marți, 20 iulie 2010

Un om

Purta ochelari, avea o piele fină, albă şi un aer distins. O blândeţe liniştitoare emana din fiecare gest al său. Pronunţa fiecare cuvânt cu răbdare, calm, privindu-te în ochi. Îl cunoscusem în timpul studenţiei, când eu eram filolog, iar el medicinist... Locuiam amândoi în Complexul Studenţesc Grozăveşti şi ne ciocneam deseori pe culoarele întunecate, dar pline de poezie, ale campusului... Ajunsesem să ne salutăm fără să ne cunoaştem numele. Într-o zi însă el mă abordă şi îmi solicită nişte lămuriri în legătură cu un poet român. Am intrat în camera lui şi din convorbirea noastră de o oră şi jumătate am dedus că viitorul medic citise mai mult decât majoritatea colegilor mei... Ştia Biblia şi romanele lui Augustin Buzura pe dinafară. Îi plăcea Nichita Stănescu şi încercase şi el să scrie nişte poeme. Mi le-a citit. Erau extraordinare, emanând un talent viguros, seducător. L-am încurajat să mai scrie şi ne mai întâlneam uneori întâmplător, pe scări sau în parc, schimbând câteva cuvinte. Excedat de colegii mei care scriau tot timpul şi îmi citeau din "operele" lor, evitam să-l mai întreb dacă a mai pus ceva pe hârtie. Apoi am pierdut legătura cu el.
Trecând în această vară printr-o localitate de munte, l-am recunoscut în uşa unui dispensar comunal. Am încetinit şi l-am privit cu atenţie. Îşi pierduse frumosul său păr inelat, îi mai rămăseseră pe marginile capului nişte şuviţe albe, dar era el, nu mai încăpea nicio îndoială. Am oprit maşina şi l-am strigat tocmai când voia să intre în cabinet.
Am stat apoi de vorbă cu el vreo trei ore. L-am întrebat dacă e împăcat cu viaţa, dacă mai scrie, dacă are prieteni... Tâmpeniile de rigoare...
- Când am venit aici, toată lumea m-a luat în braţe, E drept că oamenii veneau continuu peste mine, la orice oră, cu tot felul de rugăminţi, pe care nu le puteam refuza... Îi socoteam prieteni şi nici nu putea fi vorba de o răsplată sau de contraserviciu... Credeam că sunt fraţii mei...
- Da, da, şi pe urmă ai văzut că te vorbeau pe la spate...
- Ehe, asta nu e nimic... Că mă analizau din creştet până în tălpi era o chestie neînsemnată... Ce vrei să facă ? Să-l citească pe Kant ? Discută unii despre alţii...Nu pot să nu recunosc că am fost oarecum scârbit când am auzit că discutau de zor amănunte din viaţa mea care nu-i priveau în niciun fel.... Auzi, mă ? Ei, care erau plini de vicii, făceau tot felul de afirmaţii despre mine... Ştiu, poţi să-mi vorbeşti despre lipsă de educaţie, incultură şi altele, dar a te vârî cu bocancii în existenţa cuiva este un gest care nu are nicio scuză...Surpriza a fost când am văzut că oamenii care nu apelaseră la mine, din timiditate, mă urau şi-mi găseau nod în papură. Pe alţii îi ajutasem şi pe ei nu... Asta nu se putea ierta. Dar culmea e că ăia pe care îi ajutasem, ştiindu-se datori, fugeau de mine ca nu cumva să le solicit servicii prin care ei să-şi plătească datoriile vechi, care îi apăsau pe conştiinţă... Erau, de fapt, datorii morale pe care ei mi le plăteau într-un mod original, adică vorbindu-mă de rău pe unde apucau... Mă înjurau în cor şi ajunseseră să se convingă singuri că eu eram cel mai mare duşman al lor... Ciudaţi sunt oamenii ! În anumite comunităţi, e mai bine să nu întinzi mâna nimănui, fiindcă dai de belea... Să stai în banca ta şi să-ţi vezi de treabă...
- Credeam că numai la câmpie se întâmplă chestii din astea... Sper că nu te afectează ...ăăă... Aşa e peste tot...
- Asta nu mă încălzeşte cu nimic... Dar nici nu mă consum...Cel puţin nu te mai iluzionezi că ai prieteni şi aşa mai departe...Ha, ha, ha...
- Ai avut timp de scris...
M-a privit mirat şi mi-a zis :
- N-am mai scris un rând din timpul studenţiei.
Mi s-a tăiat respiraţia.
- De ce ai făcut o asemenea crimă ? Să-ţi înăbuşi un talent mai mult decât evident...
- Nu, nu e aşa... Am înţeles că nu am nevoie de artă... Să-ţi explic... Dacă luăm un pietroi sau un scaun şi îl punem pe un soclu, am realizat o operă de artă... Dar mie lucrurile şi fiinţele mi se par mai interesante aşa cum sunt ele în realitate... Vii, diverse, orbindu-te cu lumina şi cromatica lor, emanând miresme.... Pe o pânză, pe un soclu sau într-o pagină, totul este mort, trist, solitar, tragic... E ca o conservă cu termen de garanţie... E adevărat, unele creaţii nu prea expiră, dar sunt puţine... Pentru mine, o femeie dintr-o carte nu mă va fascina niciodată precum una adevărată, care merge pe stradă, surâde şi îşi scutură părul... Şi, pe urmă, literatura e mai nerecunoscătoare decât viaţa... Te secătuieşte afectiv şi nu-ţi dăruieşte nimic... Uneori doar înjurături din partea unor cititori de ocazie, pe care le poţi obţine şi gratis... Nu poţi comunica, prin cărţi, cu oamenii simpli...
Am căutat să-l contrazic, repetând truisme despre arta care e mai autentică, mai profundă şi mai puternică decât viaţa, precum talourile lui Apelles, dar mi-a răspuns, zâmbind, că astea sunt poveşti...
Ne-am despărţit, promiţându-ne să ne revedem, dar amândoi ştiam că nu ne vom reîntâlni niciodată...
Pe drum, în maşină, nu-mi puteam explica de ce, în cursul întrevederii cu doctorul, spusesem numai prostii. Am pus totul pe seama faptului că fusesem sincer emoţionat... Nu avusesem puterea de mă preface că sunt... artist.
Şi nici acum n-o am...

P.S. O vreme mă voi odihni şi voi trece mai rar pe aici...

16 comentarii:

karina spunea...

Dar esti artist...al condeiului, al slovei...poti picta visele cu slove si culori..frumos!
Vise hranite cu seva marilor nelinisti si sperante, cu iubire si dragoste daruita generos lumii, cu parfumul florilor. Vise batute mereu, ca stancile de valul tuturor sentimentelor nobile -
Asta e linia fizionomiei tale spirituale.

Träume von Rosen spunea...

domnul doctor a suferit mult. un om. autentic. nu un personaj.

mmi spunea...

Atunci să ai o "vacanţă" liniştitoare! :)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
uneori nu trebuie sau nu putem să fim nici deştepţi, nici talentaţi...

Mewsette,
omenia nefiind o valoare la modă, toţi care mizează pe ea sunt sortiţi suferinţei...

Mmi,
mulţumesc mult... Ne vom "revedea" cât de curând... Şi vom discuta despre prietenii pe care nu i-am văzut niciodată...

Ryanna Pop spunea...

concediu placut Serban!
o sa fie cam "gol"pe aici,dar sigur este o vacanta binemeritata ce iti va incarca bateriile...sa ai parte de mult soare si cer senin:)
te asteptam cu drag....

SOmeONE spunea...

Scuza-ma; Serban, sa te odihnesti dupa ce anume? Tabletele tale sunt asa de... cursive, nu imi par deloc rodul unei sfortari supraomenesti. "Frustrarile" tale sunt, in fond, si ale noastre. Doar ca noua ne lipseste spontaneitatea ta si, de ce nu, curajul de a le expune. Cu ce am gresit de vrei sa ne privezi de un asa franc "purtator de cuvant"?...

:(

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
îţi mulţimesc... Soarele arde mai tare decât odinioară, iar ploile nu mai au poezie... Mă bucur că te gândeşti la mine...

Sorin,
nu mă voi odihni de literatură, ci de mine însumi... Am obosit să mă suport în anumite manifestări... Şi vreau să-mi cruţ, un timp, prietenii de pe net. E o mare şansă să am asemenea oameni lângă mine, chiar dacă, aşa cum spuneam, nu i-am văzut niciodată... Le-am văzut însă spiritul şi pot spune că unii sunt incomparabili. Să am bani mulţi, mi-aş cumpăra câte o casă lângă fiecare...

pantacruel spunea...

serban,
daca nu ti-am mai zis-o, ti-o zic acum. scrii in imagini curgatoare. este al nu stiu catelea film (scurtmetraj-documentar) memorabil semnat s.t.

si inca ceva, pe langa simtul extraordinar al observatiei de care dai de fiecare data dovada. atat de multa melancolie in 'tablourile' tale de pe blog si (paradoxal) nici macar un strop de patetism. asa ceva mai rar undeva... incep sa cred ca esti un miniaturist pur-sange.

p.s.
cuvant de verificare 'PURbstr'. bstr nu stiu ce vrea sa insemne :)

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
îţi mulţumesc... Venind din partea ta ( un talent sclipitor şi rafinat, dar şi o inteligenţă iradiind în toate direcţiile ), observaţiile de mai sus sunt măgulitoare...
Mă gândesc ce bine ar fi fost să nu fi renunţat vreo douăzeci de ani la scris... Şi să fi avut acum cu zece ani mai puţin...
Cu miniaturile m-ai dat o idee. Ce ar fi să scriu "Memorii în firimituri"... sau "Miniaturi", pur şi simplu...

Ryanna Pop spunea...

Serban,
Pas,de mai poti sa te odihnesti,cand iata ai asa multi prieteni virtuali ce te iubesc neconditionat:)..
frumos suflet ai si asta reiese din toate cuvintele tale pe care un cititor atent, poate citi dincolo de ecran multe si din trairile tale ce nu le poti impartasi intrutotul..
...spui"daca as avea bani multi,mi-as face casa langa fiecare!..ce compliment mai frumos poate primi cineva din partea unui OM minunat!...
pana una alta,ma bucur ca iata macar virtual suntem vecini,si eu cel putin sunt foarte castigata[egoista,de mine:)]..spiritul meu se hraneste din florile gandurilor tale,si nu este putin acest lucru..
acum,gata,chiar nu te mai deranjez..
iti urez"drum drept si lumina"cum bine zice vestita Urania!:)...

gabi c. spunea...

Doctorul tau a ales meseria nu talentul.Banul nu chinul.Când eram puşti un prieten nu vedea rostul poeziei fie că nu o întelegea fie că nu o suporta, dar în schimb era mort după muzică şi nu mă refer la cea instrumentală.Atunci i-am explicat şi mi-am explicat că fără poezie nu ar mai fi nici melodiile lui preferate.A rămas atunci fără întrebări. Arta este mai mult decât ceea ce putem vedea sau pipăi.Numai prin ea putem visa.Sunt unii care pierzându-şi menirea se pierd cu totul.Îmi pare rău pentru dl. doctor.

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
voi sunteţi prieteni minunaţi... După cum îi spuneam şi lui Sorin, e un mare privilegiu să vă cunosc... Şi nu trebuie să ignor acest noroc...

Gabi,
mulţi trăiesc această dramă... Îşi trădează o vocaţie a căror umbră îi urmăreşte mereu...La noi e şi problematic să-ţi urmezi talentul... În alte părţi acesta, asociat cu o muncă pe măsură, e suficient... Aici hârtiile şi relaţiile vorbesc...

pantacruel spunea...

'miniaturi' pur si simplu.
se cauta, se citesc si iti permit sa te misti in voie, atat pe verticala cat si orizontala, sa experimentezi si sa inventezi nelimitat :)

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Serban,

Nu te mai iluziona a esti un artist.
Tu esti un mare artist! :)
Si un foarte fin psiholog!
Si un mare prieten!

Concediu placut!

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
cam aşa sunt şi memoriile lui Lovinescu... Să-i vezi evocaţi, acolo, pe Camil Petrescu şi Ion Barbu...

Dan,
îţi mulţumesc, dragul meu... Mă simt - ca şi după spusele lui Sorin şi Panta - măgulit şi onorat... Nu sunt însă mai mare artist decât tine... În tot ceea ce faci şi scrii... Cum spuneam, poate că vom avea ocazia să ne cunoaştem mai îndeaproape... :)

Şerban Tomşa spunea...

PRECIZARE

Am scris că mă simt într-un anumit fel când citesc aprecierile făcute de prietenii mei care comentează aici... Trebuie însă să precizez că atunci când îmi scriu pe blog doamnele şi domnişoarele, mă simt chiar mai mult decât atât... Le mulţumesc... :)