duminică, 10 iunie 2012

Foamea perpetuă

Privind înghesuiala de la promoţiile cu care marile magazine îşi ispitesc clienţii, îţi vine să crezi că suntem un popor de nemâncaţi.
Oriunde se dă ceva de pomană se adună lumea luminată. Îmi vine să plâng când văd mulţimile care îl aşteaptă pe Becali la poartă, în fiecare dimineaţă. Dacă vei spune că dai roţi de căruţă gratuite, vor veni oameni din toate colţurile ţării, dar mai ales din Bucureşti şi vor trage de tine, exercitându-şi dreptul creştinesc de a primi bunuri fără să muncească. La hramuri şi la ceremoniile religioase, românii se bat şi se calcă în picioare pentru o farfurie de mâncare sau pentru puţină apă sfinţită, în condiţiile în care foarte mulţi dintre ei au acasă tot ce le trebuie.
În străinătate ne-am făcut renumele de hoţi şi cerşetori, aici avem cele mai proaste şi mai scumpe servicii din lume, băgăm zeci de miliarde de euro în drumuri care nu se vor face niciodată, iar cetăţenii care mai ştiu de ruşine sunt într-o minoritate îngrijorătoare.
Am trăit în condiţii grele şi îmi amintesc că era un lux să ai o bucată de pâine ( goală ! ) în mână, atunci când ieşeai la joacă.  Am făcut foamea mulţi ani, prin camere mucegăite şi prin cămine studenţeşti, dar nu mi-a trecut prin cap să fur mâncarea vreunui coleg. Şi n-am considerat niciodată că am beneficiat de o educaţie prea grozavă. De ce suntem oare atât de pătrunşi de această lipsă de demnitate, tradusă într-o neruşinare agresivă ?  Se va opri vreodată căderea morală a acestui neam ?
O lăcomie atavică i-a cuprins pe toţi locuitorii plaiurilor mioritice. Să înţeleg că nu se satură niciodată acela care a suferit de foame cândva ? Că umilinţa nu poate fi răscumpărată, iar foamea nu poate fi astâmpărată ?
Înnebuniţi de ideea de a procura hrana zilnică, părinţii nu mai au timp să se ocupe de copiii lor. Lasă totul pe seama profesorilor. Aceştia sunt socotiţi mai mult un fel de paznici pe islazul didactic, decât nişte specialişti care să-i instruiască pe elevi în diferite domenii. Dacă ar fi fost după domnul Băsescu, dascălii ar fi trebuit să stea toată ziua la şcoală, pentru salariul de mizerie pe care îl primesc. Păi, ce, e atât de simplu să fii la comanda lui P... Goală ?
La rândul lor, micuţii au găsit o modalitate simplă de a-şi manipula familiile. Povestesc acasă tot ce fac rău colegii lor, se vaită de nedreptăţile profesorilor şi se victimizează. Cunosc oameni care nu m-au întrebat niciodată cum merg odraslele lor, dar vin la şcoală pentru a mi-i arăta cu degetul pe alţii. Fiecare familie stă cu ochii pe copiii vecinilor şi ai cunoscuţilor şi doar câţiva se mai ocupă şi de propriile vlăstare. Astfel stând lucrurile, sunt proşti urmaşii lui Goe să nu facă la şcoală ce le trece prin cap şi să mai deschidă o carte ?
Am auzit, zilele trecute, o discuţie între o elevă şi tatăl său :
- Ce, mă, îl durea mâna pe dom' profesor să-mi mai dea şi mie o jumătatede punct ? Lui Vasilescu i-a dat şi a luat nouă !
- Păi, şi ţie tot nouă ţi-a ieşit, nu ? Dar ai dreptate, aşa e, o să discut eu cu dobitocul ăla ! E incorect, ştie toată lumea. O să-l ia mama...
În realitate ştiu că profesorul cu pricina nu-i dăduse nicio sutime în plus lui Vasilescu, iar nemulţumitei îi crescuse nota cu 80 de sutimi de punct.
Dar aşa îi trebuie că s-a făcut profesor ! Cui îi dai, trebuie să-i mai dai, cui îi faci bine ca să te înjure, trebuie să-i faci şi mai mult bine ca să te înjure cu şi mai mult spor.
În România, profesorul este singurul cerşetor adevărat, însă el nu are voie să întindă mâna. Demnitatea şi bruma de educaţie primită acasă şi prin şcoli îl împiedică să se coboare până acolo.

6 comentarii:

silvia spunea...

Cred mai degrabă că e vorba de o psihoză în masă indusă pe toate căile, de îndemnul de a lua de la viaţă tot ce se poate lua, chit că ne trebuie sau nu. Şi o mentalitate provenită de afară, acela de a cîştiga cu orice preţ, de a nu rămîne de căruţă. Românii n-au învăţat încă biblica înţelepciune a cîştigului şi a pierderii.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
este o psihoză şi unii sunt, într-adevăr, înfometaţi. Dar ce ne facem cu neamurile proaste care nu se mai satură. Un nivel de înţelegere a lumii care vizează numai burdihanul plin şi buzunarul îndesatspune multe despre omul reprezentativ de azi.

Liviu Bimbea spunea...

Noa serbus. Cât adevăr spune articolul tău în tot ce spune. Dar, mai este şi un dar. Cei care au suferit de foame nu mai sunt printre noi. Au rămas copiii lor. Dintre aceştia doar unii au mai suferit de foame pentru că părinţii lor s-au străduit să nu ştie şi ei ce-i lipsa.
Cei care astăzi întind mâna când se dă ceva gratis sunt cei care nu au suferit de foame dar s-au învăţat să primescă de-a gata. Aceştia sunt şi cei care-şi lasă urmaşii în seama altora pentru a-i educa. Din păcate marele păcat este că sunt mulţi cei care astăzi întind mâna şi nu se mai satură oricât ar avea.
Aceasta-i opinia mea. Nu ştiu dacă ea concordă cu realitatea, dar aşa văd eu, observatorul de pe tuşă, mersul vremurilor.
Să ai o noapte liniştită, sănătate şi putere de muncă pentru a merge înainte pe drumul vieţii.

Şerban Tomşa spunea...

LIviu,
ai nuanţat admirabil. Cei care nu au măsură, nesătuii de azi, n-au răbdat de foame, dar şi-au însuşit un mod parazitar de a prospera. N-ai văzut că în instituţiile de stat sunt plătite şi recunoscute maldărele de hârtii care nu folosesc la nimic ? E un mod de a păcăli meseria, munca, societatea, pe ceilalţi şi, în cele din urmă, pe noi înşine. Din păcate, nu vom ieşi prea curând din rahat.

Vocea-de-departe spunea...

Cred că asta cu neamul prost e prin gene. Se transmite odată cu incultura şi e direct proporţională cu ea şi cu obrazul gros şi infatuarea.

Şerban Tomşa spunea...

Vocea-de-departe,
corect!
Neamul prost se vede şi atunci când e înfpmetat, şi când ajunge în cireadă " într-un post însemnat".