luni, 2 iulie 2012

A fi profesor

Tipul profesorulului occidental a fost totdeauna diferit de cel oriental. Dacălul european nu a fost / nu este un model de viaţă pentru elevii săi, în timp ce mentorul răsăritean este considerat un înţelept care trebuie să fie urmat cu sfinţenie. Vă aduceţi aminte de cărţile lui Heinrich Mann, unde magistrul, un tiran absolut, intră în conflict cu discipolii, fiindcă nu are loc de ei la bordel ? Mai inteligent şi mai modern, celebrul scriitor francez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel, îi duce el însuşi, în viaţa reală, pe elevii săi la curve.
Noi ne aflăm, după cum ştim, la porţile Orientului. Relaţia dintre profesor şi elev s-a transformat, după 1989, dintr-o subordonare oarbă într-o băşcălie a celor mici faţă de belferi.
Dacă profesorul nu-i poate oferi un model de viaţă învăţăcelului, este obligatoriu ca omul de la catedră să le asigure celor mici un model de gândire şi un stil de viaţă intelectuală. Să-i înveţe să înveţe. Evident că nu are ce să-i transmită la capitolul viaţă, fiindcă proful nu ştie nici el cum se trăieşte. Maxima Non scholae, sed vitae discimus  nu mai este valabilă !
Copiii nu trebuie să fie terorizaţi, umiliţi şi târâţi prin noroi. Problemele de zi cu zi să nu fie convertite în surse de conflict, de culpabilizare, de pedeapsă, de scandal şi de confuzie. Noţiunile predate să nu fie nişte ghicitori care să-i încurce pe cei care vor să înveţe ceva şi să nu fie metamorfozate în chestiuni imposibil de înţeles. Misiunea omului cu catalogul este să facă dintr-un element complicat o temă aceesibilă chiar şi pentru minţile cele mai superficiale.  Să dezlege enigme, să aducă lumină, să uşureze viaţa fiinţelor din bănci.
Dar dacă el face toate acestea, iar micuţii nu deschid cărţile şi caietele, fiindcă văd că actul de a învăţa echivalează , în final, cu un salariu de câteva sute de lei ? Ce se întâmplă atunci când, pe fondul unei lipse totale de motivaţie, părinţii îşi trimit odraslele la şcoală aşa cum ţăranii îşi încredinţează vitele văcarului de serviciu,  la cârd ?
Răspunsul este simplu : profesorul şi şcoala devin bătaia de joc a societăţii.

12 comentarii:

Vocea-de-departe spunea...

E motivul pentru care, când n-am mai suportat, am părăsit, deşi cu regret, meseria de dascăl.

silvia spunea...

Şi totuşi există dascăli care ştiu să stîrnească alchimia aceea tainică care preface minţile (sau inimile)în aur. Există dascăli carismatici, care se transpun atît de mult în timpul predării, încît e imposibil să-i lase indiferenţi pe învăţăcei. Chiar dacă nu înţeleg mare lucru, ei simt pasiunea. Şi mai există ( aceştia îmi plac cel mai mult), dascălii prieteni, apropiaţi de elevii lor, un fel de părinţi de gradul doi, să zicem. Ei sunt atenţi la fiecare, cel puţin sub aspect psihologic, şi încearcă să le exploateze părţile bune, să-i stimuleze cumva. Nu există pădure fără uscături, dar, în general, fiecare copil are ceva bun. Vorbesc, desigur, din perspectiva unei foste eleve, dascăl nu am fost niciodată, deşi visam să fiu cîndva, cu mult timp în urmă...

Şerban Tomşa spunea...

Vocea-de-departe,
e bine că ai putut face asta. Ai avut, adică, de ales. :)

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
toţi copiii sunt minunaţi. Sunt cel mai bun prieten al lor. Doar că nu mai au nicio treabă cu învăţătura. Iar la carismă prea puţini sunt sensibili. :)

Liviu Bimbea spunea...

Noa serbus. Este foarte tristă concluzia ta finală. Nu mai am ce comenta. Să ai o seară liniştită şi o noapte odihnitoare.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
da, mai trist nici că se poate. Ar mai fi de vorbit despre recunoştinţa unor foşti elevi. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Îţi mulţumesc şi îţi doresc, la fel, linişte şi odihnă.

silvia spunea...

Poate că ar trebui convinşi că utilitatea învăţăturii e mai subtilă, nici pentru şcoală, nici pentru viaţă, nici pentru carieră sau un salariu mai mic sau mai mare, ci pentru a te împlini ca om şi a înţelege pe cît posibil lumea în care trăieşti, dacă nu universul.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
glumeşti ! :)
Ce împlinire umană, ce înţelegere a lumii ?
În lumea asta împlinirea buzunarului şi înţelegerea traseelor banilor sunt totul. Din nefericire.
Hai să spunem că noi avem tăria de a nu fi interesaţi de bunuri materiale. Dar de aici până la mizeria cruntă în care trăim ( cu câteva sute de lei nu-şi poţi cumpăra nici pantofi, darămite o carte ! ) e cale lungă. Dacă vreau să mă împlinesc spiritual, mă fac pustnic şi trăiesc cu văzduh. Nu poţi însă realiza performanţe de niciun fel cu stomacul gol şi îmbrăcat în zdrenţe.

silvia spunea...

Cu stomacul gol nu, cu toate că Cioran susţinea că orice prînz care ţine mai mult de zece minute e otravă pentru spirit. În zdrenţe, poate. Scuză-mi idealismul, dar eu tot mai cred că "avem datoria" de-a ne desăvîrşi din punct de vedere uman, şi nu e vorba de performanţe. Asta vine cu stăruinţă şi cu timpul. Numai că românii au fost contaminaţi de un morb de import.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
printre ignoranţi nu se poate desăvârşi nimeni. Înţelepţii se izolează de lume pentru a se împlini spiritual, cum zici tu. N-ai văzut că îţi fac rău în primul rând cei pe care i-ai ajutat ?
Din păcate, ştiu ce este datoria. Mi-am făcut-o zeci de ani, cu entuziasm, făcând performanţe, dar ştii vorba lui Eminescu : " Te-or întrece nătărăii / Chiar de-i fi cu stea în frunte." Aşa că lasă-mă cu datoria, că nu mai cred în ea, aşa cum nu mai cred în majoritatea oamenilor pe care îi văd mişunând în jur.

silvia spunea...

Eu vorbeam de datoria faţă de sine, în sensul lui Kant, de la care n-ar trebui să abdicăm aşa uşor.
Nu numai ignoranţii fac rău, s-ar putea spune că din punct de vedere creştin, aceştia pot fi iertaţi, fiindcă nu ştiu ce fac. Dar cîţi deştepţi nu fac răul, cu o plăcere cel puţin sadică. Ori poate sunt doar aparent deştepţi...

Ok, înţeleg amărăciunea, dar ce-ar trebui să facem ? Să ne supunem dictaturii proştilor, sau să protestăm ori de cîte ori avem ocazia ? Tolstoi spunea că dacă există o conspiraţie a răului (ignoranţei), ar trebui contracarată cu o conjuraţie a binelui. Dar dacă toţi dăm bir cu fugiţii, ce se va întîmpla?
Eu sunt de părere că în lume se vor naşte întotdeauna şi oameni deştepţi, istoria a dovedit-o, şi chiar dacă proştii sunt întotdeauna mai mulţi, o mînă de deştepţi fac cît ei toţi la un loc.
Şi nu vreu să mă gîndesc ce război de orgolii s-ar isca dacă toţi am fi deştepţi !
Poate că lumea este şi ea în declin, ceva precum decăderea Imperiului Roman, după care va urma un reviriment...

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
am înţeles. :)