sâmbătă, 27 octombrie 2012

De ce nu avem cititori

Comentariile prietenilor la postarea anterioară mi-au limpezit minţile tulburate de fostul meu amic şi am înţeles, în sfârşit, de ce nu se mai citeşte azi.
1. Educaţia în familie este esenţială. Dacă părinţii nu citesc, nici copiii n-o vor face. Mie, ca profesor, îmi vin copii din ce în ce mai slabi. Sunt unii aflaţi la a doua generaţie de concepţie în condiţii de alcoolism crunt. Pe vremuri, când aveam un bezmetic în clasă, mă înţelegeam cu părinţii. Aceştia aveau un respect pentru carte şi şcoală moştenit de la înaintaşi. Acum orice punte de comunicare e închisă. Ministerul ar trebui să ceară profesorilor să-şi pună, obligatoriu, căşti de protecţie, atunci când se mişcă prin şcoală ori circulă prin oraş. În România sunt medii sociale pierdute definitiv pentru cultură.
2. Cei care au posibilităţi materiale şi îşi pot cumpăra cărţi preferă să piardă vremea după cum le dictează nivelul lor mental, influenţat de faptul că nici babacii lor nu deschideau o carte într-o viaţă de om. "Se distrează" prin cluburi, discoteci şi cârciumi, "citind" şi ei volume de whisky, vodcă, bere şi vin. Păi, se compară plăcerile astea cu chinul de a parcurge o carte groasă ? Să nu se înţeleagă, de aici, că un om nu are voie să bea sau să se îmbete şi că e obligat să stea toată ziua cu cartea în mână  !
3. Editurile practică preţuri imposibile. Tonul l-a dat, ca de obice, Hunanitas. Dacă o carte bună costă 40-50 de lei, un om care trăieşte o săptămână din suma asta nu-şi permite să o cumpere. Într-o vreme, cadrele didactice erau cadorisite cu câte o sută de euro, "pentru cărţi". Factura fiscală trebuia să fie neapărat dintr-o anumită perioadă, de obicei o săptămână fixată cu străşnicie, şi nu puteam achiziţiona decât opurile pe care le găseam pe moment în librării.
4. Pe toate canalele de televiziune curg seriale melodramatice, exotice, sentimentale, călduţe. Filmele respective presupun un efort minim de înţelegere - personajele se iubesc, se urăsc, se luptă între ele şi se ucid -, consumând timpul liber al celor care ar mai manifesta un oarecare interes şi pentru altceva decât pentru mâncare şi băutură. O carte e alcătuită din pagini acoperite cu semne, pe care cititorul le umple cu viaţă, printr-un efort de imaginaţie. Păturile de mijloc ale populaţiei, mai deschise către lectură, îşi consumă energia alergând după o bucată de pâine, iar când ajung acasă, deschid televizorul şi înghit ce li se oferă ca pe o binecuvântare.
5. Salut o măsură benefică pe care miniştrii pedelişti au luat-o înainte de a dispărea din peisaj. Lectura suplimentară a devenit obligatorie pentru elevi. Trebuie să spun că la clasele mele, cititul a fost totdeauna aşa. N-am constrâns pe nimeni niciodată să facă anumite lucruri, cu excepţia lecturii unor cărţi. Programul zilnic pe care l-am impus ţâncilor şi adolescenţilor le-a prins teribil de bine. Fiindcă nu e totuna să te apuci de citit la opt ani sau la vârsta pensiei. Cel care se gândeşte să se instruiască pe cont propriu şi începe să citească după patruzeci de ani a pierdut toată frumuseţea literaturii şi nu mai înţelege nimic dintr-un roman ori dintr-o poezie modernă. Zice că sunt nişte porcării, le aruncă repede cât colo şi rezolvă problema culturalizării. Pe urmă îşi expune "impresiile de lectură" ani în şir, în mijlocul tovarăşilor de pahar, obţinând deplina aprobare a acestora.

P.S. 1. Până la urmă, pasiunea pentru lectură este o dependenţă nobilă, instalată la o vârstă timpurie. Restul e vorbărie.
       2. Zicerea săptămânii. Poetul Valentin Emil Muşat mi-a trimis, pe e-mail, următorul citat :
"România are destule personalității, acum însă avem nevoie de caractere. "(Carol I)

12 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Ai mare dreptate.
îmi mai permit să adaug un accent:
din cauza acestor retrageri din faţa cărţii, tinerii scriitori scriu tot mai superficial, cu teme banaale, cu stiluri şterse, doar-doar or ajunge să fie citiţi de clienţii barurilor.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
ai dreptate, ei încearcă să scrie mai "şofereşte", mai în spiritul vieţii de zi cu zi. Dar nu ştiu dacă asta e calea regaă / câştigătoare a literaturii şi e greu de crezut că aşa vor apărea capodoperele.

Radu Vancu spunea...

Dragă domnule Drugă,

Zău că n-aveţi dreptate - există cel puţin 10 poeţi tineri, 10 prozatori aşijderea şi 10 critici sub 35 de ani care vă pot infirma verdictul mult prea aspru. :)

Şerban Tomşa spunea...

Dragă domnule Vancu,
mă simt şi eu cumva cu musca pe căciulă, fiindcă n-am precizat că numai "unii" procedează aşa, că nu am nuanţat, arătând că nu e neapărat o crimă să scrii în stilul respectiv şi că nu m-am oprit după afirmaţia "nu ştiu dacă asta e calea regală / câştigătoare a literaturii ". Fiindcă chiar nu ştiu şi s-ar putea ca modalitatea artistică respectivă să fie viabilă. Din pricina unei inerţii oarecum didactice am tendinţa de a opera cu generalităţi, fără să realizez consecinţele unor afirmaţii. Liviu şi eu ştim că sunt destui scriitori tineri de mare valoare. Atitudinea pe care o aveţi, ca şi cea manifestată în scandalul în care a fost implicat Cărtărescu, vă face cinste. De ce nu avem mai mulţi scriitori care să gândească ca dumneavoastră ? Marile talente sunt deseori şi mari caractere.

Liviu Drugă spunea...

Dragă domnule Vâncu,

M-aţi prins. Din textul meu lipseşte cuvântul "majoritatea". :) Mi-aş dori să mă înşel, nici n-aveţi idee cât de mult. M-ar ajuta foarte mult acea lista, de minoritari, ca să îmi pot schimba părerea, deci şi verdictul :) Adresa mea este liviu.druga la gmail.

P.S. Şi dacă, în loc de "domnule Drugă", acceptaţi un "Liviu", m-ar bucura. :)

Horia Gârbea spunea...

Nu mi se pare deloc că scriitorii de azi, cei care contează, ar face concesii de dragul cititorilor „medii”. Dimpotrivă, cei buni sînt destul de sofisticați și chiar așa își au cititorii lor.

Pe de altă parte, un scriitor profesionist are totdeauna cititori și chiar fani (atîți cîți are) și a fi accesibil și delectabil nu înseamnă a fi „facil”, lipsit de profunzime.

Dau niște exemple (și exclud persoanele de față): Ioana Pârvulescu - Viața începe vineri, Octavian Soviany - Viața lui Kostas Venetis, Gabriela Adameșteanu - Provizorat, Eugen Uricaru - Supunerea. Am ales romanul, gen mai popular, dar s-ar putea da exemple și din alte genuri.

Plus excelente volume de S.F., Thriller, Policier.

Unii autori, mai ales prozatori, pot primi reproșul că scriu „bon pour... Occident” ca să prindă cheag pe piața de acolo. Dar nici ei nu sînt de blamat neapărat dacă nu coboară sub un anume standard.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
Sigur că aveţi dreptate. Există scriitori care se citesc uşor, fiind în acelaşi timp profunzi. Încâlceala şi ceţurile nu sunt semne indubitabile de valoare. :) S-ar părea că străinii au găsit mai uşor drumul ăsta şi de aceea au şi mai mult succes de public. În altă ordine de idei, s-ar putea să mă înşel, dar impresia mea este că unii scriu mai mult pentru confraţii lor. E ca şi cum bucătarii din hanurile lui Fielding ar găti pentru alţi bucătari cu gusturi rafinate şi toţi s-ar invita între ei la masă, îndepărtându-se şi mai mult de călătorii obişnuiţi ale căror stomacuri sunt obişnuite cu feluri mai simple de mâncare.
Şi totuşi problema esenţială rămâne. Avem cititori puţini. Marin Preda a vândut "Delirul" în aproape 200 000 de exemplare, iar Vintilă Corbul a tras un roman în şi mai multe copii. Azi numai Mihaela Rădulescu, care nu este scriitor, a vândut câteva mii de cărţi. Iar Nicolae Manolescu scria în urmă cu câţiva ani că un editor faimos, probabil Silviu Lupescu, a sistat o colecţie de romane poliţiste, pe motiv că nu are cumpărători. Chiar am fost uimit : nici naraţiuni poliţiste nu mai citim ?

Radu Vancu spunea...

Şerban Tomşa: Ah, să ştiţi că eu vă cunosc (şi împărtăşesc) opiniile - aşa că mi-am permis să subînţeleg distinguo-ul din comentariul ulterior. :)

Liviu Drugă: Am trimis deja lista pe mail. :)

Şerban Tomşa spunea...

Radu Vancu,
Vă mulţumesc.:)
Sigur că m-ar interesa şi pe mine lista pe care i-aţi trimis-o lui Liviu. :)

Horia Gârbea spunea...

@ Serban Tomşa

Bună comparaţia cu bucătarii! La poezie e chiar riguros valabilă. Cei care citesc poezie sînt şi ei 90% alţi poeţi şi 10% critici. Chiar şi dintre poeţi, unii sînt paseişti şi nu au nicio aderenţă la poezia mai nouă (dacă optzecismul, de pildă, mai poate fi considerat nou, după 30 de ani).

L-am cunoscut pe Mircea Micu, fie iertat, un versificator abil. El nu înţelegea deloc de ce anumiţi oameni sînt seduşi de poezia lui Cărtărescu sau Stoiciu sau Danilov şi a murit fără să înţeleagă.

Ca el sînt mulţi "bucătari" care nu dau doi bani pe "nouveau cuisine" şi gătesc exclusiv sarmale.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
:)
La poeţi mă gândeam şi eu ! Dar nici prozatorii nu au mulţi cititori. Cu unele excepţii, unde situaţia înclină către decenţă. Lucrurile stau exact cum spuneţi.
Probabil că Micu ( mi-a plăcut micul roman "Patima" ) era mrcat definitiv de orizontul cultural al epocii postproletcultiste. Poezia era, pentru el, un fel de "cântec" rimat şi ritmat.

Radu spunea...


Tanarul scriitor Adel Cotofanescu a scris o carte. A tiparit-o in 100 mii de exemplare dar nu a reusit sa vanda nici una. Atunci a hotarat sa dea un anunt la rubrica matrimoniale: "Milionar tanar si chipes, doreste sa faca cunostinta cu o domnisoara, care seamana cu eroina principala din romanul lui Adel Cotofanescu!"
In trei zile tot tirajul a fost cumparat!