miercuri, 26 august 2015

Talentul pur

             Sunt atât de multe cărți despre care aș fi vrut să scriu măcar câteva rânduri! Dar am un regim de viață nemilos și timpul nu-mi permite să-mi construiesc nici propriile cărțile. Rareori reușesc să produc câte un articol care să semene cu o recenzie.
Astăzi eram pradă depresiei și mă gândeam dacă voi reuși să mai încropesc câteva procese-verbale inutile, dar care mi se cer la apropiatele inspecții. Lângă monitorul calculatorului țin câțiva autori care m-au vrăjit ori de câte ori le-am citit volumele. Printre ei, Stoian G. Bogdan, un poet uriaș, incredibil de talentat. Am deschis Chipurile și am citit un poem. Fruntea mi s-a descrețit, am zâmbit, m-am bucurat - estetic! -, am gesticulat, am strigat. După isprava asta am constatat că nu resimt nici urmă de tristețe. Am sărit de pe scaun și viața mea a devenit jubilație dementă.
SGB este un talent pur, eclatant, așa cum au fost și sunt Teodor Dună, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Rodian Drăgoi, Mircea Dinescu și Alexandru Petria. Pân-a nu muri, poate voi reuși să scriu și eu niște impresii despre poemele lui SGB. Mulțumesc, SGB!
         Atenție : pur nu înseamnă primitiv, ci firesc, concurând cu realizările lui Dumnezeu și ale naturii.  Mi-e greu să numesc prozatori care reprezintă talente curate, naturale. Poate Fănuș Neagu, Nicolae Velea, Marin Preda. În literatura universală, Knut Hamsun, Cinghiz Aitmatov și Jarosław Jwaszkiewicz au fost înzestrați, fără îndoială, cu așa ceva.

8 comentarii:

Ella spunea...

Ma bucur ca uneori reusesti sa te relaxezi un pic! Zau ca-mi pare bine! :) In ceea ce priveste "inspectia".... nu-ti face griji! Sti tu... "ce e val, ca valul trece..." :)
Seara faina!

Şerban Tomşa spunea...

Ella,
Mă bucuri că exiști și citești ce mai scriu pe aici. Îmi face bine comunicarea cu tine. O seară frumoasă și ție!

Andreea Toma spunea...

Asta mă întristează - suntem adeseori nevoiți să irosim timpul care ne este dat cu lucruri fără importanță reală, niște nimicuri care nu fac decât să ne consume energia. Dacă asta ar fi ultima zi a cuiva, nu și-ar dori să o risipească nici printre hârtii inutile, nici în fața oalelor cu mâncare sau a vaselor nespălate, nici în certuri sau discuții banale.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Din păcate, viața noastră se scurge printre nimicuri și mizerii. N-am descoperit încă poteca - poate că există și nu o văd eu! - pe care să fug departe de tot ce nu mă interesează.

Andreea Toma spunea...

Cred că există o potecă. Doar curajul lipsește. Acel curaj de a deveni nebun în ochii celorlalți pentru a trăi așa cum ei nu pot înțelege.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Așa e. Am încercat-o și mi-am pierdut prietenii făcuți în ultimul sfert de veac. Sunt singur și mai am de făcut doar un pas pentru a scăpa definitiv de lanțurile care mă fixează într-un anumit stil de viață, așa cum un câine este legat de cușca sa. Dar pentru mine este puțin cam târziu. Sau e vorba tot de (lipsă de) curaj?

Andreea Toma spunea...

E mult mai complicat decât am spus-o eu în câteva vorbe. Caut răspunsul și nu se limpezește în mintea mea. Încă nu știu dacă într-adevăr putem considera că e prea târziu pentru ceva, dacă fiecare lucru are sau nu timpul lui bine determinat. Marile schimbări în viață le-am făcut cu un dram de nebunie. Sau curaj. Sau poate că între cele două se poate pune semnul egal. Sunt în etapa căutărilor.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
Cred că ai zis cuvântul-cheie : curaj. Iar viața fără un dram de nebunie - am spus-o totdeauna - n-are niciun rost, n-are niciun haz.