Literatura este reînviere : "Cele şapte vieţi ale lui Felix K." de Jan Koneffke

     Am citit cu mare plăcere romanul lui Jan Koneffke Cele şapte vieţi ale lui Felix K.,  Humanitas, 2013. Toate sunt la locul lor : scriitură impecabilă, fără ca autorul să fie un stilist, scene vii, personaje credibile, relatare firească, cu un plan ingenios, al imaginaţiei pure, cam ca în Mătuşa Julia şi povestaşul de Mario Vargas LLosa. Ai impresia certă că personajul este real şi îşi scrie memoriile. Îmi dau seama, o dată în plus, de ce scriitorii străini au o mai mare priză la public. În primul rând, ei scriu pentru cititori. Nu contează tehnicile narative, piruetele stilistice, apartenenţa la un curent sau altul. Cartea să fie incitantă, iar capitolele să curgă frumos, chemându-se şi răspunzându-şi reciproc.  În al doilea rând, un scriitor autentic se documentează temeinic când scrie despre o lume care îi este oarecum străină. Se ştie cât s-a chinuit Flaubert când a conceput Salammbo. Ca să nu mai vorbesc de Rebreanu, care a citit sute de volume pentru a putea lucra la Adam şi Eva. Bucureştiul apare ca un topos familiar pentru neamţul Jan Koneffke, ca şi pentru personajul său, Felix Kannmacher. Obiecţiile mele sunt puţine şi fără importanţă. Pianistul Victor Marcu mi se pare puţin schematic, iar reîntâlnirea finală dintre Felix şi Virginia, aflaţi amândoi la vârsta patriarhilor, e neproductivă literar.
     M-a impresionat cu adevărat evocarea Balcicului şi mai ales a Bucureştiului interbelic. Nici scriitorii români - exceptându-i pe Mircea Eliade, G. Călinescu şi Cezar Petrescu - n-au reuşit să surprindă atât de bine identitatea marelui oraş. Iată începutul capitolului III :
"Bucureşti, oraşul cu talciocuri şi localuri de dans, ţesătorii şi fabrici de tutun, magazine de confecţii şi pasaje cu acoperişuri de sticlă, chioşcuri, florărese, arene de box şi berării, oieri şi cerşetori, hoţi şi vânzători ambulanţi, ţiglării şi carmangerii, adăposturi pentru orfani şi târguri de cai. oraşul cu benzinării, măgari şi căruţe trase de boi, cu ţigănci negre ca smoala în fuste creţe, pancarte publicitare şi reclame luminoase, autobuze şi tramvaie care duc de la Hala Centrală la stadion şi de la hipodrom la cimitir. Bucureştiul, aglomerat şi agitat, febril şi mizer, stricat şi pur. Oraşul picioarelor jegoase şi al şireturilor fine, al blănurilor de hermină şi al cojoacelor, al ciorapilor de mătase şi al cioarecilor. Oraşul studenţilor legionari, al armenilor, evreilor, lingăilor de la curte şi servitorilor. Oraşul bancherilor proaspăt raşi şi al jandarmilor, oraşul popilor bărboşi în sutană neagră. Oraşul crivăţului care biciuieşte pielea, al aerului încărcat de fluturi în aprilie şi al verilor umede, dogoritoare, fumegoase. Bucureştiul mirosea a ţuică de prune, tămâie şi ceară de lumânări, lapte de migdale, hoituri de câini şi fier, vinete coapte şi fistic prăjit, floricele de porumb, apă de colonie, violete şi leşie, liliac, glicine şi praf străvechi. Oraşul zidurilor înecate în iederă, al cupolelor bizantine şi al Palatului Telefoanelor, cu vârful pierdut în ceaţă. "
După cum se vede, unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Faptele povestite, spunea un important critic literar, capătă culori neaşteptate. Sunt mai luminoase, mai ispititoare decât întâmplările petrecute aievea. Literatura înseamnă o re-trăire, în plan estetic, a unor biografii cenuşii.
Când este puternic evocatoare, iar scriitorul are talent, ficţiunea devine o adevărată reînviere.
Fie cititorii binecuvântaţi !