Zilele acestea am văzut, pe Facebook, coperta unei cărţi de Nichita Stănescu şi mi-am reamintit bucuria cu care, în copilărie şi în adolescenţă, căutam şi găseam cărţi noi. Am avut aceeaşi senzaţie când am cumpărat, de la un anticariat, Ningea în Bărăgan, debutul lui Fănuş Neagu.
Era fascinaţie pură faţă de magia textului, comparabilă cu emoţia copleşitoare pe care o trăiam când o vedeam venind la liceu pe o colegă de care eram îndrăgostit şi căreia nu am îndrăznit niciodată să-i adresez cuvântul.
În primii ani de şcoală nu ne recomanda nimeni să citim şi alte cărţi în afară de manuale, deşi localitatea avea o bibliotecă de treizeci de mii de volume. Mărturisesc că la început nu-mi plăcea să citesc. Mă plictiseam repede, nu mă interesa ce găseam în opurile care îmi cădeau în mână. Apoi am primit, ca premiu, Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain. A fost opera care mi-a deschis uşa către lumea literaturii. Răscolitul bibliotecii comunale devenise un obicei şi avea ceva din expediţiile către necunoscut întreprinse de marii exploratori. Luam rafturile la rând, descoperind mereu ţinuturi noi şi uimitoare. Nu terminam niciodată o carte care îmi plăcea şi nu ieşeam din spaţiul ei protector până ce nu găseam alta la fel de încântătoare. Dar am mai evocat, cu alt prilej, lecturile mele din perioada respectivă.
De la o librărie din Bolintin am cumpărat Delirul de Marin Preda. Îmi aduc aminte că ţineam tot timpul pe masă, ca pe nişte talismane, Zgomotul şi furia şi Lumină de august de William Faulkner. ( Am suferit foarte mult când bătrâna mea gazdă, care nu-mi oferea şi hrană, s-a milostivit într-o seară să-mi aducă nişte mâncare. Nu eram acasă, era întuneric, iar femeia s-a împiedicat şi mi-a năclăit autorii preferaţi într-un sos unsuros şi greţos. ) Citeam zilnic din ele, aşa cum gazda mea deschidea Biblia, şi aveam dese discuţii în contradictoriu cu un coleg pasionat de Dostoievski. Se numea Alexandru Borţan, era din Malu-Spart şi mai târziu a ajuns căpitan de navă. El este cel care mi-a spus într-o zi că nu va putea trăi dacă nu va vedea Capela Sixtină. Şi pentru asta s-a făcut ofiţer de marină.
Pe urmă, în facultate, colindatul librăriilor şi anticariatelor era principala noastră activitate zilnică. Eram însoţit mai mereu de un prieten ori doi. Ce fericire era pe noi când ajungeam să ţinem în mână Aspecte ale mitului sau Falsificatorii de bani ! Mângâiam volumele, le adulmecam mirosul de cerneală tipografică şi fugeam la cămin, unde ne puneam pe citit. Într-o după-amiază am zărit într-un anticariat, în aceeaşi fracţiune de secundă cu prietenul Marin Neagu, Idiotul lui Dostoievski. El a fost mai iute de mână şi a înhăţat-o, dar, ajunşi la cămin, mi-a scris două cuvinte pe pagina de titlu şi mi-a făcut romanul cadou.
Cred că un om suferă cea mai mare pierdere atunci când este împiedicat să citească. Cea mai săracă fiinţă umană este cea care nu ştie ce înseamnă lectura şi nu poate preţui bibliotecile. Până şi Miron Costin, în plin Ev Mediu, ştiau că nu este altă şi mai plăcută zăbavă decât cetitul cărţilor.
Am descoperit apoi bucuria de a vedea pe cineva citind. Nino Stratan îi spunea altfel.
- Bătrâne, mi-a zis într-o zi când m-a văzut cu Maestrul şi Margareta în mână, te invidiez cumplit pentru bucuria pe care o trăieşti acum, când citeşti o carte pe care eu am citit-o deja şi mi s-a părut o capodoperă !
Nu i-am spus că şi eu o mai citisem, ca să nu-i stric plăcerea de a mă vedea că fac cunoştinţă cu o creaţie de neuitat.
Literatura este arta care presupune o muncă inefabilă, de imaginaţie şi de cooperare, din partea receptorului. Supune atenţiei pagini acoperite cu semne pe care cititorul le transformă în lumi pline de viaţă. Prin comparaţie, artele vizuale şi cinematograful, de pildă, îşi protejează admiratorii şi îi scutesc în bună parte de eforturi creatoare.
P:S. Astăzi este ziua de naştere a lui Ion Stratan. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 57 de ani. Nu voi înceta niciodată să-i deplâng dispariţia prematură.
11 comentarii:
Aveam o colega care vindea carti intr-o librarie.O innebuneam!
"Ai mai primit ceva de Dostoiesky?"
Idiotul a fost ultimul roman pecare "am pus mana" si, l-am "inghitit"!
Tora ! Tora ! Tora !,
şi pe mine m-a răscolit "Idiotul". Dar Dostoievski nu poate fi nici măcar urmat. E copleşitor, de departe cel mai mare prozator născut vreodată. Alături de Gogol, desigur...
Buna dimineata , prietene !
Articolul tau mi-a rascolit amintiri , mi-a purtat gandul la vremea cand terminasem de citit tot ce aveam prin dulapurile casei parintesti si incepusem sa bantui bibliotecile de cartier . Dar gandul mi s-a dus si la un fost coleg de munca cu care ma intalnesc intamplator prin parcul pe care-l rascolim de frunze , inca , amandoi . La ultima noastra intalnire imi spunea cu jale-n suflet ca perspectiva este ca in urmatorii doi ani sa piarda si ultima-i placere : aceea de a citi . O afectiune a nervului optic , una careia nu i s-a gasit inca remediul , ii va rapi si ultima bucurie ...Offf ...urata-i batranetea !
Radu :
Buna dimineata , prietene !
Articolul tau mi-a rascolit amintiri , mi-a purtat gandul la vremea cand terminasem de citit tot ce aveam prin dulapurile casei parintesti si incepusem sa bantui bibliotecile de cartier . Dar gandul mi s-a dus si la un fost coleg de munca cu care ma intalnesc intamplator prin parcul pe care-l rascolim de frunze , inca , amandoi . La ultima noastra intalnire imi spunea cu jale-n suflet ca perspectiva este ca in urmatorii doi ani sa piarda si ultima-i placere : aceea de a citi . O afectiune a nervului optic , una careia nu i s-a gasit inca remediul , ii va rapi si ultima bucurie ...Offf ...urata-i batranetea !
Radu,
din păcate, comentariul tău a intrat în spam, aşa că l-am luat de pe e-mail şi l-am postat.
Da, bătrâneţea e mai urâtă decât moartea. Iar în ceea ce priveşte cititul, calitatea mediului familial a scăzut atât de mult, încât foarte puţini mai citesc, iar pentru unii este chiar o ruşine să ţii o carte în mână.
Serban ,
ma bucur ca ai renuntat la moderarea comentariilor prin cele doua cuvinte . Cele doua cuvinte pe care ar fi trebuit sa le ghicesc ..nu-mi apareau , deci nu reuseam sa mai comentez pe blogul tau ...
Şerban,
cu scuze şi cu riscul de a sufoca pe aici,vreau să-ţi spun că din fericire eu nu am întâlnit încă pe nimeni din cunoscuţi şi din familia mea,vorbesc(ptr.că sigur fiecare se raportează la spaţiul şi cunoştinţele sale când face afirmaţii),care să nu iubească a citi..am rude ajunse la aproape 80 de ani şi când merg la ei în vizită sau stăm la telefon de vorbă găsim subiecte comune în a ne "lăuda"cu ce apariţii editoriale am achiziţionat,ce albume de picturi au colecţionat..este o parte a vieţii care ne ţine spiritul treaz la vremurile pe care le trecem..constat cu aceeaşi bucurie că şi la întâlnirile cu prieteni de ai mei din anii de şcoală plăcerea de a aduce în discuţii bucuria de a citi,şi faptul că a ţine în mână o carte nouă nu a dispărut de fel..am rămas plăcut impresionată să ajung printr-o întâmplare la o femeie văduvă în toamna vieţii care,a dus o viaţă de casnică în sensul bun al cuvântului,care nu a terminat nici opt clase ,nevoită fiind să aibă grijă de soţ şi de casă,iar acum atât de dornică de a citi şi a cunoşte precum un elev silitor de gimnaziu..cu drag îi împrumut dar îi şi dăruiesc cărţi şi mă amuză că după ce le citeşte mă sună să mă întrebe cam ce a vrut să zică autorul în ce a citit..
deci sunt oameni şi oameni..poate unii din cauza sărăciei sau a greutăţilor prea mari nu mai le arde să citească..sau poate cum spui aşa sunt ei..dar mai sunt destui care cumpără şi citesc cărţi cu acelaşi drag cum o făceau alte dăţi..
încă odată îmi cer suze dacă par că fac pe deşteapta pe aici,sau că ţin să te contrazic în ce spui,dar am vrut să scot în evidenţă şi felul în care unii oameni chiar îşi înfrumuseţează viaţa citind:)..
ps.o ultimă intervenţie şi promit că nu voi mai monopoliza pe aici..spune-mi totuşi ceva de scriitorul Pompiliu Tudoran..chiar nu găsesc nimic din biografia acestuia.
Ryanna,
mă bucur atât de mult de câte ori îmi scrii ! Cum să mă sufoci ?
Ai dreptate, tradiţiile de familie sunt decisive în cultivarea dragostei pentru cărţi. Copilul face ce vede că se face în jurul său. Din păcate, primesc acum elevi în clasa a V-a care nu mai au nimic în comun cu ideea de om. Ce să mai vorbim de lectură !
Nici eu nu ştiu mai nimic, spre ruşinea mea, despre scriitorul Pompiliu Tudoran. Să fie rudă cu Radu Tudoran şi Geo Bogza ? Mă voi documenta.
nu îţi pierde vremea cu asta ,ptr.că am destule cărţi scrise de autori români dinainte de '89,în care nu se dă nici o informaţie despre ei ptr.că nu făceau obiectul studiului în şcoli..şi sunt cărţi f.bune..mă gândeam însă că această carte ce face referire la parte din istoria noastră,la domnitorii şi voievozii perindaţi la conducere,la aservirea ţării noastre marilor puteri imperiale(vol.III,se termină în perioada paşalâcului turcesc,el publicând primul volum în 1985,al doilea 1988 şi al treilea în 1989)probabil are valoare literară şi putea fi cunoscut printre scriitori..se pare însă, că nu am eu o noţiune exactă a ceea ce înseamnă valoare literară.. ca simplu cititor sigur apreciez prin prisma în care o carte mă captivează sau nu...ştii cum vine vorba în general,"nu-i frumos ce e frumos,e frumos ce-mi place mie":)..cam asta ar fi..
cu elevii de la şcoală..da,din păcate această generaţie născută sub noua eră a internetului,nu se ştie ce va ajunge în viitor..mă gândesc dacă nu cumva şi noi am fi avut o altă alternativă a activităţilor extraşcolare,ce am fi ales între o carte şi comunicarea pe chat,mesenger,iată nebunia facebockului mai nou,etc..
vezi tu americanii au găsit soluţia în a trezi interesul ptr.literatură..ecranizează operele literare şi astfel trezeşte interesul asupra cărţilor şi autorilor acestora...
dar ei mai au ceva în gena lor în plus faţă de noi..îl au pe Pygmalion..şi cu asta am zis tot,cred:)
Ryanna,
îmi vine să fug şi să mă fac sihastru în pădurile din Seberia ! :) Cred că e mai bine şi mai sănătos acolo decât în ţărişoara noastră.
Aici nu mai e nimic de făcut.
Trimiteți un comentariu