duminică, 16 februarie 2014

Gloria ierbii

    Acesta este titlul unui volum de poeme, publicat de Gheorghe Tomozei în 1975, la Cartea Românească, dar despre altceva vreau să vorbesc.
    De mai mulţi ani am observat că iarba rămâne verde, pe alocuri, chiar după brume groase şi geruri puternice. M-am minunat. Prin 2006, un bătrân scrisese pe o carte de comentarii literare următoarele : " Anu ăsta a mers vacile la câmp până pe 31 decembrie." Bineînţeles, după ce se lăudase cu lectura lui : " Pe această carte am citito io toată."
     În copilăria mea, iarba dispărea complet la sfârşitul toamnei, pentru a reînvia, proaspătă, la începutul primăverii. Acum, după topirea zăpezii, am văzut că porţiunile de iarbă se păstraseră în totalitate : pare că niciun fir n-a dispărut în timpul iernii. Iarba a devenit, iată, perenă. Mă gândesc că este o modalitate de apărare a naturii în faţa iureşului distrugător al civilizaţiei nostre. De decenii întregi, omul dovedeşte că este hotărât să nimicească mediul care îl ţine în viaţă, asemenea paraziţilor din intestinele animalelor, ce proliferează până când organismul-gazdă cedează irevocabil. În jungla Amazonului se taie două-trei mii de copaci în fiecare minut. Din nefericire, chiar dacă ar deveni veşnici, arborii n-ar putea să anihileze acţiunea criminală, iresponsabilă, a celor care trăiesc numai pentru a-şi înmulţi banii. Cine ar trebui să apere natura ?

8 comentarii:

ștefan s. spunea...

Cine să mai apere natura?
...Cine să-i mai apere pe oameni?
Știm cu toții ce fel de aer respirăm și ce hrană consumăm!

Mulțumesc pentru sugestie: îmi place mult Ghe. Tomozei, Ierbarul cu nervi și Mersul pe aripi au rămas volumele mele preferate... Am identificat Gloria ierbii la o bibliotecă de cartier și țin musai să o citesc.

M-aș bucura să fi înțeles eu greșit, cum că marele poet Tomozei a sfârșit într-un mod nu prea onorabil, părăsit de toți și abandonat în cimitirul săracilor de la Străulești. Ceea ce dovedește, dacă lucrurile stau așa, că gloria poetului e la fel de trecătoare ca și ... gloria ierbii!

Unknown spunea...

Walt Whitman a avut dreptate,iarba lui este și iarba noastră!Să sperăm în puterea sa de a rămâne și vindeca tot!La Cernobâl îmi pare că tot iarba absoarbe răul,deși unii se plâng că a năpădit tot locul!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Nu ştiu prea multe despre Tomozei. A fost prieten cu Nichita şi i se spunea prinţul Tom. Era admirat în tinereţe şi uşor dispreţuit de optzeciştii care n-au învăţat de la Nichita principiul respectului faţă de înaintaşi. Mi-a publicat o poezie ( în Literatorul? ) în nu mai ştiu ce an.

Şerban Tomşa spunea...

Mugurel-Cătălin,
M-ai făcut să-mi fie dor de Whitman... Deocamdată îmi voi comanda nişte cărţi de Bukowski. Iarba se simte cel mai bine cu picioarele goale, ştii asta la fel de bine ca mine. :)

ștefan s. spunea...

Ați scris și versuri?
Și încă ceva, numai dacă doriți să-mi răspundeți: câte cărți aveți publicate, dle Șerban Tomșa?

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Texte adolescentine... Dar cred şi azi că poezia este o formă de artă mai înaltă decât proza - deşi romanul rămâne coloana vertebrală a unei literaturi -, iar poeţii sunt cu adevărat stăpânii unei limbi.
Am publicat mai puţine cărţi decât aş fi putut scrie în condiţii normale şi mai multe decât ar fi necesar. Aş fi vrut să tipăresc trei capodopere şi după aceea să mă dedic carierei de cititor. Dar...

ștefan s. spunea...

Nu-i târziu, să știți... E vreme pentru toate.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Deocamdată am publicat patru romane şi am numele legat de apariţia a încă trei cărţi. Cât timp avem la dispoziţie nu vom şti decât în ultimele momente. Adică prea târziu ca să mai putem face ceva. :)