În sclavagism și în Evul Mediu, când o nouă dinastie dobândea puterea, primul lucru pe care îl făcea noul rege / împărat era să-i ucidă pe urmașii fostului suveran. Lucrurile nu s-au schimbat nici în zilele noastre. Moștenitorii dictatorilor căzuți în dizgrația marilor puteri sunt vânați și hăcuiți ca niște mistreți turbați. Copiii marilor conducători sunt victimele unor crime oribile. Am fost puternic impresionat de tratamentul inuman la care au fost supuși copiii lui Ceaușescu. Zoia, Valentin și Nicu au fost niște oameni normali, cu o educație decentă, dar fostele slugi ale secretarului general al PCR nu le-au arătat îndurare. Din câte am citit și am auzit povestindu-se, Zoia a fost un om și jumătate, un caracter rar, o ființă de o modestie incredibilă. Cam aceleași lucruri s-ar putea spune și despre Valentin. Nicu, un bărbat simpatic, a fost un pic mai nărăvaș, datorită răsfățului de care s-a bucurat în sânul familiei. Totuși, a avut un suflet bun și pare un înger în comparație cu beizadelele de azi. De ce și-au mânjit unii mâinile cu sângele primilor doi și au aruncat asupra acestui popor păcatul unor omoruri groaznice ? Simplu : în subconștientul lor, Nicu și Zoia se aflau între ei și puterea sau averile spre care aspirau. Ei, activiștii de partid, politruci de mâna a patra, oameni fără nicio valoare și foști servitori ai lui Ceaușescu, au triumfat. Ca să prospere coconii vitregi, a fost nevoie să fie distruși feții biologici.
Avem acum pe cap și niște proști care ne distrug și care s-au înmulțit precum monștrii din filmele proaste, și culpa pentru niște asasinate morale înfiorătoare.
P.S. Trebuie să recunosc că Victor Pițurcă este un om inteligent. Dovadă e faptul că i-a rechemat la lot pe cei doi jucători maziliți din pricina nerespectării programului impus de antrenor.
La o adică, de ce ar fi mers selecționerul cu ambiția până în pânzele albe ? La ce i-ar fi folosit ? Se știe că numai inconștienții nu au măsură când e vorba de perpetuarea unor conflicte.
4 comentarii:
Man, te salut!
Nu am mai trecut de o vesnicie pe la tine. Mi-era dor.
Hm... eu zic ca de-a lungul istoriei sapiensilor, s-a recurs la astfel de solutii pentru eliminarea "pericolului".
Pe mine ma intriga alt aspect: nimeni nu-si da seama ca am schimbat doar numele regimului, in esenta traim aceeasi drama. Poate mult mai crunta decat cea dinainte.
Romanii redevin analfabeti; rupti in "cur", flamanzi si, mai nou, tiganizati.
Oare turma nu reuseste sa se trezeasca din cauza imnului? Oare nu se mai ivesc lideri care sa mane turma intr-o directie cat de cat normala?
Te imbratisez cu dor.
Sanatate!
si
NOROC!
Bunule Andrei,
bine ai revenit !
Ai mare dreptate : sunt tot ăia, dar mai lacomi și mai inconștienți decât oricând.
E, evident, aceeași societate, dar într-o fază avansată de degenerare.
Te îmbrățișez cu drag.
Și ce să facem? Să schimbăm imnul?!
Septembrie,
nu înțeleg ce vrei să spui. Sau crezi că duc dorul lui Postelnicu ori Bobu ?
Trimiteți un comentariu