Ecuaţia "iubirii", mass-media şi "valorile"

Nu cu multă vreme în urmă am asistat la cea mai impresionantă scenă văzută de mine vreodată. Un câine fusese lovit pe o autostradă mexicană şi nu se mai putea ridica, fiind în pericol să fie terciut de celelate maşini, căci traficul era foarte intens. Un alt câine îl apucase cu gura şi încerca să-l salveze, târându-l către marginea drumului şi ocolind grijuliu maşinile care goneau înainte, şoferii ignorând incredibila solidaritate care se manifesta sub ochii lor. Am văzut, în alte împrejurări, femele care adoptau spre îngrijire pui aparţinând altor specii, aflaţi în situaţie critică, fiindcă mama lor fusese ucisă. Ideea este că animalele, deşi acţionează din instinct, fac lucruri prin care arată că sunt superioare majorităţii oamenilor. Atitudinea lor - cum să o caracterizăm ? - depăşeşte barierele speciei din care face parte fiecare şi chiar ale condiţiei de animal. Din nefericire, cei mai multi oameni nu fac nici măcar gesturi care să se înscrie în codul de onoare al conditiei umane. Fiecare exemplar uman nu se gândeşte decât la propriul buzunar şi la propria burtă. Fac o excepţie cu sexul, preocupându-se intens şi de zestrea şi activitatea în domeniu a semenilor săi. Din punct de vedere moral, mai avem puţin şi ajungem ca în secolul al XVIII-lea francez, când Casanova a fugit din Italia - tocmai evadase din faimoasa închisoare de la Piombi - şi a ajuns la Paris. În Franţa secolului al XVIII-lea fiecare bărbat avea copii făcuţi în alte familii, recunoscuţi de ei înşişi, totul făcându-se cu ştirea soţiei respective, dar şi a soţului încornorat, care avea şi el doi-trei copii într-o altă familie... Nici măcar lui Casanova nu-i venea a crede ochilor, căci marele seducător era obişnuit cu climatul puritan din Italia, unde erai ciomăgit dacă te uitai mai atent la o femeie care trecea pe lângă tine. Să nu se înţeleagă că eu "condamn" sau "înfierez" acest păcat, în fond atât de mărunt. Ştiu că înainte de a "vedea" pe altul, trebuie să ne privim în oglindă. Şi am mai învăţat, din cărţi şi din viaţă, că nu trebuie să judecăm pe nimeni. Chiar dacă suntem judecaţi şi de ultimele gunoaie umane. Acesta e adevărul : când "judeci" sistematic oamenii, fără să fii Platon sau Hegel, cobori sub condiţia de om. Nu evaluez pe nimeni, căci nu sunt moralist, ci scriitor şi îi privesc cu dragoste "pe păcătoşi". Îi simpatizez profund : ei reprezintă viaţa adevărată, bogată, diversă. Cine se crede imaculat să ia primul piatra şi să dea ! Consider că fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui ( sau, dacă n-are niciuna, de "păsărica" lui ! ).În definitiv, aşa cum îmi este străină noţiunea de ură, nu prea înţeleg nici ce este păcatul. Dar să nu creadă cineva că mă consider fără pată. Sunt convins că fiecare poate face orice doreşte, cu condiţia să nu aducă prejudicii celor din jur. Sau cum spunea nu cu multă vreme în urmă o "intelectuală" : "E p... mea şi fac ce vreau cu ea ! " Just ! Fiecare valorifică ce are. Şi "păsăricile" au, în mod evident, mai multă căutare decât ideile. De ce să ne necăjim ? Însă nici nu trebuie să acceptăm să fim scuipătoarea oricărui căpos plin de fumuri. E clar că dimensiunea etică lipseşte societăţii în care trăim. Să fi devenit vechea morală- care a asigurat evoluţia rasei umane de-a lungul mileniilor - desuetă ? Să fie nevoie de o nouă mentalitate ? Îm orice caz, corect ar fi ca fiecare să-şi asume propria condiţie, propriiile "păcate" şi nimeni să nu mai facă figură de sfânt exterminator care-i priveşte pe ceilalţi cu ură, invidie şi resentimente. ( Sfinţii adevăraţi contemplă umanitatea cu iubire şi înţelegere.) Toate lucrurile fiind de vânzare, ar trebui ca fiecare să spună, râzând : " Sunt negustor de idei, de sex, de terenuri, de case, de cărţi, de minciuni şi bărfe, de maşini sau de ochelari, fiindcă asta vând şi cumpăr." Sigur că unii prosperă, iar alţii dau faliment. Situaţia devine gravă când sexul devine principalul criteriu de apreciere a individului. Ceea ce face mass-media este o crimă psihologică, culturală, religioasă, socială, economică, umană... Şi nu e nevoie să insist. Nu-l consider pe cineva bun pedagog sau detectiv de elită doar pentru că e negru, e femeie frumoasă, e gay sau se închină zeului Priap. Văd fotbalişti al căror singur merit este acela că sunt de culoare. În filmele poliţiste americane, negrul este totdeauna şef, este cel mai puternic, mai inteligent, mai tolerant, mai înţelept şi-l găseşte, de unul singur, pe criminal. De altfel, filmele de piaţă americane reînvie, în subconştientul tuturor, modelul primitivului care, după ce-şi omoară duşmanii cu bâta, le ia vănatul din cămară şi femeia şi este fericit. Bâta este înlocuită de armele de foc, vânatul şi fructele au devenit valiza cu bani şi numai femeia a rămas aceeaşi, urmându-l pe masculul dominant... În rest, Dumnezeu cu mila. Guvernanţii mint, fură şi înşală, în contrast cu numeroşi inşi care sunt muritori de foame. Cel mai mult mă deranjează însă faptul că sunt incompetenţi şi proşti. Un ministru, chiar hoţ şi mincinos, dacă este competent şi inteligent reuşeşte să mulţumească pe toată lumea. Sau cea mai mare parte din ea. Dar când tu nu ştii nici să faci o adunare şi ajungi, ca în răposatul guvern, ministru de finanţe, ce mai e de zis ? Şi ce căuta Hârdău la Ministerul Educaţiei şi Cercetării ? Şi cine dracu, Doamne iartă-mă, era Anton Anton ? Iar Tăriceanu, modest comentator de curse automobilistice, devenise prim-ministru. Să te ferească Dumnezeu de prostul învestit într-o funcţie de mare insemnătate ! Ce merite avea ăsta ? A reuşit să dea o gaură în buget - pomenile electorale ! - de peste şapte miliarde de euro, iar noi achităm deficitul. E bine aşa ? Prin contrast, marele scriitor Radu Aldulescu primeste un salariu de 100 de lei pe lună ... Şi atunci nu trebuie să ne mirăm că iubirea a ajuns să fie echivalată cu sexul. Până şi animalele se împreunează din instinct, dar numai pentru a perpetua specia ! Diferiţi sunt cimpanzeii care seamănă cu noi şi au un comportament pervers.
Nu, nu sunt deloc revoltat pentru ceea ce văd. Aproape că mi-e indiferent. Voiam, de fapt, să spun că iubirea adevărată este supusă, ca şi pe vremea lui Camil Petrescu, unei puternice eroziuni : a fost înlocuită cu sexul care este o marfă foarte căutată. Sunt mulţi dispuşi să cumpere şi să vândă. Se spune că lucrurile care nu pot fi cântărite, măsurate şi vândute sunt de natură spirituală : credinţa, iubirea, lumina, apa din izvoare şi mări. Credinţa şi iubirea sunt însă mărfuri de mii de ani, iar apa şi lumina produsă de energia electrică fac obiectul unor tranzacţii comerciale care îi îmbogăţesc pe mulţi.
Unde este "iubirea care mişcă aştrii" despre care vorbea Dante în "Divina Comedie" ? Unde este iubirea ca principiu universal ? Gravitaţia şi atracţia universală a corpurilor era văzută ca forma supremă de iubire. Să te bucuri de iubirea unei stele, a unei galaxii sau a lui lumii supraceleste... Platon vorbea despre mitul androginului, fiinţă legendară care avea patru mâini, patru picioare şi se deplasa prin rostogolire. Androginii se simţeau atât de puternici, încât i-au sfidat pe zei. Aceştia s-au mâniat şi au poruncit ca insolentele fiinţe să fie tăiate în două. Din fiecare androgin au ieşit un bărbat şi o femeie, condamnaţi să-şi caute toată viaţa cealaltă jumătate. Unii şi-o găsesc, alţii nu. Ideea este că un bărbat sau o femeie care nu şi-a găsit marea iubire nu este decât o jumătate de om. Numai prin iubire putem fi întregi. Grecii considerau că sunt trei trepte ale iubirii : filia - iubirea maternă şi filială -, amor - dragostea dintre un bărbat şi o femeie - şi agape, care este forma supremă de iubire şi este de origine divină : ajungând în acest stadiu, simţim o nesfârşită iubire faţă de tot ce ne înconjoară. Un filosof german a formulat şi o "lege" a atracţiei între sexe. După opinia lui, orice individ posedă un număr de elemente care ţin de principiul masculin şi un număr de entităţi aparţinând principiului feminin. Bărbaţii au mai multe elemente masculine, femeile sunt posesoarele a mai multor elemente feminine. Un bărbat foarte viril are, să zicem, zece elemente masculine şi două feminine. El va fi atras de o femeie foarte... "feminină", care deţine zece puncte feminine şi două masculine, în aşa fel încât sumele celor două tipuri de elemente să fie, într-un cuplu, egale. Numai astfel se asigură armonia în cuplu. Urmând această regulă, un bărbat efeminat - 7 m + 5 f - va fi atras de o femeie cu aspect bărbătos - 7 f + 5 m. Această interesantă ecuaţie pare să se confirme în viaţa reală... În sfârşit, orientalii consideră că iubirea te scoate din tine însuţi, din perimetrul propriului egoism, şi te reuneşte împreună cu fiinţa iubită sub semnul unui principiu sublim. Citiţi "Maitreyi" de Mircea Eliade. Dar cine îşi mai depăşeşte acum propriul egoism, mai prejos decât cele mai animalice acte ? Cine mai ajunge în stadiul de agape ? Poate doar în glumă, când spui că iubeşti o femeie în agape, adică nu vrei să o atingi.. Copii şi părinţi se sfâşie între ei, infidelitatea e în floare, "creştinii" se manifestă anticreştinesc, idealul tuturor este să se împreuneze porceşte, la nimereală, cu cine se nimereşte, cu cine are punga plină şi o poziţie convenabilă social şi să ia pâinea de la gură celor care nu se pot adapta şi nici apăra.
Nu, nu mai cred de mult în iubire - vândută şi cumpărată pe doi lei -, nici în solidaritate, nici în gesturile de bunăvoinţă ale "prietenilor". Oamenii şi-au pierdut una dintre însuşirile lor definitorii : puterea de a iubi sincer, cu tot sufletul, în mod dezinteresat, o fiinţă sau un domeniu spiritual, nobleţea de a cultiva o prietenie în mod dezinteresat, de dragul de a fi în preajma unui om de valoare, cu haz şi cu har. Au pierdut şi capacitatea de a-şi privi semenii cu înţelegere şi cu bucuria unei bune comunicări, într-o existenţă pământească mult prea scurtă pentru a mai fi otrăvită cu conflicte şi sentimente negative. Noi iubim obiectele scumpe, banii şi plăcerile epidermice - ştiinţa frecării se numeşte tribologie : o piatră intră în interacţiune cu altă piatră -, iar multe animale ne-au depăşit prin acţiunile lor nobile. Am recăzut în stadiul de subanimalitate. Adio, Mihai Eminescu, adio, Serghei Esenin !

P.S. În "Cel mai iubit dintre pământeni", Marin Preda îl parafrazează pe Sfântul Pavel : "Dacă dragoste nu e, nimic nu e..." Sfântul scrisese : "Dacă dragoste nu am, nuimic nu sunt ! " Necazul este că existăm în continuare, dar nu mai suntem oameni. De aceea nu mă mai interesează politica, viaţa socială, pornirile afective ale oamenilor, prieteniile, duşmăniile, iscoadele care pândesc pe la uluci, nesimţiţii, inculţii, frustraţii, psihopaţii şi "vedetele". Încă mă fascinează cărţile, oamenii de cultură,ideile, pădurile, zăpezile, fluturii, florile, bibliotecile şi arta, în general. Aici s-a refugiat toată frumuseţea lumii şi s-a sublimat iubirea divină.