În adolescenţă şi în tinereţe am cunoscut oameni adevăraţi pe care îi port în suflet şi acum. Erau băieţi pe care îi numeam prietenii mei. Au fost fete cărora n-am meritat nici să le duc papucii la uşă. Nu vorbeau pe nimeni de rău. Se ajutau unii pe alţii în mod dezinteresat, fără tămbălău. Căutau şi găseau numai ce este frumos în felul de a fi al semenilor lor. Odată cu terminarea facultăţii am intrat într-o zonă deşertică din punct de vedere moral. Totuşi, altruiştii de odinioară au continuat să mă însoţească. Din momentul în care am publicat prima carte, am reînceput să cunosc oameni adevăraţi. Am redevenit bogat sufleteşte, simţind din nou căldura şi frumuseţea unor minţi omeneşti şi bucurându-mă de lumina unor gesturi frumoase.
Într-un oraş teleormănean trăieşte un poet şi istoric literar care a dat culturii noastre opere fundamentale. Este o personalitate emblematică pentru noi, cei care ne ducem zilele în sudul auster al ţării. Lucrările sale sunt exhaustive, copleşitoare prin dimensiuni şi documentare ştiinţifică. Acest mare om monitorizează tot ce se scrie despre mine, mă ajută în variate împrejurări şi îmi poartă de grijă într-o lume literară veşnic surprinzătoare. Nu voi reuşi niciodată să-i fiu îndeajuns de recunoscător.
Ceva mai aproape de localitatea mea vieţuieşte un profesor de matematică astral, acum pensionar. E o legendă vie, o somitate, unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul său. E un bărbat care nu se laudă cu însuşirile sale, nu face caz de competenţa sa şi nu-i striveşte pe cei din jur cu evidenta lui superioritate profesională şi umană. Fratele meu mai mare, căci aşa îmi place să-l numesc, e un miracol de omenie şi pot depune mărturie că este un spirit elevat, conştient de înalta sa misiune pe Pământ.
Respiră printre noi, într-o localitate intrată în istorie, un strălucit romancier şi critic literar care îşi sacrifică timpul pentru a citi cărţile confraţilor săi. Redactează aproape singur una dintre cele mai bune reviste literare din România şi pune pasiune şi un elan schillerian în acţiunile sale culturale. Este atent la tot ce înseamnă valoare în literele româneşti şi scrie cu entuziasm nedisimulat despre tot ce îi place. Situat dincolo de micile interese de grup, el este sensibil la tot ce înseamnă valoare şi de aceea a devenit un barometru literar sigur, de neocolit. Ceea ce face se bazează pe un altruism greu de imaginat la alţi autori importanţi. E un nobil printre scriitori. În urmă cu puţin timp am făcut imprudenţa de a mărturisi ceva pe blogul meu. Peste câteva zile, când m-am întors de la şcoală, mă aştepta o surpriză de la prietenul meu pe care nu l-am văzut niciodată. Mi s-au umezit ochii. Solidaritatea există, oamenii mari sunt printre noi. Îţi mulţumesc că exişti, prietene ! Vă mulţumesc celor care ne faceţi să vedem viaţa ca pe un izvor de nesecată bucurie.
Din momentul ăsta, faptele veninoase şi murdare nu mai există pentru mine. Amin!
P.S. Dintre oamenii minunaţi pe care îi iubesc, am evocat trei, în ordinea în care i-am cunoscut. Mai sunt câţiva şi le va veni şi lor rândul. În prim-plan, un romancier din Zimnicea, publicat de Polirom, şi un profesor de română, poet, care îşi desfăşoară activitatea la câţiva kilometri de mine.
3 comentarii:
Cel mai mare defect al meu este încrederea în oameni. dacă poate fi, totuşi, defect. mulţi cunoscuţi iau treaba asta drept un semn de slăbiciune, ca să nu zic altfel. de cele mai multe ori îmi dau seama. cu toate astea, îmi zic că a fi creştin, mila creştină, nu este doar o vorbă în vânt. acţionez în consecinţă, fără să-mi pese de urmări, deşi, de cele mai multe ori am de pierdut. cu toate astea întodeauna am găsit ajutorul de care aveam nevoie, dar întodeauna. fie că am întâlnit alţi oameni - mai buni, fie că am avut noroc cu ceva ce nu speram,nu pot să vă explic exact, în ce fel, dar ştiu că cineva acolo sus mă iubeşte. să vă ajute Cel de sus dându-vă puterea de care aveţi nevoie. odată, într-o biserică unde lumea venea cu acatiste, unul dintre preoţi a dat un sfat (oamenii venea cu pagini întregi scrise, ca un roman) "oameni buni nu mai scrieţi atât de mult că Domnul ştie ce vă trebuie, poate că nu vă dă ce vreţi vă dă ce vă trebuie". aşa este, dacă ne gândim un pic.
Tulburătoare rânduri.
Trăim între oameni... prin și pentru oameni.
E minunat să citești astfel de rânduri în care sentimentele pentru semenii din jur sunt atât de curate.
O duminică frumoasă vă doresc, domnule Șerban Tomșa!
Ştefan S.,
Vă mulţumesc, dar sunt nişte cuvinte pline de sinceritate. Mulţi ani am făcut păcatul să cred că asemenea oameni nu mai există. Ei sunt - parcă totuşi din ce în ce mai puţini! - şi ne luminează viaţa, dar pot fi găsiţi mai ales în mediul citadin.
O duminică frumoasă şi pentru dumneavoastră!
Trimiteți un comentariu