vineri, 11 iunie 2010

Ficţiunile lui Dumnezeu

X e un bătrân falnic, cu obrazul rumen şi pasul vioi, care are, la 74 de ani, vreo trei amante. Are un regim alimentar de invidiat : lapte şi brânză proapătă, legume din propria grădină, fructe, miere, vin negru. ( Bea cam doi litri pe zi, în loc de apă, dar nu l-am văzut niciodată nici măcar pilit : are o privire limpede şi odihnită, de consumator de ceai hepatic...) Se pricepe la toate şi are o gospodărie curată şi ordonată ca o farmacie.
De ceva vreme l-am văzut nemulţumit şi l-am întrebat ce păs are.
- Sunt niţel supărat, mi-a spus el. Dumneata ştii că eu nu am cereale şi, în concluzie, n-ar trebui să am nici şobolani. E, uite că am...
- Păi... cum aşa ?
- Aşa bine. Vecinul are nişte gherlani care mănâncă la el - că are, slavă Domnului, vagoane de porumb şi de grâu ! - şi vin să doarmă la mine...
 - Dacă înţeleg bine, mata ai deschis un fel de hotel pentru şobolani. Iar vecinul deţine o cantină pentru rozătoare.
 - Cam aşa ceva...
Îmi mai arată o frumuseţe de motan - să tot aibă 12 kg ! - după care pisicile cad în limbă.
- Vin după el, domnule ! Aşa ceva n-am pomenit de când mama m-a făcut ! În loc să umble şi să urle motanii după pisici, îl caută ele şi ţipă de mă terorizează... Şi e un cotoi dat dracului, îmi aduce de pe câmp şi pui de iepure !
- Ai, lasă-mă !
- Pe cuvânt... Am unul chiar aici, sub coşul ăsta, că l-a adus viu... Dar pe cei mai mulţi îi omoară şi îi mănâncă.
Mă uit cu neîncredere la pisoiul braconier. E uriaş, gras şi liniştit.
Se ştie acum că Marin Preda n-a inventat întâmplări, ci le-a aşezat pe cele ştiute de el într-o anumită ordine, relatându-le în stilul său inconfundabil. Marquez povesteşte undeva că toate incredibilele scene din romanele sale sunt reale...
Dacă aş "prinde" într-un roman lucrurile prezentate mai sus,  ar ieşi ceva veridic ? N-aş crede... Realitatea - ficţiunea lui Dumnezeu - bate totdeauna imaginaţia, dar uneori o umileşte...

15 comentarii:

silvana spunea...

realitatea ar invinge fictiunea oricand.
e nevoie doar de un narator pe masura.
si masura cred ca e potrivita deci,eu zic ca ar putea fi un succes.

Ryanna Pop spunea...

:))))..iata un fenomen..adica 74 de ani si trei amante?..prin urmare e gelos ca motanul ii face concurenta,ca atare:))))..apoi daca omul a vanat si a pescuit la viata lui[in afara de amante desigur,:))]..are de unde inventa povesti vanatoresti si pescaresti,nu?...

Anonim spunea...

Toate creatiile imaginatie noastre au la baza experinte reale - traite, relatate sau privite in calitate de martor neparticipant. Eu vad lucrurile asa: toate intamplarile, fiintele, locurile cu care am intrat in contact vreodata, direct sau indirect, prin carti, relatari, vizionari, sunt niste piese de puzzle. Miliarde de miliarde de piese de puzzle. Fiecare dintre noi le aseazam intr-o anumita ordine. Pentru ca ele, diferit de piesele clasice, sunt amorfe, le putem potrivi, aproape, oricum. Sub influenta educatiei, a nivelului de cultura, a starii de spirit, a circumstantelor de tot felul, realizam cu ele tapiserii. Tapiserii pe care le numim creatii personale, si ele chiar sunt, dar materia cu care lucram este exterioara noua, apartine unei organizari superioare. De aceea, orice veti scrie vreodata, tot realitatea se numeste, dar o realitate deconstruita si reconstruita dupa chipul si asemanarea dvs. ca fiinta unica. Avem o baza culturala comuna, care transcende culturile locale, avem aceeasi structura genetica, deci acelasi tip de calculator la lucru, mai devreme sau mai tarziu, cineva va imagina (va scrie, va visa, va picta, va canta, va sculpta) aceeasi poveste. Este inevitabil.

Cristi spunea...

Intr-un numar recent al revistei "Formula As" este un articol despre Marin Preda. :)

Liviu Drugă spunea...

Mi-a placut intamplarea si felul in care ai scris-o. Dar nici o secunda nu mi-am pus problema daca e sau nu veridica. Am luat-o ca pe o buna bucata de literatura.

de ce sa cautam mereu realitatea sau o reflexie a ei in textul literar?

Şerban Tomşa spunea...

Silvana,
bine zis : realitatea e ca o femeie greu de strunit, iar scriitorul trebuie să se dovedească suficient de...abil. :)

Ryana,
unii devin obsedaţi de femei şi paranoici sexuali pe măsură ce înaintează în vârstă...Şi sunt, în acelaşi timp, monstruos de posesivi şi de geloşi... Masculi degeneraţi... :)

Divagaţii,
frumoase şi juste explicaţii ! Jos pălăria !
Codurile ( cultural şi genetic ) ne ajută să ne iubim, să ne înţelegem, să ne tolerăm... Diferenţele ne creează probleme. Din ceea ce îmi scrii, deduc că descifrez lumea după aproximativ aceleaşi principii ca şi tine... :)

Cristi,
îţi mulţumesc frumos.
Te îmbrăţişez. :)

Liviu,
îţi mulţumesc. Atitudinea ta este a unui scriitor de mare clasă... De ce să căutăm o explicaţie în "Sub pecetea tainei " de Mateiu Caragiale ? se întreba Manolescu. Taina trebuie să rămână taină.
Nu trebuie să ne trezim din literatură, aşa cum alţii nu se trezesc din alte sublime beţii... Un maior în rezervă mi-a povestit multe despre fostul lui colonel, un tip fabulos cu care cutreiera zilnic cârciumile. Băuseră câteva sticle de vin, iar maiorul i-a propus superiorului său să comande câte o cafea." Lasă, dragă, cafeaua, a spus colonelul. Ce rost are să ne trezim ?"
Nu trebuie să ieşim niciodată din spaţiul protector al literaturii. Totul trebuie să fie literatură, ca să putem supravieţui... :)

Ryanna Pop spunea...

uite vezi,[apropo de povestea maiorului]acum inteleg eu de ce sunt mereu "treaza"si pesimista..am spus; cafeaua e de vina ..si nimeni nu ma crede:(((....

Liviu Drugă spunea...

@Serban n-ai de ce sa imi multumesti. Era doar parerea unui simplu cititor.
"Atitudinea mea de scriitor de mare clasa" - Ma multumesc deocamdata cu atitudinea si evident ca imi doresc sa nu raman doar cu ea :)

Am trait si eu o intamplare asemantoare cu a ta, cu militarii. Eram cu varul meu la coada la supermarket sa ne alimentam starile de gratie destinsa. El, in stranse relatii cu Bachus, eu - mai putin. Vede coada lunga: "Bai, tu nu mai tii pe mine la coada asta sa ma trezesc, da..."

Da, literatura poate fi un spatiu protector, insa numai pentru cei constienti de covarsitoarele ei libertati.

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
da, e greu să fii treaz tot timpul. O trăiesc pe pielea mea. Dar luciditatea are avantajele ei... :)

Liviu,
mulţi ofiţeri au simţul sublimului şi trăiesc în cerul marii poezii. Ţii minte ce spunea Baudelaire : "Trebuie să fii tot timpul beat : de vin de poezie sau de iubire..."
Scena relatată de tine e tare... :)
Şi nu uita : eşti mare, nu uita asta, iar eu cred în tine.

Anonim spunea...

Eu cand citesc o carte/poveste nu imi pun intrebarea daca este adevarata sau nu. Chiar daca nu este o intamplare adevarata, cu siguranta in mintea scriitorului a existat su adevarat :)Si in plus in orice fictiune exista cate un sambure de realitate ;o)

Şerban Tomşa spunea...

Fanfan,
până pe la 30 de ani nu mă interesa mai nimic din ce era "adevărat"...Şi acum e cam la fel... Ai dreptate : în artă nu funcţionează dihotomia "adevărat-fals". Arta este, pur şi simplu. Sau nu este... La tine, de pildă, este totdeauna... :)

Liviu Drugă spunea...

Serban,

Iti multumesc pentru incredere. De acum am o dubla sarcina: sa dovedesc ca nu doar eu am dreptate, dar si tu, cand amandoi facem aceeasi afirmatie despre oarecari abilitati ale mele. :)

Rabdare, deci, si tutun... :)

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
e o bucurie să comunicăm...Şi ne cam potrivim în păreri... :)

karina spunea...

Ha, ha !!Mi-a placut ! Parca si vad motanul gras:)) Era galben cu dungi negre :)))) Eu sunt pictor, si visez in culori:))Astept continuarea povestirii:))

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ce frumoasă este imaginaţia ta ! Voi scrie, pentru tine, o poveste cu pisici... Încerc să-i imaginez un tablou cu motani, pictat de tine... :)