Sunt doi. Unul e chelbos și cu o barbă neîngrijită. Celălalt, păros ca un pui de urs. Apar, în vârful opincilor, imediat după ce eu am terminat, în somn, ultimul om de zăpadă. Se știe că fac momăi de nea pentru fiecare femeie cu care m-am plimbat și pentru toți prietenii cu care am băut vodcă rusească. Piticii șușotesc trei secunde și se vede că sunt dintre aceia care, dacă le întinzi o mână, îți taie și brațul și dup-aia îți încasează pensia de handicapat. Scot repede niște traiste mari și îmi fură mai întâi zăpada. Apoi încep să să cărăbănească în sacii lor ființele de omăt care dau să scape, dar nu pot fugi, fiindcă, potrivit tradiției, nu le-am făcut și picioare. Piticii se scălămbăie și, de bucurie, scot niște limbi roșii, șerpești. Amestecă de-a valma bulgării albi cu mersul Emiliei și mă jefuiesc de poemul pe care Nino Stratan mi-l dedicase cândva ( ningea în textul ăla cu fulgi cât ceștile de cafea ! ) și de mirosul vinului fiert pe care îl beau doi unguri, la etajul al treilea al blocului D, din Complexul Studențesc Grozăvești.
Nu-i întreb niciodată pe micuți de ce fac asta. Nu sunt curios din fire.
14 comentarii:
Lasă misterul să planeze, suflă-n el dacă se poate, cu cât stă suspendat cu atât există bucuria dată de spectacolul lui. Nu întreba niciodată piticii, oricum răspunsul pe care-l vei căpăta nu va fi cel așteptat, nici măcar oracular și nopți în șir nu vei putea dormi, gândindu-te la semnificații.
Mă mir că te-au lăsat să-i vezi!
Excelent!
:D
Presupun ca asta se intimpla doar in anii exceptionali, cu cantitati uriase de zapada, nu? :))
Minunata miniatura! Multumesc.
PS: (cu scuze, daca gresesc) Oare, din graba, s-a strecurat o greseala in text? (scot niște lungi roșii, șerpești)
Sunt parşivi dar în acelaşi timp isteţi piticii ăştia hoţi, pentru că te jefuiesc de tot ceea ce are valoare adevărată, preţuind mai mult decât tot aurul din lume. Dar să ştii că şi eu care te citesc, am tendinţa de a deveni un pitic profitor pentru că tentaţia e prea mare.
O alegorie pentru condiţia creatorului, care va să zică... Imaterialitatea cuvintelor se transformă în zăpadă, zăpada prinde viaţă, sau, mai exact prinde zbucium, arată scriitorul într-o metaforă aproape oximoronică - ființele de omăt care dau să scape. Timpul care ne jefuieşte de clipe nu se poate întrupa decât grotesc - un pitic chelbos şi unul păros.
Dacă alegoria e alta, asta nu arată decât că ceea ce aţi scris deschide nebănuite porţi...
Serban,
Excelent! Atât de deschis la interpretări, atât de simplu, în aparenţă... O poezie şi o atmosferă... Frumos!
astia ai tai sunt niste pitici rai...in legenda ei sunt mari meșteșugari. ei au creat sabia Gram, inelul magic Andvariut, inelul de aur al lui Odin numit Draupnir, sulița Gungir, părul de aur al lui Sif, colierul lui Freyja, coiful numit Huliǒshjálmr, ciocanul pe nume Mjolnik și corabia Skíǒshjálmr.
sigur ai tai s-au bagat in politica:)))
Scorchfield,
și eu mă mir că m-au lăsat să-i văd. Cred că sunt pitici din zona mediteraneeană, dar, cum spuneai, trebuie să lăsăm misterul întreg. :)
Blue,
mulțumesc ! :)
Augustin,
da, numai când cade un anumit fel de zăpadă, care miroase a Scandinavie și Siberie... Mulțumesc pentru corectură. Din cauza vitezei, într-adevăr. :)
Gabi,
cred că ne prădăm reciproc și ne prinde bine. :)
Camelia,
m-ai lăsat cu gura căscată. Ai o mare putere de pătrundere în cele mai subtile straturi ale textului ! Mulțumesc.
Te rog ca de acum încolo să-mi vorbești la singular. :) Suntem prieteni, nu ?
Liviu,
mulțumesc. Doar mă joc, să mai alung singurătatea. :)
Karina,
așa sunt eu norocos ! la câți pitici eztraordinari există, eu i-am nimerit pe cei mai răi. Așa am pățit cam peste tot și am devenit retractil și mizantrop. :)
Trimiteți un comentariu