sâmbătă, 1 decembrie 2012

Timpul, un hamac în ceață

Simt că am trăit milioane de ani.
Numai cărțile de istorie m-au făcut să tec neschimbat prin vreo patruzeci de milenii. Și am trăit cu toată ființa mea fiecare clipă, bătălie, trădare, revoluție sau poveste de dragoste.
În cimitir am petrecut vreo cinci mii de ani lungi și fericiți, citind pe unul și pe altul. Cehov mi-a luat vreo trei veacuri. Faulkner, cinci. Gogol și Dostoievski, cam tot atât. Iar Thomas Mann, peste o mie. Ăsta a avut la dispoziție o eternitate. Putea să mai vândă și altora câteva secole.
Am câștigat zeci de ani cu Mark Twain și Constantin Chiriță, într-o poiana cu flori de lavandă și cu mulți fluturi.
De mult timp observasem că timpul se scurge altfel pentru mine decât pentru prietenii mei. Vacanțele de vară erau fără sfârșit. Dacă începeam în socialism, terminam în Antichitate. Cele de iarnă erau niște zile polare, iradiind răbdarea lui Dumnezeu. Plecam dimineața de acasă și mă întorceam peste patru ani, într-o sâmbătă albită de ninsori viscolite.
De aceea n-am fost surprins când un coleg de școală pe care nu-l văzusem de trei decenii și jumătate m-a oprit la Piața Gorjului și m-a întrebat ce mai fac. Pe el l-am recunoscut numai după voce.
Prin clasa a șasea, o profesoară mai fâșneață, care ne privea ca pe niște curiozități zoologice, ne-a întrebat cam cât timp ne iau cele trei mese zilnice. Mi-a venit rândul, m-am ridicat în picioare, mi-am dres vocea și am spus :
- Două ore micul dejun, trei prânzul și patru ceasuri și jumătate cina.
Se uitau toți ca nebunii la mine.
Acum se apropie amurgul și mă mișc parcă în ritmul propozițiilor unui text de Dino Buzzati. Cineva trece și mă salută.
- Bună seara, îmi zice.
- Bună ziua, îi răspund.

15 comentarii:

Unknown spunea...

La multi ani tuturor romanilor!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
LA MULȚI ANI !

Unknown spunea...

...da, timpul: fluviul care inghite tot!!

Unknown spunea...

,,As dormi putin, as visa mai mult, stiind ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina''...

Domnule Serban Tomsa, cineva mi-a trimis pe mail fragmente din Scrisoarea de adio a lui Gabriel Garcia Marquez, randuri scrise atunci cand a aflat ca sufera de cancer limfatic...Sunt randuri pline de miez, rezultat a unei intelepciuni de viata nu traite in zadar:

,,Am invatat atatea de la voi oameni...Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care urci".
,,,,Nimeni nu-si va aminti de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i lui Dumnezeu forta si intelepciune sa le exprimi".
,,Am invatat ca un om nu are dreptul sa priveasca de sus pe un semen al sau, decat atunci cand trebuie sa-l ajute sa se ridice".
,,Le-as arata oamenilor cat de mult se inseala gandindu-se ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc cand inceateaza sa iubeasca"...

O noapte buna va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
Marquez este fundamental un poet. Scrisoarea lui de adio rămâne un monument unic de sensibilitate.
De la începutul bolii au trecut vreo șapte ani, poate mai mult. S-ar părea că scriitorul a fost tratat de niște vrăjitori/ șamani mexicani care l-au vindecat. Nu chiar aceia care i-au cerut lui Simon Bolivar cămașa plină de transpirație pentru a-l lecui. Marele intelectual-războinic a refuzat ajutorul și a murit.

Unknown spunea...

Da, bine ati zis: un monument unic de sensibilitate!
Dar stiti unde m-au trimis randurile lui Marquez? La ,,Hyperion"-ul lui Holderlin:
,,N-am nimic despre ce as putea spune ca-mi apartine".
,,Rostul meu pe pamant s-a sfarsit. Cu draga inima am pornit la munca, am sangerat savarsind-o, dar lumea n-am imbogatit-o nici cu un banut". Si mai urmeaza si altele.
Asa ca astazi am citit Holderlin.
Ce mari ,,terapeuti" sunt scriitorii cu adevarat mari!
O noapte buna va doresc!

Radu spunea...

La multi ani , Serban ! De ziua nationala !
Se vede treaba ca in timpul mesei nu prea te interesa mancarea . Citeai cu patos , printre dumicati , de mic copil . Si esti tanar ...din moment ce la "buna seara" raspunzi cu "buna ziua" . Eu as raspunde la un "la revedere" cu " la primavara" ...:)

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
vă invidiez prietenește pentru răsfățul cu Holderlin.
E o terapie prin frumusețe.

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
:)
La mulți ani !
Treaba e că în realitate n-am prea îmbătrânit, ba chiar am rămas la mintea copiilor, dar fotografiile sunt îngrozitor de mincinoase. :)

Unknown spunea...

M-as bucura sa nu va uite Mos Nicolae. Un sac de sanatate si fericire n-ar strica nimanui.
O noapte frumoasa va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
pe vremea când Nicolle, fiica mea, era mică, plănuiam împreună cu ea să-l prindem pe Moș Nicolae. Prinde-mi-l tu, tati, zicea N., dacă eu ațipesc. Vreau să-l văd și eu și pe urmă îl lăsăm să plece. Ca să-l ademenim, îi puneam lângă ghetuțe un pahar cu Cola și o prăjitură. Ca un făcut, pe la miezul nopții, eu și Nicolle adormeam. Când se trezea, fata mea se ducea direct la locul unde amenajasem capcană. Țin minte și acum cât era de uimită că Moș Nicolae venise, într-adevăr, adusese daruri, băuse sucul, mâncase prăjitura și o ștersese.

Radu spunea...

Este frumoasa povestea ta , Serban ! Sa-ti traiasca fetita si sa te bucuri de nepotei ! La multi ani ! Tuturor ai casei !

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
mulțumesc, prietene ! :)

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
timpul e un mare hoț, fiindcă ne fură nu numai înfățișarea și frumusețea, ci și iluziile. :(