De ce nu avem cititori

Comentariile prietenilor la postarea anterioară mi-au limpezit minţile tulburate de fostul meu amic şi am înţeles, în sfârşit, de ce nu se mai citeşte azi.
1. Educaţia în familie este esenţială. Dacă părinţii nu citesc, nici copiii n-o vor face. Mie, ca profesor, îmi vin copii din ce în ce mai slabi. Sunt unii aflaţi la a doua generaţie de concepţie în condiţii de alcoolism crunt. Pe vremuri, când aveam un bezmetic în clasă, mă înţelegeam cu părinţii. Aceştia aveau un respect pentru carte şi şcoală moştenit de la înaintaşi. Acum orice punte de comunicare e închisă. Ministerul ar trebui să ceară profesorilor să-şi pună, obligatoriu, căşti de protecţie, atunci când se mişcă prin şcoală ori circulă prin oraş. În România sunt medii sociale pierdute definitiv pentru cultură.
2. Cei care au posibilităţi materiale şi îşi pot cumpăra cărţi preferă să piardă vremea după cum le dictează nivelul lor mental, influenţat de faptul că nici babacii lor nu deschideau o carte într-o viaţă de om. "Se distrează" prin cluburi, discoteci şi cârciumi, "citind" şi ei volume de whisky, vodcă, bere şi vin. Păi, se compară plăcerile astea cu chinul de a parcurge o carte groasă ? Să nu se înţeleagă, de aici, că un om nu are voie să bea sau să se îmbete şi că e obligat să stea toată ziua cu cartea în mână  !
3. Editurile practică preţuri imposibile. Tonul l-a dat, ca de obice, Hunanitas. Dacă o carte bună costă 40-50 de lei, un om care trăieşte o săptămână din suma asta nu-şi permite să o cumpere. Într-o vreme, cadrele didactice erau cadorisite cu câte o sută de euro, "pentru cărţi". Factura fiscală trebuia să fie neapărat dintr-o anumită perioadă, de obicei o săptămână fixată cu străşnicie, şi nu puteam achiziţiona decât opurile pe care le găseam pe moment în librării.
4. Pe toate canalele de televiziune curg seriale melodramatice, exotice, sentimentale, călduţe. Filmele respective presupun un efort minim de înţelegere - personajele se iubesc, se urăsc, se luptă între ele şi se ucid -, consumând timpul liber al celor care ar mai manifesta un oarecare interes şi pentru altceva decât pentru mâncare şi băutură. O carte e alcătuită din pagini acoperite cu semne, pe care cititorul le umple cu viaţă, printr-un efort de imaginaţie. Păturile de mijloc ale populaţiei, mai deschise către lectură, îşi consumă energia alergând după o bucată de pâine, iar când ajung acasă, deschid televizorul şi înghit ce li se oferă ca pe o binecuvântare.
5. Salut o măsură benefică pe care miniştrii pedelişti au luat-o înainte de a dispărea din peisaj. Lectura suplimentară a devenit obligatorie pentru elevi. Trebuie să spun că la clasele mele, cititul a fost totdeauna aşa. N-am constrâns pe nimeni niciodată să facă anumite lucruri, cu excepţia lecturii unor cărţi. Programul zilnic pe care l-am impus ţâncilor şi adolescenţilor le-a prins teribil de bine. Fiindcă nu e totuna să te apuci de citit la opt ani sau la vârsta pensiei. Cel care se gândeşte să se instruiască pe cont propriu şi începe să citească după patruzeci de ani a pierdut toată frumuseţea literaturii şi nu mai înţelege nimic dintr-un roman ori dintr-o poezie modernă. Zice că sunt nişte porcării, le aruncă repede cât colo şi rezolvă problema culturalizării. Pe urmă îşi expune "impresiile de lectură" ani în şir, în mijlocul tovarăşilor de pahar, obţinând deplina aprobare a acestora.

P.S. 1. Până la urmă, pasiunea pentru lectură este o dependenţă nobilă, instalată la o vârstă timpurie. Restul e vorbărie.
       2. Zicerea săptămânii. Poetul Valentin Emil Muşat mi-a trimis, pe e-mail, următorul citat :
"România are destule personalității, acum însă avem nevoie de caractere. "(Carol I)