Un persecutat

Era un poet talentat, dar orice recunoaştere i se părea prea mică pentru el. Se vâra în faţă, vocifera, urla, revendica, se afirma, te sufoca, ţi se vâra pe gât. Conducea o revistă şi un cenaclu pe care le transformase în proprietăţile sale, îl lăuda pe Conducător în interminabile ode, îl lingea în fund, îl omagia. Era omul care mâncase cei mai înalţi munţi de rahat din Republică şi nu se mai sătura. Putea să intre, cu fecalele înghiţite, în Cartea Recordurilor. Dar era şi răsplătit : vagoane de bani, case impunătoare peste tot, femei gârlă. Era cel mai bogat şi mai cunoscut scriitor român. Doar cei mai buni prieteni puteau să-l înjure, dar nu public. Unul, un mare prozator care avea şi el o revistă, îl demască într-un pamflet care circula din mână în mână. Îl făcea acolo "un porc cu medalionul lui Avram Iancu la gât şi cu mâinile prin buzunarele altora" şi îi sfătuia pe cititori să-l scuipe şi să traverseze strada când îl văd. Celălalt amic, un dement fără pic de talent, care conduce acum un partid politic, îl denunţă pe poetul nostru Elenei Ceauşescu într-o revărsare de injurii întinsă pe 21 de pagini, în care arăta că patriotul înflăcărat nu-şi satisfăcuse nici serviciul militar. Asta da, depăşea orice limită, fiindcă Nicuşor şi Valentin mâncaseră instrucţie adevărată, în unităţi militare obişnuite. Dar nu se întâmplă mai nimic, fiindcă omul devenise o instituţie. Divorţă şi se spune că neavând niciun argument serios - nevastă-sa era un înger de femeie, poetă şi ea - , zise la tribunal că motivul divorţului său îl constituie faptul că soţia lui nu-l iubeşte pe Preşedintele României... Un fapt pozitiv este că el nu căuta conflicte şi îi ajuta pe oamenii de cultură care intrau în încurcături. Pe urmă, încerca să-i împace cu duşmanii lor. Sigur că îşi proteja interesele, dar atitudinea lui e un fapt remarcabil care trebuie evidenţiat.
Veni Revoluţia şi poetul ieşi pe străzi să-şi verifice calităţile de tribun. Revoluţionarii îl recunoscură şi vruseră să pună mâna pe el, dar eroul scăpă prin fugă, desculţ şi cu cămaşa scoasă din pantaloni, după ce sări gardul unei ambasade şi se refugie acolo. Toţi revoluţionarii fuseră însă daţi la o parte şi înlocuiţi, prin grija lui Măidragăanimalule, cu "oamenii de bine" care furară absolut tot şi deveniră miliardari. Poetul căpătă emisiuni interminabile ( unele ţineau şi opt ore) la diferite televiziuni, publicaţii pe care să le conducă, cursuri pe la Universităţile particulare care răsăriseră ca ciupercile. Deveni din nou cel mai bogat scriitor, cu toate că scria numai articole de ziar versificate,  în timp ce un mare romancier ca Radu Aldulescu trăia ( şi trăieşte ) cum ştim cu toţii. Se ştie însă că noi ne ducem viaţa într-o ţară în care sunt recunoscute numai nulităţile. Acum grafomanul, paranoicul, megalomanul ar fi putut intra pentru a doua oară în Cartea Recordurilor : pentru nesimţire. Avea o emisiune în care fiecare invitat era obligat să-i pună întrebări timp de mai multe ore, să-i ridice mingea la fileu, iar el vorbea la nesfârşit.
Ei, bine, omul acesta, poetul cândva de talent pretinde că lăcrimează pentru ţara lui şi se plânge că a fost şi este persecutat ! Mă întreb doar atât : cum o fi arătând, în viziunea poetului nostru, un om care nu e persecutat sau, mai bine, unul care e un favorizat al sorţii ? Cunosc acest tip uman : e individul care dacă nu este lăsat să-şi facă nevoile în capul celorlalţi, timp de zeci de ani, se vaietă că este nedreptăţit...
 Pentru cei dornici de picanterii, povestesc o scenă relatată acum treizeci de ani de un profesor universitar care scria o istorie a literaturii române şi a vrut să ia legătura cu poetul, fostul său student, pentru a pune la punct nişte detalii. Nu cred că întâmplarea este reală sută la sută, dar merită reprodusă. Pe atunci umbla vestea prin târg că poetul îl adusese pe tatăl său de la ţară şi îl instalase într-un palat din centrul Bucureştiului, unde îl răsfăţa cu femei tinere.
Universitarul sună la poarta încuiată a palatului şi vede prin grilaj că spre el se deplasează un bătrân încruntat, îmbrăcat în uniformă de majordom.
- Ce vrei ? întreabă răstit moşul.
- Bună ziua, spune profesorul. Am întâlnire cu domnul X, marele nostru poet, fiindcă vreau să-l bag în istoria mea...
- În ce să-l bagi ?
- Într-o carte. Ştiţi..
- Crdeam că vrei să râzi de el în vreun ziar, că te băgam eu în...
- Nu, nu, vreau să-l laud..
- Îhî. Află că domnul X nu este acasă.
- Dar unde este ?
- Nu ştiu.
- Ştiţi cumva când se întoarce ?
- Tu eşti turc ? Păi, dacă nu ştiu unde este, nu e normal să nu ştiu nici când se întoarce ?
- Dar cine sunteţi dumneavoastră ?
- Domnule, eu sunt secretarul fiului meu.
Şi l-a privit pe musafir cu severitate.