miercuri, 1 octombrie 2014

De ce nu sunt fanul lui Cristiano Ronaldo

       Real Madrid este o echipă care mi-a devenit antipatică încă de pe vremea mexicanului Hugo Sanchez, care se tăvălea pe gazon și urla ca din gură de șarpe la fiecare contact cu adversarii. Pe deasupra, spaniolii dădeau mocănește la gioale și făceau pe inocenții. Deși au cea mai bună echipă din lume, o adevărată colecție de valori, ei au păstrat tradiția și îi atrag ca un magnet pe jucătorii care mizează pe înșelătorie. Printre ei se află, din păcate, strălucitorul Cristiano Ronaldo.
- Ronaldo ăsta se poartă ca un român, i-am spus cândva unui prieten, intelectual de marcă.
- Mai exact ca un xxx....  român, a zis el, menționând o anumită etnie.
L-am văzut din nou, în această seară, pe Ronaldo cerșind și obținând un penalty nemeritat, care a influențat rezultatul meciului. De ce oare, la valoarea sa, portughezul simte nevoia să se comporte ca un milog și să obțină avantaje în mod fraudulos? I-ați văzut vreodată pe Ibrahimovici, pe Iniesta sau pe Messi procedând așa? Pe vremuri, într-un meci Steaua-Dinamo, Dinu a marcat un gol cu mâna, validat de arbitru. Corneluș s-a dus imediat la cavalerul în negru și i-a cerut să anuleze reușita, recunoscându-și greșeala. În schimb, Cristiano are stofă de slugă parvenită, niciodată sătulă și cu înclinația de a străluci prin necinste. Păcat, mare păcat! Am mai spus-o și cu alt prilej : acestui mare jucător n-ar trebui să i se acorde niciun trofeu individual până nu-și va revizui atitudinea de pe teren. Păstrând proporțiile, el e un fel de Lăcătuș, care simula la greu și  plonja în careul advers, păcălindu-i pe arbitri. Să recunoaștem totuși că Ronaldo, spre deosebire de șeptarul român, n-a lăsat pe nimeni invalid și nu-și scuipă adversarii în ochi. Dacă mai adăugăm că există și arbitri idioți ( sau corupți? ) care fac jocurile unor echipe mari, ne cuprinde scârba și nu ne mai interesează nici fotbalul ”mare”.
 E de neînțeles să alegi a fi un găinar, când poți fi un zeu.

P.S. Real a câștigat printr-o lovitură de pedeapsă inventată și printr-un gol marcat după un fault în atac. Pentru jocul lor curajos, îi felicit din toată inima pe bulgari, câștigătorii morali ai confruntării. Necazul e că morala nu mai ține de multă vreme de foame.

4 comentarii:

Scorchfield spunea...

Nu ești fanul lui Ronaldo pentru că ești fanul lui Messi.

În schimb Messi este cel acuzat de evaziune fiscală.

Așa o încasăm noi când ne luăm doar după impresii și expresii. Anteniști sadea. Așa am fost învățați. A scuipat este rău, a călcat floarea este criminal...

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
Aș putea fi fanul amândurora. Acum îmi place Ibrahimovici. Uneori Ronaldo e mai spectaculos decât Messi. Dar valoarea e altceva. Pe naiba, anteniști! Amestecăm planurile. Până la urmă 99,999999% dintre noi judecă eexclusiv pe bază de impresii. Îți plac sau nu-ți plac ochii cuiva. Mă rog, Messi e mai puțin arătos, dar e clar pentru specialiști - eu nu mă număr printre ei -că, la vârf de formă, e cel mai bun fotbalist. De ce Ronaldo n-a făcut chiar nimic la Mondiale? De ce atrunci când primește mingea pe centru și e înconjurat de adversari, nu poate pune nici un stop ca lumea? Lui îi trebuie spații, de preferință pe bandă, să poată fugi. Iar lăudatele sale șuturi, foarte puternice, nu sunt controlate decât într-o mică proporție. E atletic, e foarte bun și are în spate cea mai bună echipă din lume. Bale, de pildă, e un jucător complet.

Dan Dobos spunea...

Am fost si eu un mare pasionat de fotbal. Din pacate, intimplarile si aranjamentele din fotbalul romanesc m-au desgustat. Acum, mai vizionez sporadic cite un meci international despre care cred ca nu este "aranjat".

Şerban Tomşa spunea...

Dan Dobos,
Încet-încet începe să nu mă mai intereseze niciun sport. Priveam meciuri de handbal, volei, rugby, baschet și urmăream competițiile de atletism. Ba chiar și ciclismul îmi stârnea curiozitatea. Acum toate mi se par pierdere de vreme. Îmi rămăseseră fotbalul și tenisul, dar de când Nadal și surorile Williams au inventat box-tenisul, am rămas mai sărac. În fotbat, totul, absolut totul este aranjat. Chiar și meritatul Balon de Aur obținut de Ronaldo. Aș fi devenit cu siguranță suporterul portughezului, dacă nu m-ar fi deranjat apucăturile sale urâte, de sportiv fără caracter.