duminică, 8 mai 2011

Un mare om

Într-o seară de septembrie am fost smuls de la calculator doi cunoscuți care m-au dus, mai mult cu forța, pe proprietatea unui prieten comun, pentru a cunoaște un mare om. Era vorba de un muzician celebru, al cărui nai se auzea cândva pe toate posturile de radio din lume, dar care a fost declarat falit în Franța și a fost nevoit să se reîntoarcă pe plaiurile Dâmboviței. În rarele mele incursiuni prin București îl zărisem întâmplător, de vreo două ori, pe la Piața Veteranilor ( sau Gorjului ? ), plimbându-și mutra cenușie și deprimată.
Gazda își așezase musafirii la o masă lungă, pusă în curte sub niște arbori aflați încă în vegetație. Marele om stătea în capul mesei. În celălalt capăt, se lăfăia un tânăr blond și simpatic despre care am aflat că era directorul unei filarmonici. Fiecare dintre cei doi era însoțit de câte o fată drăguță, apropiată de vârsta majoratului. Pe de lături, amicii amfitrionului nostru se cinsteau cu vin, aruncând priviri admirative asupra geniului care bea, evident, doar apă minerală. Marele om s-a ridicat și m-a întâmpinat cu efuziune. M-a luat în brațe, m-a pupat și mi-a strâns mâna. M-am așezat în apropiere, am refuzat băutura și, auzind ce debita muzicianul, am căutat să-mi țin gura. Marele om îi înjura de zor pe țigani și pe evrei, aprobat cu entuziasm de ceilalți. Mai puțin de directorul de filarmonică, preocupat să-și sărute tovarășa. Pe urmă, zeul pogorât printre muritori a început să vorbească despre tunelele și sanctuarele dacice din Bucegi, despre sfârșitul lumii în 2012, când Pământul își va opri rotația, temperatura va scădea cu nu știu câte sute de grade, viața va dispărea și abia după aceea planeta noastră va reîncepe să se învârtească, dar în sens invers.  Mă simțeam penibil, nu știam încotro să-mi îndrept privirile, în vreme ce amicii se mobilizau să-și umple paharele. Tânărul blond a observat panica mea și a căutat să mă liniștească, făcându-mi semn cu degetele la tâmplă, că adică să nu iau în serios ce spune naistul, fiindcă nu e în boii lui. Blondul mi-a dat și o carte de vizită și am văzut că avea un nume evreiesc.
Văzând că n-am de gând să mă „afirm” cu nicio idee și că voi rămâne mut, ca prostul, până la sfârșit, un intelectual din localitate, fost elev de-al meu, a simțit nevoia să mă laude și i-a spus marelui om că sunt un romancier consacrat, recunoscut la nivel înalt, că ei se mândresc cu mine, etc. Muzicianul s-a încordat brusc, s-a făcut vânăt la față și am simțit că îmi poartă pică. Din momentul acela nu mi-a mai dat nicio atenție. I-a mai drăcuit pe evrei vreo trei minute, apoi s-a oprit și le-a spus celorlați, pe nerăsuflate, cu ură :
- Am scris și eu șapte volume de versuri, patru de nuvele și șase romane !
Cu alte cuvinte, ce scrisesem eu era nimic pe lângă impresionanta cantitate de capodopere literare concepute de el ! Plus că era, știa toată lumea, un incomparabil compozitor ! A fost singurul moment când cei de față nu prea i-au dat crezare. Se vedea după privirile lor, lucind a neîncredere.
A venit și momentul plecării. Marele om și-a luat rămas bun de la toți, dar pe mine m-a ocolit cu dibăcie. Numai un ghiont sănătos al tânărului blond și frumos ( se ridicase în picioare și am observat că era și înalt ) l-a făcut să-și aducă aminte de persoana mea și să mă ia din nou la pupături, adresându-mi, zgomotos, niște laude pe care nu le-am înțeles bine .
În timp ce musafirii se îndreptau către poartă, am rămas năuc, privind în urma lor, cu gura căscată și cu mâinile atârnându-mi pe lângă corp. M-am închinat. După ce gazda s-a întors, l-am întrebat :
- De ce îi înjura, mă, X pe evrei ? Directorul ăla de filarmonică, prietenul lui, nu este evreu ?
- Bineînțeles că e. Dar dă-l în pizda mă-sii, ce, el nu e țigan  ?

20 de comentarii:

Scorchfield spunea...

Eu cred că ştiu despre cine este vorba; Pan zeul să mă ierte, dar bănuiala mea să nu fie adevărată!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
bănuiala ta e chiar justificată. :)

Unknown spunea...

Noa serbus.
Oare la toţi ne vine rândul să plecăm de acasă, mnai aproape sau mai departe, într-o anumită perioadă a vieţii?

Nima spunea...

Si-au batut multi tampla in fata "marelui om "...
El a ars demult in sunetul propiului nai.
Pacat :)

Karina spunea...

Nu putini artisti ies din scena vietii pe usa din dos...Caut sa fac abstractie deseori de comportamentul lor lamentabil. Unii sunt chiar penibili. Am vazut si eu o emisiune la TV cu acest personaj ce denigra o celebra cantareata de jazz...Mi-a fost rusine sa ascult emisiunea pana la sfarsit...

Şerban Tomşa spunea...

Minoki,
te-am trecut pe lista mea.

Şerban Tomşa spunea...

Abbilbal,
da, dar mai întâi ne pleacă mințile undeva departe, în lume. Sfârșim cum nu se poate mai trist.

Şerban Tomşa spunea...

Nima,
da, păcat că a ajuns așa. E bătrân, poate că are depresie și îmi pare foarte rău pentru el. M-ar durea să știu că așa se purta și când era tânăr.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
poate că e bolnav, cum spuneam. E și în vârstă. Tot ce pot spune e că e foarte dificil de stat în preajma lui. Creează în jurul său o atmosferă neplăcută și încordată, încârcându-i pe toți cu energie negativă. Păcat, vorba Nimei. Numai să nu fi fost așa dintotdeauna.

msr spunea...

"The icon of the pan flute is alive – and the legend continues…"
(citat de pe site-ul artistului).

Inca un fragment excelent din romanul autobiografic.
Astept cu nerabdare primul volum !

Şerban Tomşa spunea...

MSR,
mă bucură nespus interesul dumneavoastră. Când voi publica volumul, vă voi trimite un exemplar.

DUMNEZEU spunea...

Mmmmmoahahaha....
:))

Sufletele nu canta la nai si nici la pian, caci iata, nici gura si nici maini nu au.... sufletele nu au piele, asadar nici prea colorate nu sunt. Sufletele nu beau apa, nu umbla prin tunele, n-au satra si nici chibutz....

Preabunule si mult iubite copil al meu,
Serbane,
Cu mult, mult timp in urma, m-am amestecat printre ursitoarele tale si ti-am pus degetul pe frunte... Si se vede.....

Şerban Tomşa spunea...

DOAMNE,
TU ești bun și ne tolerezi pe toți, cu toate prostiile noastre, DAR RASISMUL ESTE UN PĂCAT DE MOARTE ȘI NU POATE FI ACCEPTAT !
Ce să avem de împărțit unii cu alții, evrei, țigani și ce mai vrei TU ? Evreii, de pildă, sunt cei mai inteligenți oameni și m-aș mândri să fac parte din această etnie. Aceeași considerație o am față de toate semințiile. Nu m-am bucurat de prietenia atâtor oameni minunați, țigani, arabi, cubanezi, africani, unguri,incași ? E drept că aveam un dosar gros la Securitate și din acest motiv am avut multe necazuri.
În facultate aveam un coleg care spunea deseori : „Cred că sunt evreu, că prea sunt deștept !”
Fără rasisme. Bănuiesc că restul se poate ierta.

Karina spunea...

Draga Dumnezeu!
Daca tot ai luat pseudonimul asta, nu crezi ca ar trebui sa fii impartial?
Macar tu...
Si sa stii ca sufletele au simt artistic...cu caracterul e mai greu:)

Unknown spunea...

Iubesc oamenii buni sau rai, de diverse etnii, cu diverse probleme si ma bucur des sa inteleg ca asta este o atitudine personala, fiindca nu tine nici de cultura, nici de experienta, nici de educatie, ci de suflet...

DUMNEZEU spunea...

Tu daruitule cu har copil al Meu, tu Serbane,

Adevar grait-a gura ta!
Rasismul este intr-adevar un pacat de moarte...
Si sa stii ca Moise a pierdut o tabla a legilor cand a coborat de pe Sinai, unde scria clar despre ecologie, despre rasism, despre democratie, despre genocide in Numele Meu,... etc.
Si cu toate sunt de acord cu tine, mai putin cu parerea imagologica pe care o ai despre poporul Israel. Nu, nu sunt mai destepti, ci doar mai instruiti si mai... atenti la arginti, decat multi altii. Nici Eu, feresca Sfantu':) nu sunt rasist, caci sub piele, toate sufletele arata la fel, am mai zis.

Cat despre imparteala... Cum sa n-aveti ce imparti, voi neamurile acestea binecuvantate intre voi? Ca bine zicea poetul:
"Maică, mulţi te-au duşmănit. Că eşti neam blagoslovit. Unde sapă sapa locul. Sare din pământ norocul."
Pai intrebarea pe care presupun ca v-o puneti cu totii, desi va iubiti este:

"tara pe care cu atata drag o locuim cu totii de atatia amar de ani, in mare armonie si buna intelegere, :) cui va ramane ea? Noua si urmasilor nostri sau lor si urmasilor lor?"

D'apoi se stie ca cine trage speranta, trage si sforile iar cine are certitudinea, de cele mai multe ori ramane cu ea.

Ca bine ziceai cu Securitatea...:) Ia sa fac si Eu o cerere la CNSAS sa vad daca am dosar...:) Ca Eu stiu bine ca toti comunistii ziceau pe fata ca Dumnezeu nu exista, dar mai stiu ca niciunul nu ciocnea oua de Pasti, incondeiate cu secera si ciocanu. Nici macar de 1 Mai.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ai dreptate. :)

Şerban Tomşa spunea...

Ionel,
așa e, contează fiecare persoană în parte. Nu trebuie să aruncăm asupra unei etnii toate păcatele unor membri ai acesteia.

Şerban Tomşa spunea...

Doamne,
mulțumesc pentru bunăvoință.
Am găsit eu tabla pierdută de Moise și am înțeles că nu e bine să fii rasist.
În altă ordine de idei, eu nu sunt atent deloc la arginți, dar nu-i invidiez pe cei strângători. În general, nu invidiez pe nimeni pentru nimic. Poate doar pe norvegieni, pentru închisorile lor.

Adar M. spunea...

Asa o fi, dom'Serban, ca prea o zici cu foc, insa ingaduie-mi sa-ti citez si o alta opinie:
"Rasismul este o demenţă, dar - cum să spun? - nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceavă, harţă: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.
Nicolae Steinhardt