luni, 15 iulie 2013

A citi şi a studia

Cel mai scump automobil din lume costă 29, 6 milioane de euro. E un model Mercedes.
Cel mai scump cal e un armăsar care aparţine unui arab bogat. Face 160-170 de milioane de dolari.
Mi s-ar părea normal ca mai scumpe să fie bibliotecile. Dar cine mai citeşte astăzi ?  Prin '93, m-am dus la Facultatea de Litere să pun la punct detaliile legate de lucrarea mea pentru gradul I. Am căutat-o pe doamna Murgilă la secretariat şi am găsit-o explicându-i unei studente drăgălaşe că trebuie să-şi bage minţile-n cap şi să pună mâna pe carte, fiindcă a picat patru examene. Mai târziu am urcat la biblioteca facultăţii să-l caut pe Eugen Simion. Altădată sala era arhiplină şi erai nevoit să te trezeşti cu noaptea-n cap pentru a găsi un loc. Acum era pustiu. Doar juna muştruluită de doamna Murgilă stătea, gânditoare, în faţa unul maldăr de tomuri. Trecuseră ani de când George Gană îmi mărturisise că a fost preşedintele unei comisii de bacalaureat şi că a fost foarte impresionat de eseurile scrise de elevi. " Eminente ! Eminente !", exclama, încântat, istoricul literar.
Dar acum ? Sunt uluit când descopăr tinere mai frumoase decât Monica Belluci, pasionate de literatură. Toţi drăgălaşii sunt ocupaţi cu alte treburi, infinit mai interesante şi mai importante. Fostul meu profesor de istorie Constantin Bărbuţă citeşte cu pasiune încă din copilărie şi înflăcărarea-i cărturărească nu l-a părăsit. "Domnule, mi-a zis Domnia Sa, am rămas consternat când am văzut tineri profesori de istorie care nu ştiu anii în care au domnit Soliman Magnificul şi Petru Rareş ! Şi ăia intrau la clasă, cu catalogul în mână, să-i înveţe pe alţii ! " Să fim bine înţeleşi . Am cunoscut oameni minunaţi care n-au citit nicio carte, dar au beneficiat de educaţie exemplară, au trecut prin lume şi au un comportament ireproşabil. Educaţia şi autoeducaţia înseamnă însă şi frecventarea amfiteatrelor şi a bibliotecilor. Sigur, în naivitatea mea, îmi explic că nu se mai citeşte din pricină că există multe alte tentaţii pentru oameni, iar ei n-au avut răbdarea să descopere frumuseţea magică a cărţilor.
Gigi Becali şi-a dat seama că îşi poate reduce perioada de detenţie dacă îşi va continua studiile. Superioare, fireşte. Toată lumea ştie că acestea au fost mult discreditate după revoluţie, când cine nu a vrut n-a făcut măcar o facultate. Am văzut, la televizor, un bărbat care absolvise zece facultăţi şi îşi finalizase epopeea învăţăturii cu nu ştiu câte doctorate. Un amic mi-a zis că fiică-sa n-a venit din oraşul de provincie, unde trăieşte, nici să-şi ia diploma. I-a dus-o el, cu felicitările de rigoare. S-ar părea că poţi intra în posesia unor documente capitale, fără să înveţi nimic. Necazul e că proprietarii de hârtii cu ştampile şi antet, cumpărate cu bani grei, cred că toată lumea a procedat aşa, ceea ce este o imensă eroare. Mai util ar fi, pentru educarea puşcăriaşilor, să li dea nişte bibliografii, aşa cum se face la şcoală. Cine citeşte cărţile astea iese mai devreme cu doi ani. Cine le parcurge pe acelea... Şi tot aşa. E mult mai bine decât dacă deţinuţii s-ar apuca să scrie opuri. Ceauşescu ne-a arătat minunea că poţi  fi autorul multor Opere fără să fi silabisit nici măcar o broşură.

P.S. Mai mult decât de stârvuri, muştele sunt atrase de maşinile prospăt spălate. Această observaţie ar putea servi la înţelegerea unor fenomene psihice care ne surprind : invidia nejustificată, idealurile de viaţă absurde. Domnul Radu-Ilarion Munteanu îmi explică, pe Facebook, că este o lege extinsă a entropiei : lucrurile curate atrag mizeria.

9 comentarii:

Scorchfield spunea...

De citit Iorga, care scrie că actuala zonă Deveselu (cu scutul antirachetă) era una din primele moșii ale lui Mihai Viteazul. Este o retroversiune. Iorga pomenea de spațiul de la sud de Caracal.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
mi-a fost dor de comentariile dumneavoastră !
Pe Iorga nu-l recomand decât cititorilor masochişti. :)

ștefan s. spunea...

Domnule Serban Tomsa,
mi-a placut ce am citit pe blogul dlui Horia Garbea (la comentarii)cu referire la ultima dvs carte.

Randurile din postarea dvs sunt interesante. Ramane intrebarea: la ce ajuta diplomele celor care n-au citit in viata lor o carte?

Ce legatura sa fie intre Iorga si cititorii masochisti, ati putea lamuri putin lucrurile?

Spor la scris si zile senine va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Domnule Ştefan S.,
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Diplomele fără acoperire servesc la distrgerea acestei ţări, fenomen de amploare şi ireversibil.
Iorga era dintre cei care scriau în neştire, fără să mai citească ce-au caligrafiat. De aceea stilul său este încâlcit, neglijent, lipsit de limpezime. Ioan Slavici i-a mărturisit lui Kirileanu, cu puţin timp înainte de a muri, că atunci când era profesor, le dădea elevilor săi, ca temă de pedeapsă, să citească zece pagini din Iorga şi să scrie ce-au înţeles. Prin contrast, spunea Slavici, Eminescu şi Caragiale nu încredinţau niciodată tiparului un manuscris care nu fusese citit prietenilor, discutat, analizat, îmbunătăţit. Autorul "Marăi" preciza că Eminescu scria mult mai uşor decât Caragiale.

ștefan s. spunea...

A, asta era... Il ador pe Iorga, fara suparare... Ce uman e Iorga in ,,Scrisori catre Catrina"!
Spor la scris si in toate!

ștefan s. spunea...

Si inca ceva: aveti mare dreptate, se poate distruge o tara si prin numarul prea mare de asa-zisi intelectuali aproape analfabeti!

Şerban Tomşa spunea...

Şrefab S.,
şi eu mai citesc din Iorga şi îl admir. Necazul e că a scris prea mult.
La noi există - sau cel puţin exista ! - prejudecata autorului industrios. Trebuie să scriii zeci de volume ca să rămâi în atenţia criticii. Câte volume au Mateiu Caragiale,Joyce, Baudelaire,Rimbaud, Kosovel, Ştefan Bănulescu, Stendhal, Flaubert ? În cealaltă tabără sunt Beniuc, Păunescu, Cezar Petrescu, sadoveanu, dar şi Balzac. Nu este o regulă, dar parcă scriu mai bine cei care au mai multă răbdare şi încredinţează tiparului mai puţine volume.
Sigur, cu Iorga e cu totul altceva.

ștefan s. spunea...

Din pacate, ce-i prea mult strica! - asta e un mare adevar.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
îi prefer pe cei care scriu mai puţin. Aveţi dreptate : cantitatea diluează calitatea.