Adevărul

Bătrânul trăia singur și se comporta ca un înțelept. Nu căuta să-și facă prieteni, nu intra în conflict cu nimeni și le ignora pe femei.
Își făcuse o băncuță de lemn la poartă și privea de acolo, impasibil, cum se agită lumea. Așa și muri după după ce suferi un atac de cord, într-o seară de vară.
Rudele sosite de la oraș l-au îngropat în grabă și au plecat înapoi, nu înainte de a se interesa dacă printre săteni nu există vreunul dornic să cumpere casa rămasă. Moșul fusese pus într-un cavou, cu fereastră. Sicriul său avea, de asemenea, capacul prevăzut cu un mic geam prin care putea fi văzut răposatul. Acesta rămase îmbujorat și aproape zâmbitor - ai fi zis că e gata să pufnească în râs de pocinogul care i se întâmplase - mai multe luni după înhumare. Oamenii au început să privească mormântul cu respect și să se închine când treceau prin zonă. Vestea s-a lățit peste tot și televiziunile au făcut mare tămbălău pe tema asta. Un cercetător gras și asudat descinse într-o dimineață în localitate, dornic să lămurească miracolul. El păru lămurit după primele discuții cu vecinii și mărturisi :
- Adevărul e că mortul s-a hrănit numai cu mezeluri și a băgat în el atâtea E-uri că o să mai stea proaspăt și vesel vreo cinci ani.
Un localnic îi altoi savantului doi pumni, pentru erezie, iar musafirul se urcă în mașină, șchiopătând și ștergându-și cu batista sângele care îi curgea din nas.
În studenție, pe când locuiam în 6 Martie, am fost martorul unei discuții dintre doi studenți de la altă facultate. Unul dintre ei avusese examen la filosofie și se întorcea la culcușul său, bucuros că a trecut de momentul difcil, dar cu spaima încă întipărită pe chip.
- Ia zi, mă, ce ți-a căzut ? îl întreba un coleg, ieșit în ușa dormitorului, în pijamale și cu țigara aprinsă între degete.
- Păi, mi-a căzut adăvăru', a răspuns proaspătul examinat.
- Zău ? Și ce-ai zis despre adăvăr ?
- Am zis că adăvăru' e adăvăr, nu e minciună.
- Și profesoru' ce-a spus ?
- A spus că adăvăru' e că mai mult de cinci nu poate să-mi dea.

Ah, adevărurile pe care nu le descoperim la timp, pe care nu vrem să le vedem, care ne surprind nepregătiți să luăm contactul cu ele și care ne macină, încet-încet, până fac din noi niște ignoranți ori niște mincinoși.