să spun că îmi plac şi mie.
foarte fain!
Blue,
:)
Iarina,
mulțumesc... :)
я зная = ia snaia = eu stiu
Я не знаю = ia ne snaiu = eu nu stiu
...imi amintesc cateva cuvinte :)
..si inceputul de poveste ..."davna, davno, v,Kazastane , jiveot maladoi celavek.."
...asa cum imi amintesc "seara culturala" din '78 cand Nichita Stanescu ne-a cantata , pana diminetata "Iliada "
Asculta Ivan Rebroff. Prin glasul lui navaleste intreaga arta ruseasca...
Nima,
din puctul meu de vedere, rusul este cel mai evoluat prototip uman..
Ce n-aș da să mai trăiască Nichita ?
Karina,
mulțumesc.
Nu sunt rus ( va trebui, totuși, să caut atent în arborele meu genealogic ), am spiritul rusesc în mine...
O să-mi permit să spun şi eu o scurtă poveste, rezumând-o de fapt pe cea spusă de Somerset Maugham:
Un tip longilin cu o figură de om cumsecade stătea în barul de pe puntea unui pachebot de lux şi sorbea alene dintr-un pahar. Lângă el se aşează un blond masiv, cu un aer jovial care comandă o bere. După ce ia un gât zdravăn îl întreabă pe lungan:
- Dom'ne, dumitale îţi plac americanii?
- N-aş putea spune că-i antipatizez, dar n-am neapărat vreo părere vizavi de ei.
- Aha!, face blondul. Îţi plac ruşii, nu?
- Nu în mod deosebit.
- Atunci chinezi?
- Nu cunosc niciun chinez.
Blondul se încruntă şi face oarecum iritat:
- Atunci cine, domnule!?
Tipul cel longilin cu figură de om cumsecade îşi aprinde molcom o ţigară, după care spune liniştit:
- Mie, stimate domn, îmi plac prietenii mei.
Bun gasit! Am lipsit o saptamana de aici si la intoarcere am gasit un comentariu de la tine, imi cer scuze pentru intarzierea cu care raspund.Multumesc!In aceasta vacanta mi-am dat din nou seama ce bine e fara net, am reusit sa citesc mia mult.Ti-am citit cartea (Ghetarul), pur si simplu, ca sa rezum tot ce am simtit citind-o:e ravasitoare!Mi-am notat bineinteles cateva impresii si mi-ar placea sa ti le comunic, dar ma tem ca nu indraznesc sa le afisez public, pe blog!Este o carte care , desi scrisa in cateva luni, dupa cum spui la final, concentreaza mult si multe din ce ai trait de-a lungul timpului.Sa spun "Felicitari?"E un pleonasm, dupa cat de mult mi-a placut...Si totusi, din nou, felicitari!Desi mi se pare un gest sadic sa-l feliciti pe cineva pentru ca a trait atat de intens, a suferit, a avut experientele la care multi dintre noi nu au acces si mai ales poate nu le constientizeaza implicatiile psihico-afective, pentru ca a trasnpus artistic aceste experiente si pentru ca acele trairi, vorba lui Arghezi, "intinsa lenesa pe canapea", te-au facut si pe tine, cititorule, sa le traiesti!
P.S.Aici este articolul tau si aici poti vedea cat de repede este citit, votat si cand ajunge la 30 de voturi este publicat si citit de sute de cititori pe zi:
http://polimedia.us/fain/internet/colivii-pentru-idei-ninge-la-iasnaia-poliana/
Marin Anton,
longilinul ori avea prieteni adevărați, ori nu avea niciun amic.:) Contează, într-adevăr cine ne sunt prietenii, dar pe aceștia îi alegem după anumite trăsături.
Am avut prieteni de multe naționalități, dar nu am avut șansa de a mă aptopia de un rus.Nu prea erau ruși în campus ! Cubanezii și ungurii erau foarte corecți și aveau caractere frumoase. De altfel, prietenia cu ungurii a fost o constantă a întregii mele vieți.
Maria,
mă emoționezi. Îți mulțumesc pentru tot. În fața ta mă simt mic și neînsemnat...
Ghețarul trebuie ordonat puțin: la rescriere, voi arunca mai mult de o sută de pagini și voi da mai multă cursivitate narațiunii.
Îți sunt mult îndatorat.
Oceni harasho!
Nima znala schto eta Iasnaia...
Oceni priekrasnaia Iasnaia....
Sa nu visam prea tare la Siberia caci fiecare dintre noi daca ne cautam la rude, vom afla cu stupoare ca avem cel putin un unchi, cat de indepartat, caruia i-au putrezit oasele in Siberia, ca prizonier de razboi. Bietul unchiu'Gheorghe... fratele bunicii mele este unul dintre ei. L-am cunoscut doar din povesti... Este posibil sa am niste veri de-al doilea pe-acolo, pe la Iasnaia Polisana carora li s-a acrit de frumusetea ninsorilor si care viseaza la tropice...
Si ma mai gandesc la bietii basarabeni ai nostri, care acum sunt ai lor si care au fost deportati in masa de rusi, taman in fundul Siberiei...:)))
Ce frumos trebuie sa ninga peste mormintele lor.... O nebunie... :)))))
Draga Serban,
dincolo de orice resentimente care ma incearca pentru fratele rosu mai mare, m-am simtit si eu atras catre literatura rusa... In armata, am citit tot ce-am prins de clasicii rusi... asta ca sa umplu golul creat de prea multa literatura franceza....
Daca uiti pentru o clipa ce-au facut cu istoria lor si a tuturor vecinilor lor.... sunt, pe de alta parte, intr-adevar, niste oameni minunati. Ti-o spun cu toata inima, ca un mare iubitor al sufletului rusesc pe care il regasesti in cantecele, literatura, arta, dansul si filmele lor.... Pentru bisericile si cantecele lor frumoase ii iert, na!
Mi-a placut postarea... Mult.
rusoaicele..pe cât de frumoase,pe atât de nefericite,şi totuşi mereu vesele şi distractive:)...iar ruşii, oameni deosebiţi..iubesc copii,sunt miloşi şi au o inteligenţă strălucitoare...ştiu ce spun..tatăl meu este rus,iar bunica,oh,a fost o femeie căreia şi acum îi simt imaginea vie..de la numele ei mi-am ales eu pseudonimul ryana..pe ea o chema Arina..dar,nu-mi primea situl acest nik,şi prin analogie am reuşit să postez cu acest nume....blândă, tolerantă,şi f.înţeleaptă...nu,nu sunt rusoaică,dar tatăl meu este de al doilea,(nu pot să-l numesc vitreg)şi am pentru el un respect infinit..un om blând,frumos, seamănă cu Richard Barton,cu o cultură imensă,cu atitudine paşnică..mereu evita cearta,şi niciodată nu m-a atins cu o palmă....nu suporta să vadă copii suferind...de multe ori mama mai în glumă mai în serios,spunea că dacă eram făcută de el nu semănam aşa mult:)..cu el discutam pe tot felul de teme,jucam cu el şah la nesfîrşit,şi deşi era imbatabil,mereu mă lăsa să câştig..dar,ştiu că în adâncul sufletului său a fost şi este nefericit..cred că aşa este soarta acestui popor să fie nefericit,şi poate de aceea mai toţi îşi găsesc alinarea în vodca...
da,ai mare dreptate cu privire la caracterul ruşilor,buni iertători,totuşi nu complicaţi,poate neânţeleşi, atâta tot....
Buna dimineata!
Scuze pentru Polisana. Asta e buna de brand de iaurt. Norocul lui Tolstoi ca s-a nascut inaintea ciumei rosii, ca n-ar mai fi murit conte, ci tovaras. Si probabil cu mult inainte sa apuce sa scrie "Razboi nu Pace" si "Tovarasa Anna Karenina".:)))))))
Intru slava slavilor cu suflet slav, iata un film bun, capatat de la Cristiana Antonovici:
http://apologeticum.wordpress.com/2010/06/03/filmul-preotul/
Duminica frumoasa, draga Serban!
Dragul meu Dan,
ca totdeauna, ai dreptate și pui accentele acolo unde trebuie. Ce frumos vorbești tu despre literatura rusă !
Mulțumesc și pentru film ! Ești un boier, în toate sensurile !
Te îmbrățișez.
Ryanna,
vezi că m-aș fi înțeles bine cu o iubită rusoaică sau cu un prieten rus ?
Strata, era pe jumătate rus, Nichita, la fel.
Dacă voi căuta, voi găsi în arborele genealogic al multora un celavec puternic și iubitor.
Și tu ai sânge rusesc... :)
Trimiteți un comentariu