marți, 12 noiembrie 2013

Profesorul profesorilor

       Aflu cu surprindere că Paul Cornea a împlinit 89 de ani, dar din fotografii văd că Domnia Sa nu s-a schimbat deloc : acelaşi intelectual mobil, viguros, sigur pe sine, ca în urmă cu 35 de ani, când mi-a fost profesor. Un lucru şi mai îmbucurător este că Daniel Cristea-Enache a publicat o carte de convorbiri cu Profesorul tuturor profesorilor Facultăţii de Litere, Ce a fost, cum a fost.
       Era vremea când Ion Stratan conducea, cu inteligenţa-i cunoscută, Cenaclul de Luni, iar Nicolae Manolescu, mentorul poeţilor optzecişti, dăduse un interviu în "România liberă", în care pomenise şi de Stratan. Eram atât de nerăbdători să-l citim, încât n-am dormit toată noaptea şi am făcut, împreună cu Nino, tot felul de clasamente : cei mai buni profesori, cei mai buni critici, cei mai proşti scriitori etc. Ţin minte că, la capitolul profesori, am căzut imediat de acord că aceştia erau Paul Cornea şi Nicolae Manolescu. Cu Paul Cornea avusesem un curs în anul al doilea de studii, iar Manolescu avea un opţional la un an superior - seria lui Cristian Teodorescu, Mircea Cărtărescu, Romulus Bucur, Emil Ionescu, Laurenţiu Dumitrescu - şi câţiva dintre noi chiuleam de la prelegerile lingvistului Liviu Onu, pentru a asista la spectacolele de idei montate, într-o mică sală de la etajul întâi (aripa în care se află secretariatul ), de cronicarul României literare. Nu mai contează că am cumpărat ziarul la prima oră şi că am văzut că Manolescu îl considera pe Stratan "minte strălucită şi poet foarte talentat". ( După aceea am mers la Cinematecă şi am văzut Persona lui Bergman, dar am mai povestit acest episod. ) Cert e că faţă de cei doi dascăli, Paul Cornea şi Nicolae Manolescu, aveam o admiraţie deosebită. N-am lipsit de la niciun curs al Profesorului - îl ţinea joia, de la 10 la 12, în Odobescu -, chiar dacă afară era viscol sau furtună. Avea o coerenţă extraordinară, o eleganţă intelectuală unică şi un fundament cultural fără termeni de comparaţie. Era competenţa întruchipată. Mă interesa chiar ce părere aveau, unul despre celălalt, Paul Cornea şi Nicolae Manolescu. Iar ei îşi exprimau opiniile fără rezerve. Venerabilul profesor îl cita uneori pe mai tânărul său coleg, zicând : " Aşa spune şi Nicolae Manolescu, cu care eu mă potrivesc în păreri. " La rândul său, Nicolae Manolescu utiliza invariabil sintagma "eminentul Paul Cornea". Această preţuire reciprocă mă încânta.
         Şi o mare neîmplinire : n-am ascuns niciodată că mi-am dorit mult să am şansa de a-l asculta, într-un amfiteatru , pe Valeriu Cristea - sau să stau măcar câteva minute aproape de el ! -, criticul pe care îl iubeam cel mai mult. Dar n-a fost să fie !
           De la fidelitatea mea faţă de Paul Cornea mi s-a tras şi primul accident major din biografia de student. Într-o dimineaţă, în locul marelui istoric literar, a apărut Pompiliu Marcea, care ne-a anunţat că trebuie să înlăturăm zăpada din jurul Universităţii. Viscolise puternic, erau nămeţi mari, iar prodecanul adusese o mulţime de lopeţi. Cei mai mulţi colegi au zbughit-o acasă şi am rămas cu  Călin Mihăilescu, Liviu Papadima şi încă vreo trei inşi, să rânim omătul. Cum nu aveam căciulă, am răcit la cap, am stat câteva luni în spital - de acolo mi-am dat două sesiuni de examene -, am încetat să mai scriu, iar consecinţele acestei întâmplări s-au ţinut după mine zeci de ani.
          Se ştia că Paul Cornea era şi cel mai exigent magistru. Era greu să iei o notă mare la acest erudit. Nu putea fi păcălit cu niciun preţ. ( Se povestea că l-ar fi picat chiar şi pe Adrian Păunescu. ) Mă pot însă lăuda că am primit, din partea Domniei Sale, două note de zece : o dată ca student şi a doua oară cu prilejul susţinerii examenului pentru gradul al II-lea în învăţământ.
          Pe 3 noiembrie  a fost ziua Domniei Sale de naştere. Îi urez sănătate, putere de muncă şi o viaţă cât mai lungă !

P:S.  Trăim într-o societate criminală. Un bătrân a fost bătut pentru a fi dat afară de la CFR, după mai mult de 43 de ani de muncă. Iar un director de la o casă de pensii nu ştia, la televizor, să facă o adunare simplă -pentru el, 43 de ani, 3 luni şi 15 zile însemnau mai puţin de 43 de ani ! - şi arăta, cu multă aroganţă, că năpăstuitul moş n-are dreptul decât la patru sute de lei, pensie lunară. Dar, probabil, dacă există un Dumnezeu, omul va plăti pentru prostia lui agresivă.

15 comentarii:

catiamaxim spunea...

De fiecare dată, când evoci profesori prețuiți și vremea studenției, emoția și bucuria sunt pe măsură. :))

Şerban Tomşa spunea...

Catia,
Ei sunt nişte legende. Şi erau mai mulţi. Poate îi voi evoca pe toţi cândva, dacă voi mai trăi. Paul Cornea ar fi meritat, de multă vreme, să fie membru al Academiei Române. Oare de ce nu e ?

Camelia Săpoiu spunea...

Sunt în consens cu Catia!
Şi cred că ai vocaţie pentru memorialistică, nu doar pentru scris literatură.

catiamaxim spunea...

Sper să fiu printre primii cititori ai viitoarei evocări. :))

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
Am vocaţie mai ales pentru insomnie. Mă ţine de multă vreme şi nu vrea să mă lase în pace. Te îmbrăţişez.

Şerban Tomşa spunea...

Catia,
Dacă voi scăpa de insomnie, voi mai scrie câteva romane şi, la sfârşit, memoriile. Numai să nu mă ia prin surprindere alte evenimente nefericite. Te îmbrăţişez.

Liviu Drugă spunea...

Dar de ce nu te apuci tu acum de memorialistică? Câte puţin, în fiecare zi, se adună. Ai dovedit pe acest blog de nenumărate ori că ai ce povesti şi o faci cu mare talent! :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
Va trebui să renunţ la învăţământ. Îmi ia prea multă enerigie şi destul timp şi nu-mi dă mai nimic în schimb. Un post de fochist ( vezi Dumitru Ungureanu ) sau paznic pe undeva m-ar aranja. De fapt, aici nu mai rentează nicio meserie, dacă n-ai nişte surse ascunse.

Liviu Drugă spunea...

Şi eu m-am gândit la un paznic, însă sunt aşa de prost plătite locurile astea de muncă, încât nici nu merită să te gândeşti la ele ca la adevărate alternative. Singurul avantaj uriaş ar fi timpul liber pe care ţi-l oferă :)

stefan s. spunea...

Bine ar fi daca v-ati tine de sfatul dlui Liviu Druga...Ati avea atatea de spus...Unul ca mine v-ar citi cu mare placere.
Ganduri bune si zile senine sa aveti!

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
Caragiale avea talentul de a încasa salarii fără să se prezinte la serviciu. A fost un maestru al sinecurilor şi chilipirurilor. Alţii nu se descurcă la fel de bine. :)

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Vă mulţumesc. Sunt mult onorat că am un cititor ca dumneavoastră.
Mie îmi lipseşte timpul. Am prea puţin la dispoziţie.

Liviu Drugă spunea...

Şerban,
Mie-mi zici? Cunosc. :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
:)