joi, 10 noiembrie 2011

Raiul e un fel de NATO

* Un predicator spunea că refuzul de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate este, ca și nerecunoștința, un semnal că umanul cedează vizibil în favoarea monstruosului. Afirmațiile sale ( ca și pretenția unui profesor de a fi salutat de foștii săi elevi ! ) capătă o coloratură comică, din moment ce în China, oamenii sunt striviți pe stradă, ca niște bostani. Dacă se întâmplă ca ființa pe care a lovit-o un camion să fie un copil, iar micuțul mai respiră, șoferul dă înapoi și-l mai calcă o dată, pentru a-l ucide, fiindcă, în acest caz, amenda este mai mică. Vom deveni o specie pe care Dumnezeu n-a „prins-o” în Planul Său : niște pocitanii care se amuză de propriile cruzimi.
* Joe Frazier a murit. Îmi aduc aminte că eram un băiețel când el l-a învins la puncte pe Cassius Clay ( Muhammad Ali ). Nu aveam televizor, meciul se desfășurase noaptea și a doua zi dimineața l-am căutat la școală pe vărul meu, Badea, și l-am întrebat cine învinsese. Badea văzuse meciul la un vecin care se număra printre cei trei cetățeni din localitate, care aveau aparatură electronică.
- A bătut Frazier, mi-a spus vărul meu, dezamăgit.
Am rămas câteva clipe tăcuți, triști, apoi m-am întors și m-am îndreptat către clasa mea. Se mai prăbușise un mit.
 Pe urmă, Foreman l-a făcut terci pe Frazier, trimițându-l de șase ori la podea, chiar în primele minute ale unui meci memorabil. Cine găsește acum cele mai potrivite cuvinte pentru a-și lua rămas bun de la cel dispărut ?  Bineînțeles că Foreman, ca să rămânem pe scena comediei  grotești în care jucăm toți : „ Noapte bună, prietene ! ” Îmi sună ca și cum i-ar fi dat un ultim pumn și l-ar fi trimis într-un K.O. veșnic.
* Cineva mi-a relatat un fapt greu de crezut pentru un om care trăiește într-o lume în care concetățenii caută conflictele cu lumânarea. Un bărbat din zona colinară a câștigat la loterie o sumă importantă. Cum a cheltuit omul banii ? I-a umpărat casă unui prieten și a plătit, prin intermediari, operația foarte costisitoare pe care a suportat-o, într-o clinică din Austria, copilul celui mai mare dușman al său. Pradă unei uluieli de factură creștină, un amic l-a întrebat pe norocos dacă nu a înnebunit. Omul a explicat, răbdător, că în rai nu putem pătrunde individual, iar credința nu este un fel de cârnat care se dă gratuit și din care fiecare dintre noi trebuie să apuce cât mai mult. În timp ce interlocutorul său rânjea, piosul a spus :
- Nu poate să-mi fie mie bine, dacă dușmanilor și prietenilor mei le merge rău ! Suntem interconectați !  Cum să-ți spun ? Raiul e un fel de NATO : nu ești primit acolo dacă nu ai tratate de pace semnate cu toată lumea !

10 comentarii:

Scorchfield spunea...

După ce mi-am scris testamentul și moștenitorii știu asta, mai contează cum mor?! Cam asta este cu NATO.

În schimb băieții ăștia tari cu pumnul mai și mușcă dintr-o ureche, căci se cam deregleză la minte după atâtea lovituri și dacă nu fac asta sigur îi ia vreun parkinson sau mor în fotoliu a doua zi după meci.

”Acolo sus cineva mă iubește” este un film despre astfel de fapte, merită căutat și văzut!
:)

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
mă bate gândul să mă fac musulman. La ăia, credincioșii sunt mai uniți. :) Nu te tentează ?
Așa își fac mulți socotelile cu NATO. Cred că există un NATO pentru fiecare. :)

SOmeONE spunea...

:)))

Iata o valabila interpretare in cheie moderna a raiului! Poate ca ar fi timpul sa se rescrie Biblia, prea arhaica in exprimari si pilde, folosind termeni actualizati. E foarte posibil ca prea-putina credinta a contemporanilor nostri sa izvorasca tocmai din dificultati de comprehensivitate...

Daca personajul tau are dreptate, putem sa batem fiecare cate o suta de matanii... putea fi si mai rau! Raiul putea sa fi fost, spre exemplu, Spatiul Schengen. Dracu' ne lua, pe toti! :))

Scorchfield spunea...

După ce m-am chinuit atât de mult să devin liber-cugetător, cu toate temerile pe care le are un om, cu toate visele și coșmarurile, acum să trec la alții? asta nu! din lac în puț adică să ajung, stau bine și doar privind.
:)

Liviu Drugă spunea...

Serban,
Citeam si ma tot gandeam ce e straniu, foarte straniu, in ultima intamplare povestita de tine. Dupa o vreme mi-am dat seama. Se spune mereu ca oamenii buni nu au noroc in viatza. Ei uita omul asta, care are si o filozofie interesanta (chiar daca nu sunt de acord in esenta ei), a avut noroc. Sau, altfel spus, coincidenta a fost de partea lui. Exceptie, mare exceptie!!!!

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
:)))
Așa cum Dumnezeu apare ca un moș, într-o ipostază accesibilă tuturor, paradisul ar trebui explicat pe înțelesul tinerilor. Mă bucur că te „revăd”.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfiel,
poate că ai dreptate. Dacă și ăia sunt conflictuali și intoleranți ( cum sunt majoritatea credincioșilor, încălcând principiul de bază al unei bune relații cu Dumnezeu ), n-are rost să ne complicăm. Un cugetător trebuie să fie musai liber.
dar și Iliescu zicea că e liber...:)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
norocul a fost al celor care l-au cunoscut. Șansa sa de a trăi fără griji a rămas tot într-o altă lume. :)

Scorchfield spunea...

Iliescu este liber în închisoarea lui!

Să mă explic: faptul că din anii 90 încoace fostul președinte străbate ideologiile ca păsările migratoare, mă face să cred că dânsul este într-un loc strâmt, și se lovește de pereți.

Comunismul cu față umană, minerii, întreprinderile mici japoneze, modelul suedez, industria germană etc. sunt numai o parte din rătăcirile lui în libertatea lui strâmtă.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
poate că Iliescu este un om care încearcă să devină mai bun și își deschide permanent gândirea, în ciuda faptului că este marcat de o epocă și de un limbaj ? Dacă el își schimbă hainele ideologice nu din nesiguranță, ci din dorința de a se autoperfecționa ? Nu știu ce să zic. Constat însă că ai dreptate : în ciuda agitației, mintea lui rămâne blocată, probabil între pereții despre care vorbești. Totuși, ascultă ce îi spui, spre deosebire de alții care se aud numai pe ei înșiși.