Literatura ca o ieşire din peşteră

O carte este o călătorie a autorului în căutarea unui miraj. Cam ca în Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
O reinventare a propriei copilării fericite, o încercare de a spune cuiva că îl iubeşti, o variantă personală a paradisului.
Când autorul ajunge să-şi prindă din urmă visul, apare capodopera. În acest caz, reuşita şi fericirea sunt ale cititorului. Acesta din urmă ajunge, înaintea artistului, să-şi vadă cea mai frumoasă iluzie împlinită, să o pipăie cu degetele şi să urle : "Este!"
Personajul este prins şi el în aceeaşi aventură a căutării fericirii. Prin iubire - cei mai naivi !- prin putere sau prin bani, care au forţa de a satisface toate fanteziile...
Nefericirea, singurătatea, iubirea, moartea, trecerea timpului, suferinţa, eşecul şi absurdul existenţei sunt cele mai frecventate teme, aşa încât acestea au devenit aidoma femeilor de pe centură. Se vând oricărui autor pe bani puţini. Ce face scriitorul cu ele ţine de talent.
La o primă privire observăm că nefericirea, durerea, eşecul şi absurdul sunt cele mai căutate teme/femei şi lor li se datorează cele mai mari reuşite ale literaturii. Nu există autori mari fericiţi şi nici personaje memorabile fericite : cei împăcaţi cu lumea sunt nu au nevoie de literatură şi nici aceasta nu se interesează de ei... Pentru creaţia artistică, sunt neinteresanţi, morţi şi îngropaţi. Sigur că există şi excepţii.
Dar Dostoievski şi Kafka ? Da, ăştia sunt cei mai mari şi cei mai nefericiţi. "Am început să-l citesc pe Kafka şi am impresia că am intrat într-o peşteră din care nu mai ştiu să ies", mi-a spus cândva o amică inteligentă. Da, nimeni nu mai găseşte ieşirea din Kafka, aşa cum n-a găsit-o nici el însuşi. Sau poate că el a descoperit-o în cele din urmă, din moment ce a cerut să i se ardă manuscrisele.
Iată însă că ruşii au găsit soluţia miraculoasă râsului în chiar miezul nefericirii. În cărţile lui Gogol, Cehov, Bulgakov şi Ilf şi Petrov, autorul râde în hohote, împreună cu cititorii, de la un capăt la altul al fiecărui volum.
Literatura ne vindecă de teama de moarte şi de nefericire.
Ar trebui să facem o listă cu 50-100 de capodopere şi, când ne supără cineva, să deschidem unul dintre opurile trecute acolo şi să începem să citim. Vom fi feriţi de conflicte, răutate şi invidie... Vom trăi fiecare în iluzia celuilalt. Şi vom rămâne prieteni pentru toată viaţa şi... toată moartea...

P.S. Aceste gânduri mi-au fost inspirate de recitirea romanului Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov...

De trei nopţi nu mai apuc să dorm din pricina furtunilor. Lucrez până târziu şi când vreau să mă culc, afară începe nebunia, cu fulgere şi trăsnete care zguduie locuinţele... Parcă toţi demonii Infernului urlă şi bat cu pumnii în uşi şi ferestre. Dimineaţa, când rămânem şi fără curent electric,  spectacolul încetează... Noaptea următoare o luăm de la capăt...