Lumina a devenit o miere răcoroasă și subțire, adăstând pe mustățile puilor de pisică.
Femeile înfloresc vegetal, năvalnic. Devin vânători, întind antene și plase de vânt.
Strălucirea lor, umbrită de frunzele castanilor tineri.
Primăvara asta este un glob de cristal, scăpat din buzunarul unui marinar adormit pe țărmul unui râu pe care nu se poate naviga.
18 comentarii:
Noa serbus. Am citit povestea "marinarului adormit" pe malul apei visând, probabil, marele ocean pe care navigase cândva. Am citit şi gândul mi-a rămas la "şopârla verde..."
Am scris şi eu ceva asemănător cândva. "Puiul de porumbel". Cred că nu vom uita nicicând puii ce vrem să-i salvăm şi nu avem ştiinţa necesară cum s-o facem. Şopârla ta a murit cu firul de iarbă în gură. Probabil îi era foame. Porumbelul meu a vrut să bea apă şi a murit cu ciocul în ea. Probabil îi era sete. Dar cred că la amândoi le-a fost foame şi sete de viaţă.
Excelent!!!
Splendid !
:)
Da, frumos! Aici pot să zâmbesc.
La şopârlă n-am avut tăria să comentez. Mă tuflisem de tot de mila ei.
de-a dreptul revigorant...
Provoci perceperea conventionala folosind... globul de cristal.:D
As cauta prin tablourile suprarealistilor, sau...as oferi unui pictor , intru inspiratie, acest text al tau ...
Mutumesc !
Frumoasa definitie a primaverii...E atata vraja in definitia asta ca daca as trai in tara Gheturilor, as da un an din viata sa simt acest anotimp al primaverii.Dar marinarul, ca pretext poetic, iarta-ma, m-a tentat si pe mine...
SPRE O INSULĂ A UNEI MĂRI INEXISTENTE
Nu mi s-au înecat chiar toate corăbiile în furtuni,
mai am destule nave ancorate în porturi doar de mine ştiute,
îi spuse bătrânul navigator musului
tentat să se îmbarce pe o altă navă aşteptându-l:
Maestre, le-aţi amanetat ultima dată
când vasul v-a fost confiscat şi marfa oprită în rada portului !
Vorbe !Vorbe !
Mai am într-un seif neştiut de nimeni
monezi de aur şi cheile unor corăbii
despre care nu ştie nimeni
unde sunt ancorate, nici măcar eu,
dar la un semn ele aleargă spre mine,
ducându-mă oricând spre ţinuturi
unde nimeni nu ne va descoperi niciodată !
Maestre, sunt iluzii, chiar dumneata le-ai oferit prietenilor de ieri, duşmanii de azi,
harta noilor ţinuturi descoperite de tine şi nu mai ai unde fugi !
Vorbe, vorbe,
mai sunt atâtea oceane de străbătut şi în mijlocul lor
zeci de insule unde nu pot fi găsit,
priveşte-i cum aleargă să-mi fie supuşi,
cine pleacă împreună cu mine se-ntoarce rege
sau nu se mai întoarce deloc !
Stăpâne, sunt creditorii alergând să-ţi liciteze ultima scândură
din promisul cufăr cu comori din adâncuri !
Fugiţi până când mai aveţi câteva bijuterii
să vă puteţi rostui bătrâneţile !
Nu-s creditori ci supuşii Regelui
încredinţându-mi cârma altei corăbii spre alte zări !
Stăpâne, sunt soţiile şi fiii marinarilor
pe care i-aţi dus către moarte, fugiţi,
ei vin să-şi revendice averile şi solda morţilor !
Vorbe !Vorbe !
Înscrisul acesta mă face proprietar
pe tot ce voi descoperi de-acum încolo
şi-i voi da un nume nemuritor !
Nu uita să notezi în jurnal ziua şi ora când pun primul pas
pe o insulă a unei mări nenăscute încă !
Stăpâne, nu-i nici un încris, ci doar sentinţa consfinţind
că ţi-ai pierdut libertatea odată cu zecile de corăbii şi sutele de marinari morţi !
Nu-s morţi, ci-s doar poposiţi pe-o insulă-albastră din nori
aşteptându-mi comanda şi visând déjà
la numele pe care-l vor da noilor ţinuturi !
Stăpâne, sunt morţi şi umbrele lor te-aşteaptă să revii cu săbiile pregătite şi toate promisiunile îndeplinite.
Dar veţi spune că nu-s decât vorbe !
Nu-s vorbe şi umbre de vorbe, ci chiar aievea sunt aşteptîndu-mi revenirea pe insula promisă în mijlocul unei mări neinventate incă !
Stăpâne, am ordin să vă smulg secretul drumului
spre insula visată, să vă las să-i daţi un nume
apoi să vă sap mormântul în miezul insulei…
Vorbe, vorbe, spunea bătrânul marinar întinerind
tot mai mult cu fiecare pas ce-l purta înspre mare
fără corăbii, chei sau formule magice salvatoare…
e o placere sa poposesc din cand in cand in paginile tale virtuale, pur si simplu ma incarc cu energie pozitiva.traiesc senzatia fluturelui care se invarte in jurul unui curcubeu. bravo!
Abbilbal,
toți vrem să trăim și ar trebui ca și animalele să aibă mai mult respect pentru viața celorlalte ființe. Dar ele seamănă cu oamenii.Îmi pare rău pentru porumbelul tău.
El Desdichado,
mulțumesc, am văzut că scrii în continuare niște poeme excepționale.
Silvia,
mulțumesc, te mai aștept. :)
Blue,
mulțumesc, mă duc mereu și mă uit la șopârlă.
Alexandru,
mulțumesc, te mai aștept. :)
Nima,
eu îți mulțumesc.
M-am gândit și eu că globul de cristal complică lucrurile. Dar nu mergea să folosesc o minge sau o bucată de gheață furată de la Pol. Sau era bine ?
Te îmbrățișez.
Maria,
poemul pe care mi l-ai trimis este mult mai frumos decât ce am scris eu. E minunat și îți mulțumim pentru acest dar.
Anaid,
îți mulțumesc, te voi aștepta totdeauna cu bucurie. :)
Minunat!
Frate,
mulțumesc, sunt onorat. :)
Trimiteți un comentariu