joi, 19 iulie 2012

Idei regale. Dumnezeu, personaj literar episodic

Uneori, în unele texte,  găseşti idei şi viziuni care te cutremură şi îţi sorb toată energia mentală. Nu te poţi gândi decât la ele. Cum a putut un creier uman să emită aşa ceva ?
Un veac de singurătate, Maestrul şi Margareta, Cartea Milionarului, Rodul pământului şi Ora de germană sunt cărţi de neuitat, cu teme, motive literare şi scene atât de noi şi de surprinzătoare, încât, la prima lectură, laşi volumul din mână şi te minunezi ca un copil. După aceea revii constant la romanele respective, ca la fragmentele magice ale unei Biblii profane. ( Să nu uit : am întâlnit şi două persoane cărora nu le-a plăcut Maestrul şi Margareta.Erau o doamnă foarte citită, fostă elevă a mea, şi un adolescent care...nu prea se omoară cu deschisul cărţilor. Îmi este greu să găsesc o explicaţie pentru primul caz : e ca şi cum un copil mi-ar spune că nu-i place Harry Potter. )
Către sfârşitul romanului lui Bulgakov, Levi Matei îi spune lui Woland că Dumnezeu a citit romanul maestrului :
"- El a citit opera maestrului, vorbi Levi Matei, şi te roagă să-l iei tu pe maestru şi să-l răsplăteşti cu odihna. E greu să faci asta, duh al răului ?
- Pentru mine nimic nu-i greu, răspunse Woland, şi tu o ştii prea bine.
După o vreme de tăcere, adăugă :
- Dar de ce nu-l luaţi voi, în lumină ?
- El n-a meritat lumina, ci odihna, rosti, trist, Levi."
Un autor citit de Dumnezeu ar trebui să fie măgulit. Dar El îl încredinţează pe scrib forţelor întunecate, pentru ca acesta să fie pus la odihna veşnică. Să fie asta soarta tuturor scriitorilor ?
Una fintre cele mai uluitoare povestiri care s-au scris vreodată este Un diamant mare cât Hotelul Ritz de Francis Scott Fitzgerald. Braddock Washington descoperă un munte de diamant şi îşi clădeşte o proprietate fabuloasă, care nu este trecută pe nicio hartă. A reuşit asta, mituind înalţi funcţionari de stat. Are la dispoziţie sclavi negri şi a răpit, pentru a-şi construi locuinţa, un poet decadent, un pictor scenograf, un arhitect şi un grădinar peisagist: Artiştii nu sunt însă să proiecteze nimic acceptabil şi sfârşesc într-un spital de nebuni. Palatul visat de Braddock este realizat cu ajutorul unui specialist din cinematografie, care este obişnuit să lucreze cu fonduri nelimitate, cu toate că nu ştie să scrie şi să citească. Percy, fiul lui Braddock, îl invită pe colegul său de şcoală, John, să-şi petreacă vacanţa acasă la el. Aşa descoperă John minunăţiile de pe muntele de diamant. Ralatarea se face din perspectiva musafirului. Dimineaţa, patul se înclină şi John se trezeşte într-o baie cu arteziene din care ţâşneşte apă parfumată şi spumoasă ori rece şi sărată, după preferinţe. Băiatul se împrieteneşte şi mai mult cu Percy, gazda sa, şi se îndrăgosteşte de Kismine, sora mai mică a acestuia. Începe să bănuiască adevărul : nu va mai fi lăsat să plece viu din casa lui Braddock.
 Piloţii care descoperă, din aer, avuţiile lui Braddock sunt doborâţi şi puşi sub lacăt. Unii reuşesc să evadeze şi vin cu ajutoare, atacând domeniul. Când totul pare pierdut, bătrânul Braddock încearcă să-l mituiască pe Dumnezeu, pentru a-şi salva proprietatea. Când îl strigă pe Creator, o face "răspicat şi solemn, cu un orgoliu neîmblânzit " :
" - Hei, tu, cel de colo ! începu el cu un tremur în glas. Tu, cel care mă asculţi !"
Şi :
- Hei, tu, cel care eşti acolo sus ! "
Nu mai spun ce-i promite personajul lui Dumnezeu. Banii fără număr fac din om altă făptură, mult involuată.
Dar ideea m-a tulburat şi mi-a dat de gândit multă vreme.  Ca să-l parafrazez pe Nino Stratan, aripa nebuniei a făcut multă vreme fâlf-fâlf ! în capul meu .

6 comentarii:

Scorchfield spunea...

Mi-a plăcut!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
mulţumesc, sunt măgulit. :) Ştii cât de mult ţin la părerea ta.

val spunea...

mi-a placut articolul dvs si am mai gasit si o carte de citit> ora de germana, despre care doar auzisem din intamplare. intr-adevar vorbiti despre carti cu adevarat magice, uneori ma intreb ce o fi cu mintea oamenilor care creaza astfel de minunatii.

Şerban Tomşa spunea...

Val,
cărţile trebuie să fie citite mai ales pentru bucuria descoperirii unor lucruri noi, uimitoare. Poate că miza oricărui scriitor ar trebui să fie aceea de a reinventa lumea în forme surprizătoare şi revelatorii. Ca şi Arghezi, cred că arta nu e mimesis, ci explorează potenţialul virtualul.
Mulţumesc pentru vizită, vă mai aştept.

Liviu Drugă spunea...

Aş răstura puţin perspectiva. E mai important în ce ai scris tu că mai există oameni, ca tine, care se lasă uimiţi. Să fii capabil de a cauta lucrul care să te suprindă este şi a fost unul dintre marile însuşiri ale omului.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
mulţumesc ! Ideea ta e atât de frumoasă !
Atâta vreme cât există uimire şi bucuria de a aprecia ce face altul, arta nu va pieri. Şi atâta timp cât sunt oameni care iau apărarea celor sărmani şi a animalelor nevinovate, nu ne pierdem speranţa în viitorul umanităţii.