M-am întrebat deseori de ce teritoriul Daciei s-a romanizat rapid, într-un mod inexplicabil și de ce dacii și-au pierdut identitatea și au dispărut ca popor.
Într-un interviu luat de Adrian Păunescu, Constantin Daicoviciu era de părere că dacii nu au avut o limbă unitară și de aceea au fost cuceriți și șterși de pe harta lumii. Alții spun că n-au avut cultul scrierii ori că reprezentau o civilizație inferioară. Sigur, sunt și glasuri care spun că aici a fost leagănul civilizației omenești. Părerea mea sinceră este că dacii au intrat în regres datorită cultului sinucigaș al lumii de dincolo, întreținut de ciudata lor religie. Ei își trimiteau la zei pe cei mai buni oameni. Cei mai mari viteji și învățați, cei mai cinstiți bărbați, cei mai puternici și cei mai frumoși tineri erau trași în țepe și încredințați lui Zamolxis. Dacii erau o seminție care își distrugea elitele. Mai înțelepți, evreii se mulțumeau să sacrifice, pe altarul zeilor, animalele cele mai grase ! De altfel, Dumnezeu semiților nu accepta sacrificii umane din partea poporului ales. Oare de ce fapte îngrozitoare se făceau vinovați presupușii noștri strămoși, încât la ei funcționa într-un grad atât de înalt terapia țapului ispășitor ? De ce aveau ei conștiința încărcată și simțeau nevoia să atribuie propria vinovăție unor oameni cu adevărat superiori ? Prin comparație, creștinismul s-a limitat la un singur țap ispășitor, care a murit și a înviat precum vechii șamani.
N-am moștenit multe de la daci, dar în mod sigur ei ne-au transmis nevroza lor autodistrugătoare. I-am redus la tăcere pe artiști și pe intelectuali, prin înfometare. Marii actori care muncesc toată ziua sunt plătiți cu câteva sute de lei lunar, iar o mizerie omenească, așa cum e primarul Clujului, spune pe telefon că nu se dă jos din pat pentru un fleac de 100 000 de euro !
Nici conștiința unor turpitudini nu poate suporta asemenea monstruozități. Și atunci hahalerele se răzbună pe niște nevinovați. În concluzie, nu mai avem decât grija de a scăpa de maidanezi, imaginea din oglindă a unui popor sortit să creadă într-un zeu care i-a învățat că numai nulitățile au dreptul să se bucure de viață.
22 de comentarii:
:)
Este foarte adevărat ceea ce spui!
S-a început bine ideea, spre sfârșit în schimb s-a diluat... în contemporan!
Ne cam agățăm de mari așteptări de la anumiți oameni, care dacă n-ar exista existența noastră ar fi aceeași!
Scorchfield,
da, trei sferturi din articol putea fi înlocuit cu un enunț cu valoare de concluzie :„ De aceea azi nu mai avem elite. ”
P.S. Mai era comentariul lui Blue, dar nu știu unde a dispărut. Poate reapare.
Hmm... Eu as fi mai ingaduitor cu dacii, fie si numai pentru ca, la urma-urmei, sunt stramosii nostri. :)
Adevarul este ca avem prea putine informatii verosimile. Si cam toate din surse "externe", restul este,din cate pot eu sa imi dau seama, doar un cumul de istorioare cu puternic iz manipulator. Cred totusi ca daca un popor accepta o religie, un (dumne)zeu, un triumvirat sau chiar o multitudine de divinitati care pretind sacrificii, este cu mult mai plauzibil ca personajul ce vine oferit drept prinos sa fie unul dintre cei mai valorosi exponenti ai respectivei culturi, mai degraba decat un bou sau un berbec! Pe cat de grasi ar putea fi acestia! Privind prin aceasta prisma, dacii capata o cu totul alta aura, remarcandu-se prin puternica si justa interpretare a credintei lor. Fara sa mai vorbim de performanta incredibila de a multumi, teoretic, ambele parti - divinitate si ales. Teoria se auto-sustine prin faptul ca, altminteri, stiind ce ii asteapta, dacii ar fi avut o grija extraorninara sa nu iasa din mediocritate, lucru care ar fi dus la un moment dat la o acuta penurie de lideri. Or acest lucru nu imi pare sa fi fost confirmat de nici o sursa istorica, nici macar din cele mai partinitoare. :)
Este evident ca aceasta credinta a apus de mult (sincer, nu as baga mana in foc ca ar fi fost inlocuita cu vreuna), caci as vrea sa vad cam ce figura ar face zeitatile contemporane daca si-ar vedea altarele pangarite cu liderii actuali! Sau poate ca nici nu s-ar ajunge pana acolo, ma indoiesc puternic ca in cazul in care s-ar fi pastrat traditia ar mai fi avut vreunul "pohta" de a iesi ca paduchele in frunte...
Cat despre elita intelectuala, cred ca rata mortalitatii sale este atat de ridicata prea putin din cauza eutanasiei, fara a o nega, totusi - caci exista. Motivul cel mai virulent, dupa mine, este imensul hau ce se casca intre intelectuali si mase, faptul ca la un moment dat au incetat sa mai traiasca in simbioza, izolandu-se unii de altii, nemaipricepandu-se, devenind a prióri unii criticii si dusmanii celorlalti. Iar daca acceptam ca vina este mereu a ambelor parti, poate trebuie sa ne amintim si de zicala cu "cel mai destept cedeaza", fapt ce pana imi prezent nu imi prea rezulta. Ar fi si greu, avand in vedere luptele fratricide din asa-zisele tabere, dar mai cu seama din cea a "intelighentiei" nationale. E suficient sa arunci o privire in interiorul USR si a altor asemenea "organisme". Acolo da, au inteles al naibii de bine ca dacii erau doar niste mistici naivi...
Sorin,
sigur că nu știm decât niște povești scrise de alții. A existat o carte, De bello dacico, dar s-a pierdut. Izvoare ar mai fi, însă pentru cercetarea lor nu se găsesc fonduri. Religia dacilor era mai complexă decât am lăsat eu să se înțeleagă. Totuși, zeul lor principal era subpământean. S-ar putea ca ei să nu fi avut spirit practic, fiindcă n-au construit cetăți de piatră, drumuri, așezări durabile. Când am zis că distrugeau elitele, m-am gândit și la faptul că nevestele cele mai frumoase și mai cinstite erau arse împreună cu defuncții lor soți. Ambiția asta de a-i trimite pe cei mai buni dincolo e, oricum, ciudată.
Da, intelectualii sunt dezbinați. Dacă vei citi Frumoasele străine de M. Cărtărescu, vei afla că unii ( de exemplu, Agopian ) sunt bârfitori și colportori de mizerii de neînchipuit. Nu sunt caractere cu care ai vrea să ai de-a face. Sunt însă și altruiști. Am impresia că poeții sunt solidari și nobili.
:)
Te salut, Serban!
Bun regasit, tuturor!
Cautam in trecut o motivatie/justificare, dupa ce in prealabil am facut o constatare, apoi ne lamentam si, precum un cerc bine definit, o luam de la capat.
Elitele sunt distruse de catre ele insele prin inactiune, prin acord tacit, prin lasitate, prin dezinteres total fata de orice si interes fata de "grup" (breasla), ori fata de gasca, ori doar fata de sine (adica de propria-i viata).
Profesorii (implicit educatia) a fost distrusa cu acordul lor (al elitelor).
Nu au fost uniti si nu au stiut sa prezinte societatii repercusiunile celor intreprinse de catre "stat".
Au gandit ca-i vor stoarce pe elevi/studenti si ca se vor descurca, nu s-au gandit la viitor, ci la propriul matz, la propria viata.
Asa s-a intamplat in mai toate domeniile unde elitele "au fost lovite".
Cu alte cuvinte S-AU LASAT LOVITE!
Actorii au cautat brese pentru a reusi sa mai castige un ban in plus. Lor nu le-a pasat nici de profesori (educatie), nici de medici (sanatate), nici de politisti (siguranta), nici de pensionari (morala)... de nimic.
Nu am vazut nicio breasla sarind in ajutorul alteia. Fiecare a aparut pe sticla cand a dat de greu...
Elite, in tara aceasta, pare ca nu mai exista. Ci doar oameni bine instruiti, inteligenti, care au devenit atat de individualisti, incat singura menire a lor este SUPRAVIETUIREA, daca nu un trai decent (sau peste mediu).
Si nu cred ca dacii ar fi culpabili pentru acest lucru...
Este parerea mea si nu e musai sa coincida cu a altcuiva.
Te imbratisez, Serban.
Eu nu cred ca aceasta tara mai poate avea un viitor frumos. Suntem compromisi.
Educatia a fost omorata!
Andrei,
te îmbrățișez cu drag. :)
Cu dacii, vorba vine. Așa e, nu sunt ei vinovați că că facem ceea ce facem azi. E adevărat ce spui în legătură cu educația și cu dezbinarea intelectualilor. E trist, e îngrozitor.
Mi-ai dat ideea că poate nici dacii nu aveau o educație corespunzătoare.
Mi-e teamă să mă gândesc la viitor.
Am recuperat de pe e-mail un comentariu al lui Blue care dispăruse, deși îi dădusem cu plăcere liberă trecere.
Blue Feedom :
:)
Este foarte adevărat ceea ce spui!
Blue,
mulțumesc mult. Aș vrea să nu am dreptate, dar situația nu e deloc roză. :)
Nu-i problemă, Şerban. Şi mie mi se mai întâmplă să descopăr în spam comentarii care n-aveau de ce să fie acolo.
Mă bag şi eu în vorbă...
Continui să cred că Şerban are dreptate. Pentru că un intelectual e format de asemenea manieră încât rareori şi cu mare greutate se va revolta sau va riposta la violenţe şi abuzuri. Căci modelul de supravieţuire prin agresivitate şi nesimţire îi este străin unui om elevat. Nu poate, n-are cum prin însăşi structura sa psihică, să reziste acolo.
Şi cum restul populaţiei nu dă nici o ceapă degerată pe intelectualii noştri, atunci afirmaţia lui Şerban e cât se poate de justificată : acest popor îşi distruge elitele.
E un fel de mineriadă generalizată.
:)
'Neatza, frumosilor, chiparosilor!
Blue, Gandhi nu a raspuns cu violenta sau agresivitate; Luter, Mandela si poate ca multi altii pe care inca media nu i-a mediatizat atat de puternic au luat atitudine in fata opresiunii, tocmai pentru a nu fi distruse doar elitele, ci intreg poporul, principiile (valorile) in care credea.
Nu e musai ss raspundem cu violenta la violenta, avem atatea mijloace la indemana, insa nu e tocmai comod.
Spre exemplu:
ai iesit cativa profesori sa picheteze Ministerul Educatiei.
CATIVA PROFESORI!
De ce nu ies toti?
De ce nu opresc activitatea TOTI!
Indiferent ca sunt profesori la unviersitate sau in gimnaziu... ei ar trebui sa fie ACOLO.
Unii alaturi de altii.
Sa-i vedem atunci pe domnii guvernanti... pun tancurile pe ei?
Langa profesori sa se alature si parintii si elevii/studentii; si medicii, asistentele; si pensionarii; si intelectualii din alte domenii!
Au cauza comuna: VIITORUL TARII!
Nu trebuie violenta, CI ATITUDINE!
Poporul nu distruge nimic, este distrus de catre elitele impasibile, de catre politicienii fara scrupule, de catre cei care au parghii necesare de a face ceva dar... nu fac!
Blue,
glumind puțin, pot spune că sunt și intelectuali dotați cu ace pline cu venin, precum viespile. Dar se înțeapă între ei. :) Iar ceilalți membri ai societății nu-i suportă defel. D-aia n-au lăsat dacii nimic scris. Probabil că scriitorilor de atunci li se puneau piedici atât de mari, încât s-au reprofilat pentru a putea supraviețui. :)
Andrei,
mare dreptate ai când vorbești despre atitudine. Intelectualii sunt egoiști, vanitoși și lași. Sunt câțiva activi și plini de dârzenie, iar ceilalți se uită la televizor. Ar trebui să-i mobilizeze cineva, să-i împingă de la spate. Nu e normal ca oameni fără niciun merit ( nici pe linie economică ) să devină multimilionari în euro, cu bani furați de la stat, iar cei de care depinde viitorul țării să intre la clasă cu pantofii scâlciați și îmbrăcați în zdrențe.
Serban,
sunt şi din cei de care spui, e drept.
Probabil că percepţia mea asupra tipologiei umane ce merită eticheta de intelectual veritabil e una distorsionată.
Fiindcă eu numesc astfel un individ care nu doar a acumulat informaţii dintr-un domeniu, ci s-a cizelat dpdv moral, caracterial. Altfel, e doar un specialist. O "unitate de memorie".
Un intelectual veritabil are deschidere spre valorile universale, le înţelege, le protejează şi se comportă în spiritul lor. Altfel, degeaba a studiat, că n-a făcut decât să memoreze oarece cu care să-şi hrănească egoul.
Andrei,
într-un fel ai dreptate. E vorba de civism, de responsabilitate şi de implicare.
Intelectualii de acum au fost formaţi în perioada vechiului regim. E greu să-i compari cu cei care au trăit în alte societăţi, culturi, timpuri.
Sunt oameni cărora li s-au amputat -psihologic vorbind- anumite trăsături de personalitate. Şi se vede cu ochiul liber. Dar, chiar şi aşa! Însă cred au căpătat acel sentiment al zădărniciei. Gândesc că gestul lor devine inutil în absenţa emulaţiei. E lipsit de efect pentru că nu antrenează masele.
Motiv pentru care sunt de condamnat doar în măsura în care uiţi complet de context.
Blue,
nici neintelectualii, ca să spun așa, nu sunt uniți. Poate doar la tâmpenii, când fac echipă pentru a face cuiva zile fripte. Ce vrei ? oamenii știu să bea, să mănânce și să... Naiba știe unde vom ajunge.
De acord, Şerban.
Dar şi aşteptările sunt mai mici în privinţa lor. Li se cere ca măcar să recunoască şi să urmeze un intelectual veritabil, nu să-l anihileze prin metodele pe care le cunoaştem deja. De la aruncatul în suliţă la reducerea la tăcere prin metodele moderne.
În general, oamenii se desconsideră pe ei înşişi, reducându-şi existenţa la elementele ei primitive. Sunt necesităţi pe care nu le neagă nimeni. Dar dacă ele precumpănesc în viaţa unui om, atunci începem să ne transformăm în... o haită de animale.
Blue,
mai pot spune doar atât : nu voi înțelege niciodată resentimentele pornite din invidie.
Eh, ştiu ce vrei să spui.
E trist ceea ce se întâmplă.
:(
Cu tot respectul :) Apropo de primarul Clujului - si eu spun la telefon niste minuni de ar sta in coada ascultatorii neavizati.Numai ca nu e foarte greu de facut diferenta intre realitate si "spus la telefon". Nu poti sa iei un om si sa-l inchizi, nu-i asa, pentru ca a spus la telefon ca el nu se da jos din din pat pentru nu stiu cate milioane :) Sau poti....pentru ca esti in Romania
Si mai e un lucru care mie personal nu-mi place - sa judecam omul cu ocaua mica. Toate bunele le stergem dar stam si ne uitam la bororoata efectuata.
Sa stiti ca Apostu a fost un primar iubit la Cluj. Si pana la pronuntarea sentintei, are dreptul la un dram de nevinovatie, indiferent din ce partid face parte :)
Cu tot respectul :) Apropo de primarul Clujului - si eu spun la telefon niste minuni de ar sta in coada ascultatorii neavizati.Numai ca nu e foarte greu de facut diferenta intre realitate si "spus la telefon". Nu poti sa iei un om si sa-l inchizi, nu-i asa, pentru ca a spus la telefon ca el nu se da jos din din pat pentru nu stiu cate milioane :) Sau poti....pentru ca esti in Romania
Si mai e un lucru care mie personal nu-mi place - sa judecam omul cu ocaua mica. Toate bunele le stergem dar stam si ne uitam la bororoata efectuata.
Sa stiti ca Apostu a fost un primar iubit la Cluj. Si pana la pronuntarea sentintei, are dreptul la un dram de nevinovatie, indiferent din ce partid face parte :)
Hapi2233,
sigur că aveți dreptate și nu trebuie să luăm de bune tot ce ni se strecoară în urechi. Dar mai cădem în păcat. :)
Trimiteți un comentariu