vineri, 3 iunie 2011

Primăvara, un glob de cristal, scăpat din buzunarul unui marinar adormit pe țărmul unui râu pe care nu se poate naviga

Lumina a devenit o miere răcoroasă și subțire, adăstând pe mustățile puilor de pisică.
Femeile înfloresc vegetal, năvalnic. Devin vânători, întind antene și plase de vânt.
Strălucirea lor, umbrită de frunzele castanilor tineri.
Primăvara asta este un glob de cristal, scăpat din buzunarul unui marinar adormit pe țărmul unui râu pe care nu se poate naviga.

18 comentarii:

Unknown spunea...

Noa serbus. Am citit povestea "marinarului adormit" pe malul apei visând, probabil, marele ocean pe care navigase cândva. Am citit şi gândul mi-a rămas la "şopârla verde..."
Am scris şi eu ceva asemănător cândva. "Puiul de porumbel". Cred că nu vom uita nicicând puii ce vrem să-i salvăm şi nu avem ştiinţa necesară cum s-o facem. Şopârla ta a murit cu firul de iarbă în gură. Probabil îi era foame. Porumbelul meu a vrut să bea apă şi a murit cu ciocul în ea. Probabil îi era sete. Dar cred că la amândoi le-a fost foame şi sete de viaţă.

El Desdichado spunea...

Excelent!!!

silvia spunea...

Splendid !

Anonim spunea...

:)
Da, frumos! Aici pot să zâmbesc.
La şopârlă n-am avut tăria să comentez. Mă tuflisem de tot de mila ei.

Alexandru Misu spunea...

de-a dreptul revigorant...

Nima spunea...

Provoci perceperea conventionala folosind... globul de cristal.:D
As cauta prin tablourile suprarealistilor, sau...as oferi unui pictor , intru inspiratie, acest text al tau ...

Mutumesc !

Anonim spunea...

Frumoasa definitie a primaverii...E atata vraja in definitia asta ca daca as trai in tara Gheturilor, as da un an din viata sa simt acest anotimp al primaverii.Dar marinarul, ca pretext poetic, iarta-ma, m-a tentat si pe mine...

SPRE O INSULĂ A UNEI MĂRI INEXISTENTE
Nu mi s-au înecat chiar toate corăbiile în furtuni,

mai am destule nave ancorate în porturi doar de mine ştiute,

îi spuse bătrânul navigator musului

tentat să se îmbarce pe o altă navă aşteptându-l:

Maestre, le-aţi amanetat ultima dată

când vasul v-a fost confiscat şi marfa oprită în rada portului !

Vorbe !Vorbe !

Mai am într-un seif neştiut de nimeni

monezi de aur şi cheile unor corăbii

despre care nu ştie nimeni

unde sunt ancorate, nici măcar eu,

dar la un semn ele aleargă spre mine,

ducându-mă oricând spre ţinuturi

unde nimeni nu ne va descoperi niciodată !

Maestre, sunt iluzii, chiar dumneata le-ai oferit prietenilor de ieri, duşmanii de azi,

harta noilor ţinuturi descoperite de tine şi nu mai ai unde fugi !

Vorbe, vorbe,

mai sunt atâtea oceane de străbătut şi în mijlocul lor

zeci de insule unde nu pot fi găsit,

priveşte-i cum aleargă să-mi fie supuşi,

cine pleacă împreună cu mine se-ntoarce rege

sau nu se mai întoarce deloc !

Stăpâne, sunt creditorii alergând să-ţi liciteze ultima scândură

din promisul cufăr cu comori din adâncuri !

Fugiţi până când mai aveţi câteva bijuterii

să vă puteţi rostui bătrâneţile !

Nu-s creditori ci supuşii Regelui

încredinţându-mi cârma altei corăbii spre alte zări !
Stăpâne, sunt soţiile şi fiii marinarilor

pe care i-aţi dus către moarte, fugiţi,

ei vin să-şi revendice averile şi solda morţilor !

Vorbe !Vorbe !

Înscrisul acesta mă face proprietar

pe tot ce voi descoperi de-acum încolo

şi-i voi da un nume nemuritor !

Nu uita să notezi în jurnal ziua şi ora când pun primul pas

pe o insulă a unei mări nenăscute încă !

Stăpâne, nu-i nici un încris, ci doar sentinţa consfinţind

că ţi-ai pierdut libertatea odată cu zecile de corăbii şi sutele de marinari morţi !

Nu-s morţi, ci-s doar poposiţi pe-o insulă-albastră din nori

aşteptându-mi comanda şi visând déjà

la numele pe care-l vor da noilor ţinuturi !

Stăpâne, sunt morţi şi umbrele lor te-aşteaptă să revii cu săbiile pregătite şi toate promisiunile îndeplinite.

Dar veţi spune că nu-s decât vorbe !

Nu-s vorbe şi umbre de vorbe, ci chiar aievea sunt aşteptîndu-mi revenirea pe insula promisă în mijlocul unei mări neinventate incă !

Stăpâne, am ordin să vă smulg secretul drumului

spre insula visată, să vă las să-i daţi un nume

apoi să vă sap mormântul în miezul insulei…

Vorbe, vorbe, spunea bătrânul marinar întinerind

tot mai mult cu fiecare pas ce-l purta înspre mare

fără corăbii, chei sau formule magice salvatoare…

anaid spunea...

e o placere sa poposesc din cand in cand in paginile tale virtuale, pur si simplu ma incarc cu energie pozitiva.traiesc senzatia fluturelui care se invarte in jurul unui curcubeu. bravo!

Şerban Tomşa spunea...

Abbilbal,
toți vrem să trăim și ar trebui ca și animalele să aibă mai mult respect pentru viața celorlalte ființe. Dar ele seamănă cu oamenii.Îmi pare rău pentru porumbelul tău.

Şerban Tomşa spunea...

El Desdichado,
mulțumesc, am văzut că scrii în continuare niște poeme excepționale.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
mulțumesc, te mai aștept. :)

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
mulțumesc, mă duc mereu și mă uit la șopârlă.

Şerban Tomşa spunea...

Alexandru,
mulțumesc, te mai aștept. :)

Şerban Tomşa spunea...

Nima,
eu îți mulțumesc.
M-am gândit și eu că globul de cristal complică lucrurile. Dar nu mergea să folosesc o minge sau o bucată de gheață furată de la Pol. Sau era bine ?
Te îmbrățișez.

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
poemul pe care mi l-ai trimis este mult mai frumos decât ce am scris eu. E minunat și îți mulțumim pentru acest dar.

Şerban Tomşa spunea...

Anaid,
îți mulțumesc, te voi aștepta totdeauna cu bucurie. :)

Liviu Drugă spunea...

Minunat!

Şerban Tomşa spunea...

Frate,
mulțumesc, sunt onorat. :)