joi, 13 octombrie 2011

Vânătoarea de oameni

Costel Busuioc a fost bătut până la leșin, într-o spălătorie.
Un baschetbalist american a fost omorât într-un club de noapte.
Un handbalist român a fost înjunghiat, în Ungaria, în condiții aproape identice.
Cu vreo doi-trei ani în urmă, pe Oreste Teodorescu, un om care pășește pe calea iluminării și pe care îl iubesc, l-au atacat niște golani.
Un actor din provincie a scăpat, prin fugă și fără haine, de bâtele și săbiile unor interlopi.
Ca în zorii civilizației, oamenii care sunt suspectați că ar fi, într-un fel sau altul, superiori celor din jur sau par diferiți de tovarășii lor de șandrama, sunt loviți, tăiați, bruscați ori adormiți pe veci de niște neanderthalieni îndârjiți. Apărându-i și menajându-i pe infractori, polițiștii și judecătorii își aduc și ei contribuția la procesul de exterminare a entităților umane care dau impresia că nu fac parte din lumea mârlanilor. Medicii însă, prin indiferența lor criminală, dau lovitura de grație răniților : îi lasă, pur și simplu, să moară, ca pe niște pești pescuiți într-o baltă îndoielnică.
Pentru ca unii cetățeni să nu mai fie expuși la acțiunile criminale ale mediocrilor, propun ca următoarele măsuri să fie trecute în prima ordonanță de urgență a Guvernului :
1. Artiștii să fie, fără excepție, castrați.
2. Scriitorilor să li se scurteze, în plus, limba.
3. Pictorii să fie obligați să lucreze numai în ateliere.
4. Muzicienilor să li se scoată ochii, ca să nu se mai uite după muieri și să cadă pradă unor ispite nepotrivite.
5. Sportivilor să li se extragă creierul, pentru a le elimina singura vulnerabilitate.
6. De băutură, mâncare, distracție și femei să se bucure numai cei care pot dovedi, cu acte eliberate de autorități, că n-au niciun merit pe lumea asta.
Probabil că numai așa am putea curma vânătoarea de oameni, care este în plină desfășurare.

4 comentarii:

Scorchfield spunea...

Sunteţi foarte rău aici!
Unde se votează articolele de lege, vreau şi eu să spun DA!

Lucia Verona spunea...

Cu întîrziere, vă doresc numai bine, sănătate, succes, bucurii, la mulţi ani!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
știu că și dumneavoastră sunteți crudel și vă plac răutățile. :)

Şerban Tomşa spunea...

Lucia Verona,
Vă mulțumesc mult și vă întorc urările cu afecțiune. Cu admirație și sărutări de mâini.