Limba de tinichea

Limba ne înalță și tot ea ne coboară.
Limbajul pe care-l folosim ne dă identitate și, în ochii unora ( de pildă, Caragiale ), ne caracterizează implacabil. De cele mai multe ori, cuvintele noastre ne așează acolo unde ne este locul. Putem locui în palate, având la îndemână iahturi și haine scumpe, însă vorbele pe care le scoatem pe gură spun lumii cine suntem. Mi-a plăcut enorm o ironie a lui Mircea Cărtărescu la adresa lui Marin Sorescu : „Sorescu nu vorbea, ci bâiguia, era cu neputință să-l înțelegi. Cred că de-asta și scria literatură, ca să poată spune și el ceva, cât de cât...” Asta nu înseamnă că oamenii care n-au talent oratoric sunt niște proști, iar cei care și-au exersat înclinația de a sporovăi, ore în șir, mereu despre aceleași lucruri, învârtind cu dexteritate niște palavre ca pe niște pietre într-o găleată, sunt cine știe ce valori.
Știți cum vorbesc chirurgii ? Folosind, în fiecare enunț, ziceri care încep cu „p” sau „c”. Un limbaj visceral : ei explorează componentele anatomice ale omului.
Teologii au un stil arhaic, cu parfum de sărbători și de tămâie.
Polițiștii și militarii parcă ar citi din regulamentele de ordine interioare.
Istoricii și savanții vânează ideea.
Filosofii și ziariștii etalează, la derută, o exprimare cam din topor ( vezi CTP ).
Profesorii fac risipă de elemente lexicale și își pun în lumină obsesiile legate de învățătură și indisciplină.
Când auzim termeni precum „ a sabota”, „ a se sustrage” și „trădător” ( vezi conflictul din PSD), ne dăm seama că avem de-a face cu supraviețuitorii unei lumi revolute. Sunt oameni care nu au capacitatea de a se autoeduca, pentru a se adapta zilelor noastre. E toxic că ei încearcă mereu să aibă ultimul cuvânt și vor să pozeze în modele pentru ceilalți. Deși pare un om de treabă, Ion Iliescu este trădat, în primul rând, de propriul grai, care ne arată limitele sale. Mai demult, Emil Constantinescu fusese dat în vileag de niște discursuri ce ilustrau un caracter discutabil.  Am regretat totdeauna că Adrian Năstase, un intelectual de rasă, a intrat în politică. Multă vreme a vorbit civilizat ( mai ales când dialoga cu Coposu  ), dar mai târziu, noii săi adversari l-au obligat să le arate ouăle și chiar să-i bată cu ele ! Alți lideri sunt făcuți de ocară de fiecare sintagmă pe care o scot pe gură, în deplină concordanță cu un comportament golănesc. Un individ sinistru, Tălmăcean, execută dansuri grotești pe posturile de televiziune.
A fost, mai întâi, limba de lemn a activiștilor: moartă, rigidă, fără putința de a exprima ceva. A venit moda limbii de tinichea, folosite în dublu registru, pentru uzul vedetelor și al politicienilor. E zornăitoare, stridentă, redundantă, fără priză la idee. Deseori cade în construcții de mahala și nu comunică mai nimic, dacă exceptăm ura bestială care mustește din fiecare propoziție.

P.S. 1.Nu uit că Adrian Năstase, în calitate de prim-ministru, a sponsorizat mai multe apariții editoriale ale unor autori români de prestigiu. Am observat apoi că, în frumoasa tradiție românească, unii l-au înjurat.
     2. M-am referit exclusiv la limba vorbită și la cea folosită în presă. Ficțiunile nu intră în discuție, chiar dacă îți poți da seama, după stil, că Saint-Exupéry era un nobil, iar Céline, hai să spunem așa, un om dificil.