Horia Gârbea despre Radu Aldulescu

Diavol călărind lumea

de Horia Gârbea

Recent, mai exact pe 7 noiembrie 2013, s-a decernat Premiul „Augustin Frățilă” pentru cel mai bun roman al anului 2012. Laureatul acestui premiu, probabil cel mai bănos pe care-l poate lua un prozator (10.000 de euro) a fost Radu Aldulescu. Romanul său Cronicile genocidului, apărut la Cartea Românească, fusese nominalizat și pe Premiile Uniunii Scriitorilor, fără noroc, premiul fiind luat de Florina Ilis pentru Viețile paralele.

Dacă am numărat bine, Radu Aldulescu a depășit numărul magic de șapte romane. Cel apărut în 2012 este al optulea. Pentru a scrie romanul anterior, Maria și îngerii, autorul a plecat să se documenteze în Austria și a preluat și transformat într-un roman povestea unei existențe reale, fapt mai rar în proza noastră. Desigur, personajele și situațiile din fiecare carte sunt marcate de gândirea și acțiunea de ficționalizare ale scriitorului. Indiferent că se sprijină tot pe niște întâmplări adevărate, cum autorul a mărturisit, și prin Cronicile genocidului avem în față un roman tipic pentru proza lui Radu Aldulescu.

Versat în realismul crud și mai ales în înfățișarea unor personaje capabile de orice atrocitate, Radu Aldulescu păstrează pe tot parcursul romanelor lui o mare tensiune a acțiunii pe care o conduce excelent izbutind, pe parcurs, și tururi de forță stilistice. Un critic scria că Aldulescu îi amintește cel mai mult de Marin Preda: mână „grea” și stil apăsat. Autorul seamănă personajelor lui: nemulțumit, mizantrop, trecut din greu prin viață. El chiar crede ce scrie: că „Femeia a încălecat pe Dracu și dracul a încălecat lumea”.

Radu Aldulescu nu-și răsfață cititorii. Personajele sunt de regulă de la periferia societății, n-au studiat dansul și manierele elegante, fac dezacorduri și înjură. Din acest punct de vedere ele seamănă mai bine cu ale lui Eugen Barbu din Groapa. Cronicile genocidului, un fel de continuare a romanului mai vechi Îngerul încălecat, aduce în centru același personaj, Robert Diavolul, groparul păcătos, „câine împuțit și înger”. Lumea lui este o „groapă” provincial-pestilențială a tuturor nefericirilor din anii „tranziției” noastre.

Din 56 de romane înscrise în competiția pentru Premiul Augustin Frățilă, au fost selectate de juriul format din trei critici literari doar cinci. Acestea au primit voturile finale din partea a 23 de bloggeri desemnați de organizatori. Ei au consemnat victoria unui romancier „pur” care nu scris nicio carte în alt gen decât cel căruia i s-a devotat.

M-am bucurat pentru autor, ocolit de regulă de premiile literare, a luat Premiul Uniunii Scriitorilor doar pentru debutul din 1993 și pe cel al Academiei pentru Mirii nemuririi. M-am bucurat și pentru faptul că literatura se mai premiază și cu bani într-un moment în care juriile sunt pe cale să acorde niște diplome goale.

Acum, primind și o bursă în Germania, Radu Aldulescu lucrează acolo, cum altfel, la al nouălea roman din seria celor atât de unitare în – totuși – diversitatea lor.

( articol apărut în Q- Magazine )