Incultura ca virtute sau despre imunitatea conştiinţei

Se spune că oamenii inteligenţi se împart în buni şi răi.
Proştii, la fel.
Logic, cei buni pot fi deştepţi sau proşti.
Răii, aşişderea.
Dar uite că m-am zăpăcit şi nu-i mai diferenţiez pe unii de alţii. Pentru mine prost înseamnă rău, iar inteligent înseamnă bun. Un om cu o gândire de anvergură nu poate fi malefic. Unul talentat, da.
Cu vreo cincisprezece ani în urmă am avut ocazia să stau de vorbă, în tihnă, cu un important om politic de azi. Din curiozitate l-am întrebat două lucruri :
1. Ce crede despre ieşirea PNL-ului din Convenţia Democrată.
2. Ce părere are despre Nicolae Manolescu, preşedintele PAC, privit ca om politic.
Omul aflat în miezul evenimentelor - era membru al Parlamentului, dar încă nu ajunsese ministru - mi-a dat două răspunsuri care m-au lăsat fără grai :
1. "După părerea mea PNL face foarte bine că iese din CD. Are electoratul său şi va avea de câştigat etc."
2. "Domn'e, nu ştiu prea multe despre Manolescu, dar am auzit că ar fi un escroc. "
Dumnezeule, omul ăsta făcuse un liceu şi îl avusese la bibliografie pe marele critic literar, dar nu auzise de el şi colporta nişte mizerii inimaginabile !
Între timp, tovarăşul meu de dialog a ocupat funcţii din ce în ce mai importante - doar preşedinte ţării şi prim-ministru n-a fost -, ridicându-şi averea la miliarde de euro.
Acum văd că vor să-l pună la cultură pe un oarecare Gigel, care n-are nicio treabă cu ideea de cultură. Naivi, jurnaliştii arată că staşnicul membru de partid nu ştie româneşte, ca şi când lui Gigel i-ar păsa de aşa ceva. Aspirantul la fotoliul ministerial nu foloseşte prepoziţia "pe" în faţa pronumelui relativ "care", când acesta are funcţia de complement direct şi stă în cazul acuzativ. Păi, care om politic o foloseşte ?  Niciunul, cu excepţia lui Adrian Păunescu, care a murit şi care era, oricum, altceva decât un simplu politruc. De prepoziţii le arde lor ? Cine este pus ministru sau  ales parlamentar datorită unor merite reale şi personale ? Şi are vreunul idee despre domeniul pe care îl păstoreşte ? Toţi, de la o margine, sunt tabula rasa. Trăiesc într-o ficţiune a nesimţirii şi a incompetenţei, care îi îmbogăţeşte pe ei şi ne nenoroceşte pe noi. Noţiunea de manager, pe care ne-o flutură Gigel pe sub nas, e o gogoaşă. În afară de managementul hârtiilor şi al propriilor buzunare, aleşii nu arată că s-ar pricepe la ceva. E singurul model de succes în România de azi : parazitul cu proptele, gândacul politic, coropişniţa socială.
Am sesizat, de mai mulţi ani, un lucru îngrijorător. Cetăţenii cu vocaţie politică pot fi recunoscuţi după câteva semne ( sunt mai multe, dar pomenesc aici numai două ) :
1. Sunt experţi în a-şi urmări prietenii şi duşmanii, asupra cărora aruncă propriile păcate.
2. N-au conştiinţă - sau au una imună la moralitate - şi din această pricină n-au pic de ruşine. Ei nu sunt niciodată vinovaţi de nimic. Ceilalţi sunt criminalii. Toate potlogăriile lor sunt făcute în numele binelui, iar cetăţenii sunt obligaţi să se supună. Cum îmi spunea cineva : nu e important să fii cult, ci să ştii cum să aduni bani şi să te pricepi la femei. Iată esenţa tuturor filozofiilor. Cred că pălesc de invidie şi cei care spuneau : "Totul este c...t, în afară de p...at." Să te huiduie lumea, să ştii că poporul te consideră un parazit şi un hoţ, iar tu să treci fudul mai departe şi să te consideri om, iată o performanţă greu de atins de o fiinţă omenească. Poate că ar fi cazul să facem toţi la fel şi vom fi, în final, o naţiune de trântori mulţumiţi.
Ăştia uită un lucru esenţial : instituţiile capturate - ca şi banii furaţi - nu sunt ale lor, ci ale noastre.
Ceea ce mă deranjează nu este faptul că politicienii de toate culorile şi de toate orientările se laudă cu lucruri reprobabile, pe care le condamnă la alţii, ci că se supără dacă îţi exprimi un punct de vedere sau le arăţi obrazul. Ţin minte că, în armată, cunoscutul regizor Tompa Gabor, prietenul mei de atunci, l-a surprins pe un camarad care încerca să-i fure ceasul. Ce s-a mai supărat hoţul şi ce tărăboi a făcut ! Dacă nu interveneau alţii terişti, i-ar fi luat gâtul ungurului cu baioneta. Cel care este jefuit are, cu alte cuvinte, obligaţia de a tăcea. Îl prinzi cu mâna în buzunar şi are pretenţia să-l şi lauzi pentru gestul său. Ţi-a îndesat mai bine avutul în pantaloni ! E, asta e prea mult ! Ce va fi fiind în subconştientul acestor tovarăşi  buni de băgat în balamuc? Fielding scria :" Anumiţi oameni ajung fie politicieni, fie puşcăriaşi. " Pentru fericirea tuturor, am vrut să propun desfiinţarea puşcăriilor. Dar parlamentarii mi-au luat-o înainte şi au dat o lege prin care înlătură posibilitatea ca ei să ajungă la închisoare şi prin care sunt condamnaţi, practic, să fure. Emit două feluri de legi : unele pentru ei, altele pentru poporul suveran.
N-am nimic cu Gigel şi nu fac parte din nicio gaşcă. De aceea munca mea nu se reflectă în veniturile pe care le am.
Dar Gigel ce are cu mine?

P.S. 1. Ca să fie clar pentru toată lumea, politicianul cu care am discutat cândva nu este teleormănean.
        2. Nici la vârsta pe care o am nu-mi dau seama dacă un compatriot ajuns într-o funcţie de oarecare însemnătate o ia pe arătură din cauza caracterului său precar ori de vină sunt provocatorii şi turnătorii care roiesc în jurul său. Cu mulţi ani în urmă am văzut oameni deosebiţi a căror vanitate a cedat când lingăii au început să-i slăvească şi să-i îndemne la acţiuni care să le probeze autoritatea şi bărbăţia : " Nu-i mai permite lui X să se considere buricul pământului ! Tu eşti ŞEFUL ! Taie-le macaroana la toţi ! Şi fii mai aspru ! Prea eşti îngăduitor ! Iar ei te mai vorbesc şi de rău." După câteva luni, un lider lipsit de educaţie  începe să se considere urmaşul lui Napoleon Bonaparte, sabotat de neisprăviţii din subordinea sa şi adoptă conduita unui majur aflat la andropauză.
        3. Mare tupeu au ăştia, fraţilor ! Un ins numit Nicolicea ne prosteşte în faţă şi îi face mincinoşi pe toţi cei care arată că parlamentarii şi-au votat superimunitate! Cum nu vii tu,Ţepeş doamne...