Mirosul morții

Octavian Soviany are, în Viața lui Kostas Venetis, un mic inventar al felului în care miros diferitele orașe prin care personajul își poartă pașii. Este, desigur, numai ficțiune.
Trăim într-o lume care este și a mirosurilor și îmi amintesc de damfurile tuturor odăilor prin care am trecut ori în care am stat cu chirie. În timpul liceului am locuit într-o cameră în care fusese, pe vremuri, tejgheaua unei prăvălii. Mirosea a vopsea învechită, scorojită de soare, a pături îmbăcsite de praf și a șoareci. Aceștia erau cu zecile și organizau calvacade pe sub patul meu sau se jucau pe sub godin.
Căminul liceului era, practic, un fel de grajd în care erau puse vraiște vreo patruzeci de paturi, în care dormeau elevii din toți anii. Mirosea a tutun, a transpirație de om tânăr, a spermă, a motorină și a ouă stricate. Peste toate ne învăluia, dominator, mirosul de cartofi fierți care răbătea în valuri din cantina alăturată. Era felul nostru principal de hrană.
În căminul studențesc Grozăvești mirosea a mirodenii aduse din Orient, a piele de negru tratată cu deodorant, a mâncăruri necunoscute, a țigări americane, a cafea și a pește. Erau studenți străini ( nu le dau naționalitatea !) care mâncau pește la toate mesele și cu toate că își curățau, cu mopul, camera de câteva ori pe zi, duhneau a pescărie de te dădeau pe spate.
Același miros, mai atenuat, îl simțeam în preajma oamenilor care beau constant și mult : fosfor și grăsime râncedă, prăjită ușor.
În 6 Martie mirosea a rufe spălate, parfumuri ieftine, țigări proaste și tigăi încinse. Cantina era chiar la parterul blocului situat cu spatele la Operă.
Am constatat că în locurile unde peisajele sunt mai bogat colorate, mirosurile sunt și ele mai intense și mai plăcute :  adevărate miresme. În zona colinară și la munte fructele, băuturile, viile, alimentele și arborii au un parfum specific La câmpie apusurile de soare formează cele mai spectaculoase tablouri, dar nu au miros. Aici predomină izurile descompunerii. Oare caracterele oamenilor sunt modelate și de mirosuri ? Așa s-ar părea.
Locuințele tinerilor spun nărilor noastre alte povești decât odăile bătrânilor. La aceștia din urmă se simte o boare grea, stătută, de sudoare alterată, impregnată în pereți și în veșminte, apoi uscată, mortificată. Moșii emană efluvii întunecate și acre, aproape ca elefanții bătrâni ai lui Hemingway. Este mirosul morții.