Ieri am auzit că, acum o lună, a murit o femeie pe care o cunoșteam din adolescență. Se numea Silvia. Era talentată, inteligentă, cultă și nonconformistă. Scria, desena, dansa. A avut o viață agitată. De la ea am împrumutat Ulise de Joyce. Tot ea m-a învățat să nu mă plictisesc niciodată. Ultima dată am văzut-o prin Videle, în această vară. Intrasem în curtea Policlinicii pentru a parca mașina și a evita conflictele cu polițiștii. Ea ieșea de acolo și mi-a spus că are cancer de vreo câțiva ani. Am fost consternat, dar i-am spus obișnuitele cuvinte de încurajare. Era optimistă.
- Nu voi muri, fiindcă nu mă lasă băiatul meu, mi-a zis, zâmbitoare.
Așa am aflat că are un fiu care a depășit vârsta majoratului. I-am dat numărul de telefon al celui mai puternic bioenergoterapeut din țară ( mi-l comunicase și mie savantul Radu Ilie Mânecuță ) și ne-am despărțit, promițându-ne că vom ține legătura.
Voi evoca o scenă care este în ton cu spiritul ei ludic și luminos. În tinerețe o vizitam pe fată, însoțit de vărul ei, un pictor talentat. Într-un rând, gazda ne-a servit cu vin. Ciudățenie mare ! La un minut după ce era pus în pahare, vinul roz devenea de un verde intens. Ciocneam, beam și miroseam cu discreție. Era vin adevărat, nu încăpea nicio îndoială, dar nu înțelegeam de ce își schimba culoarea într-un mod atât de spectaculos. Nu îndrăzneam să întrebăm, iar ea râdea de încurcătura noastră. La plecare, pictorul, ușor pilit, a spus din ușă :
- Mulțumim foarte mult ! Am băut un excelent vin verde !
Din toate întâlnirile și discuțiile noastre de atunci n-au rămas decât amintirea vinului verde și replica amicului meu. Acum înclin să cred că totul a fost o farsă nevinovată, pusă la cale de inteligenta mea cunoștință.
Să-i fie țărâna ușoară ! Sunt sigur că ne vom revedea cândva, la o răspântie de ceruri și vom admira împreună firma luminoasă a Paradisului.
4 comentarii:
Se întâmplă, uneori, să întâlnim persoane speciale şi, chiar dacă durează puţin, cât să bem un pahar cu vin verde, momentul respectiv se întipăreşte profund. De fapt, ai avut noroc să cunoşti un spirit ludic şi luminos.
Dumnezeu s-o odihnească,
imi pare rau pt femeie. evocarea ta (primul lucru pe care l-am citit in dimineata asta) este minunata.
Catia,
sfârșitul jocului vine atât de repede ! Cu ce rămânem este neînsemnat. Am avut norocul să cunosc oameni deosebiți.
Panta,
mulțumesc. În Conversația lui Coppola ( cu Gene Hackman ), o fată i spunea unui băiat : „ Când văd un bătrân, mă gândesc că și el a fost copil cândva și că l-a iubit cineva...”
Trimiteți un comentariu